TOPORUL
(CARTEA 2)
În memoria unchiului meu
Gheorghe Feodor Rusu
29. PREZIDENTUL
La începutul lunii august, prunele recoltate s-au transformat într-o masă
lichidă și neplăcută. Etapa de fermentare s-a terminat. Două căzi de lemn de
350 litri fiecare, cu un produs semifabricat, au fost acoperite cu pânză plastică
și gârlă, astfel încât, mirosul specific să nu trezească cuiva vre-un interes nesănătos
pentru viitoarea producere de țuică. În procesul de fermentare, sâmburii au
fost separați, spălați, uscați la soare și măcinați la moară. S-a primit patru
pungi de furaj compus, care erau deja în hambar cu marcajul "Produsul # 1
pentru Surcica", adica totul era științific motivat!
Seara am mers să negociez cu unchiul Gheorghe arenda aparatului și să
disccut subtilitățile tehnologiei de distilare al alcoholului din prune (țuica).
Unchiul Gheorghe era fratele mai mic al bunicii mele paterne. În 1948,
familia sa a fost reprimată și exilată în Siberia ca „dușmani ai poporului”,
iar în 1961, când Hrușciov a ajuns la putere, au fost reabilitați și au revenit
în satul natal ca „victime nevinovate ale cultului personalității lui Stalin”. Necătând
la faptul, că au fost reprimați și reabilitați de aceeași Putere Sovietică, al
cărei principalul îndrumătoar
conceptual, politic, legitim și moral a fost „cel mai științific și cel mai drept”
Partid Comunist din lume, ei nu au primit nici o compensație materială după
reabilitarea lor. Unchiul George și-a creat gospodăria de la zero de trei ori!
În sat a fost numit cu respect „Prezident”. Acest lucru se datorează faptului
că casa lui, care a fost confiscată la momentul deportării, a fost numită în
popor „Casa Albă” și era situată în centrul satului. Această casă era
într-adevăr albă, foarte mare și foarte frumoasă. Era acoperită cu tablă
inoxidabilă albă, cu un gard alb din metal, uși și ferestre albe, trotuare albe
și o fântână cu corlate albe, deasupra căruia se află un baldachin alb din
metal cu modele fabuloase, frunze, flori, păsări și fructe din oțel inoxidabil
turnate frumos. Copaci din jurul casei erau întotdeauna cu tulpinele albite, iar
în luna mai, când grădina înflorea, totul era curat și frumos și nu exista altă
modalitate de a numi acest loc, decât
„Casa Albă”. Ei bine, cum să-l numești pe proprietarul Casei Albe? – Bineînțeles
„Prezident”.
Mama trata rudele din partea lui tata cu ironie (din cauza bunicii mele,
desigur), dar Prezidentul a fost o excepție. Ea a spus, că casa lui era ca o
jucărie - atât de frumoasă, solidă, rezonabilă. Ai putea să te plimbi în jurul
gospodăriei lui o jumătate de zi și să nu găsești nimic, care să fi fost greșit
sau să fi fost făcut urât. El a fost un gospodar de la Dumnezeu. El a avut
întotdeauna toate instrumentele necesare și dispozitivele de bună calitate, pe
care lumea din sat le împrumuta de la el, când era necesar să facă o fântână,
să ridice și să întărească tavanul casei, să elimine contracția și curbura
fundației. A avut un atelier la marginea satului. Avea un motor! La acea vreme,
aceasta era o raritate mare. La acest motor avea o batoză pentru a bate grâul,
săcara, ovăsul și o circulară pentru confecționarea plăcilor de lemn. Atunci,
cînd au venit rușii și „ne-au eliberat” pe unchiul Gheorghe l-au listat ca
„culak”. A fost deposedat și toate confiscate. Dar fără proprietar, nimic nu a
funcționat. Cărmuirea kolhozului s-a stabilit în Casa Albă. Mai târziu, Cârmuirea
s-a mutat într-o clădire nouă, iar Casa Albă s-a transformat în hotel. Este
surprinzător faptul, că după 15 ani de devastare, această casă încă arăta
frumoasă și părea solidă. Deci, a fost făcuă cu tâlc. Atunci când s-au întors
acasă din Siberia, în casa lor formal mai era hotel, dar se numea „Casa
specialistului”. Se avea în vedere, că dacă era invitat un specialist de la
oraș, era cazat în casa lor. De obicei, acești specialiști erau reprezentanții
comitetelor de partid raionale și republicane, și reprezentantele comitetelor
comsompliste raionale, care dirijau metodic întrecerile socialiste la ferme,
controlau îndeplinirea hotărârilor precedente, ajutau metodic, ca poporul să
înțeleagă Programul construirii comunizmului, care recent a fost primit la
Congresul XXII al PCUS. Acești lideri și lidere mai aveau și alte obectibe, se
rețineau la noi 3-4 zile, și plecau cu pachete sapeciale pentru ei și pentru
cei, care i-au trimis...
Pentru a petrece noaptea de pe drum în casa lui, acum era necesar să obțină
permisiunea președintelui kolhozului și să plătească chiria. Președintele nu a
permis să petreacă noaptea, argumentând, că nu sunt specialiști. Casa a fost
confiscată de lege și nu există instrucțiuni pentru returnarea proprietății. În
ceea ce privește reabilitarea, trebuie să înțeleagă, că au suferit o pedeapsă
corectă pentru vinovăția lor, iar acum trebuie să înceapă de la zero. Kolhozul,
desigur, le va oferi un loc unde să-și construiască o casă nouă, dar (din cauza
trecutului lor) nu vor putea conta pe un loc bun în centrul satului.
- Acesta este toată conversația. A-ți înțeles? - A întrebat președintele, cam
nervos. Ce mai vorbă. Președintele nu avea nevoe de o autoritate în kolhoz ferma
cu porecla „Prezident”.
A fost un moment de reculegere ...
Pe de o parte, desigur, președintele poate fi înțeles. În numele statului,
el administrează ferma colectivă, care s-a format din cauza confiscării
proprietăților tuturor sătenilor. Dacă începi să dai înapoi acum ... He! He! Ce
se întâmplă? Satul bâlbâia deja: „Prezidentul s-a întors…”, „Prezidentul s-a
întors…” Mulți oameni s-au adunat în jurul Cârmuirii... El, în calitate de șef
al Puterii Sovietice din sat, trebuie să ee acum decizia corectă ...
Pe de altă parte, se puteau întoarce înapoi în Rusia, unde a fost lăsată o gospodărie
întreagă, care nu a fost vândută. Totul este mult mai simplu acolo. Dacă
decideți să vă mutați în alt loc, atunci trebuie doar să ferecați ferestrele și
ușile cu scânduri încrucișate și atunci toată lumea știe că proprietarul va lipsi
mult timp.
Încă puteți să vă strângeți inima cu ambele mâini, sau să vă bateți capul
de perete, dar asta nu mai este pentru unchiul Gheorghe Rusu... El tăcea...
- Eu nu am întrat pentru conversații, - a spus calm unchiul Gheorghe. -
Unde mă pot construi?
- În una din aceste zile vom decide, - a răspuns președintele.
- Fiecare persoană trebui să-și aibă locul potrivit legii. Aștept ... Și pe
stradă așteptâ soția cu trei copii pe valize... - a adăugat calm unchiul Gheorghe.
Președintele și-a dat seama că decizia privind alocarea gospodăriei trebuie
luată imediat. Acest om, care a văzut atâtea-n lume, nu va părăsi biroul.
O jumătate de oră mai târziu, unchiul Georgy a eșit cu documentul în mâină.
După asta nu a mai întrat niciodată la președinte să ceară ceva.
- Mergem, - a spus soției sale, începem să ne construim din nou! .. Acum!
..
Poate că o altă femeie și-ar fi zmuls părul de pe cap, după o astfel de
decizie, dar mătușa Liuba s-a asigurat în repetate rânduri, că soțul ei știe
întotdeauna ce face. Ea a oftat și l-a urmat în tăcere, de asemenea, l-au urmat
toți oamenii, care s-au adunat în jurul cârmuirei.
A primit loc la marginea satului, în apropierea drumului, la o jumătate de
kilometru mai departe de ultimul gard.
Oamenii erau indignați: „Le-au, dat loc atît de departe, ca la un pustnic” ...
- Este un loc minunat, - a spus unchiul Gheorghe și a răsuflecat mânecile.
O oră mai târziu, munca a început să fiarbă aici, ca într-un furnicar.
Bărbații au adus lopeți, unelte, grinzi, scânduri, frânghii, cărucioare,
găleți. Ear femeile s-au avântat în treburi de bucătărie.
Până seara, a fost construită o toaletă din scânduri noi, o bucătărie de
teren, unde femeile pregătiseră deja cina, erau săpate în jurul perimetrului
barelor de gard, s-au făcut marcaje pentru casă, hambar, subsol și fântână și
s-a săpat un șanț în jurul perimetrului viitoarei case pentru fundație.
Munca fizică ameliorează tensiunea nervoasă și stresul. Noaptea lângă foc,
după câteva pahare de vin, era deja destul de distractiv. Oamenii povesteau „…
cum este la ei” și „… cum este la noi”.
Pe atunci aveam un câine numit Juju. Ea a născut în mai, iar după
distribuție au rămas trei cățeluși drăguți. I-am adus unchiului Gheorghe un
cățeluș. Unchiul Gheorghe l-a numit Sultan și a intrat în slujba la paza
gospodării noi din prima zi. Atunci, când petrecea oamenii acasă, era vesel
(totuși, nu băuse vin moldovenesc timp de 13 ani ...). Cu cățelul în brațe,
unchiul Gheorghe petrecea oamenii și a spunea:
- Mulțumim mult! Mai veniți! Noi cu Sultan suntem întotdeauna bucuroși să
primim oaspeți! Oamenii glumeau: „Ce zi fericită! L-am vizitat pe însuși
Prezidentul! Am stat la masă cu însuși Sultanul! Am pus mână la începutul
construcției Casei Albe ...”
30. FERMA KOLHOZULUI
Au petrecut noaptea la aer liber într-un loc nou. Mulți oameni le-au oferit
adăpost în timp ce construiau, dar unchiul Gheorghe nu voia să audă.
(„Mulțumesc, nu vă faceți grigi, avem propria noastră casă”). Era atât de
neobișnuit. Oamenii din Moldova sunt foarte ospitalieri. Toată lumea spune:
„Casa mea este casa ta”. Rudele au implorat: „Gheorghe, este incomod în fața
oamenilor, rămâi cu noi”. Unchiul Gheorghe spunea: „Care sunt inconvenientele
acolo? Inconvenient este, când ceva nu este în regulă! Dar aici totul este
legal ... ". Au petrecut iarna împreună cu fratele bunicii mele, unchiul
Ion Rusu, dar unchiul Gheorghe putea fi găsit întotdeauna doar acolo unde se
construia sau la fermă. Nimeni nu l-a aranjat, ca el să lucreze acolo și nu l-a
trimis.
Dimineața devreme, în a doua zi, pe măsură ce sosiseră, s-a dus la
periferia satului, unde avuse un atelier. Motorul și batoza lui erau în același
loc, teribil de murdare și ruginite. Atelierul său era gol, fără ferestre, fără
uși, un acoperiș subțire și tavane umede. Mormane mari de gunoi de grajd erau
împrăștiate în atelierul său. Cert este că, mai sus de atelierul lui, kolhozul
a construit o fermă de animale mari cornute conform celor mai noi tehnologii
științifice. Această fermă era formată dintr-un grajd pentru 200 de vaci, un
grajd pentru 100 de cai, ferma de porcine, un hambar și un corral pentru viței,
un atelier de pregătire a hranei cu o moară cu bile și o cameră de cazane, un
turn de vânt cu pompă și un turn de apă. Turnul de vânt s-a ridicat la 50 de
metri de la sol, pe niște ture puternice de fier, cu un turnant uriaș și o
coadă de staniu, răsturnată nefiresc.
Căndva turnanta a funcționat corect
și scotea apă dintr-o fântână adâncâ. Apa se ridica și curgea într-un butoi cu
apă sub presiune, iar de acolo curgea prin gravitație spre conductele din
fiecare clădire a fermei, unde erau băutori și robinete automate. Problema era,
că cu 4 ani în urmă, când a fost o furtună groaznică, placa turnantă s-a blocat
și s-a rupt. Nu putea fi reparat în niciun fel, deoarece era imposibil să
lucrezi la sudare la o asemenea înălțime. După 2 ani, ferma a fost alimentată
cu energie electrică și a fost instalată o pompă electrică de apă. Pompa a ars
repede. Apoi au pus alta – tot a ars și ... În momentul în care a venit unchiul
Gheorghe, a cincea pompă a ars deja. Era un adevărat dezastru. Fiecare
mulgătoare îngrigea de 10 vaci. Cine a ținut acasă vacă î-și dă bine sama, că
nu e atât de ușor în ceea ce privește curățarea, hrănirea și mulsul, dar aici
10 pentru fiecare persoană. Fără apă, era o adevărată muncă silnică. Era o
duhoare mizerabilă, muște peste tot, condiții nesănătoase, grămezi mari de băligar.
Pereții erau înmuiați de umiditate fecală, tavanele erau înfundate,
canalizările erau blocate, bolurile de băut nu funcționau. Din această muncă și
din absența unei băi la ferma colectivă, oamenii erau săturați de acest miros
neplăcut ... Acest lucru este important. Doar fete tinere, puternice puteau lucra
la fermă. Ele începeau să lucreze la 5
dimineața și se întorceau acasă seara târziu. Vaca nu este un motor, nu
înțelege nimic despre avantajele unei ferme colective socialiste. Pentru a
obține zece litri de lapte, trebuie să ai grijă de ea la timp și calitativ: curățenie,
masaj, muls dimineața si sara, hrănită, adăpată, păscută, ciselată... Chiar
dacă presupunem, că îi oferiți 30 de minute de atenție la fiecare muls, atunci
deja se va dovedi a fi 10 ore pentru 10 vaci ...
După prima mulsoare, vitele mergeau pe toloacă, iar fetele curățau
tarabele. Primăvara, când vacile fătau, fetele erau de serviciu noaptea lângă
vite, dormind oriunde se nimerea. Primăvara și vara, vaca trebuia mulsă de trei
ori pe zi. Fizic era imposibil să ții timpul pe o roabă pentru a duce gunoiul
departe și a avea grijă de animale și de viței mici. Nici atunci nu am înțeles
și acum nu înțeleg, cum este posibil să lucrezi așa și să continui. Nu au avut
timp pentru viața personală, pentru citirea ziarelor și ascultarea radioului și
pentru a studia lucrările lui Lenin și programul al treilea al Partidului
Comunist, în plus, nu a fost timp să-ți lărgești viziunea. În așa condiții de
lucru părea o blasfemie, cînd fetele aveau o jumătate de oră pentru masă și
odihnă, ear liderii comsomoliști de la raion le bătea capul cu agitație
socialistă... Cum ar fi, fetelor, să apelăm la mulgotoarele din kolhozul Viața
Nouă, regiunea Orhei la competiția socialistă. Ele se angajează să mulgă 5000
litri de lapte de la fiecare vacă pe an!
Haideți să propunem un contra-plan, să spunem 5500 litri de la fiecare vacă! ..
Fetele cu ochii adormiți se uitau la
călcâiele ascuțite și manichiura „conducătorilor” și puneau întrebări plate,
necivilizate, cum ar fi „există apă la fermă în Orhei?” ce zici de toaletă?
"
31. DON QUIJOTE
Această imensă pompă rotată de vânt, care aminteа de un Vifor Negru
răstignit, privea răutăcios toată
această nenorocire și parcă spunea furios cu lamele sale răsucite și ruginite :
„Nu lucrez și nimic nu va funcționa fără mine”. Ea s-a ridicat ca un monument
al gestionării greșite și inspira în jur o tristețe groaznică. Ar fi fost mai
bine, dacă nu ar fi existat deloc ...
Unchiul Gheorghe, ca și Don Quijote, stătea în fața acestei dizgrații a
progresului tehnic, studiind-o cu atenție din toate părțile.
Curând oamenii au început să se strângă în jurul lui și, întrerupându-se
unul pe altul, povesteu istoria bolii ei.
Nu departe de fermă, două tractoare lucrau, nivelând masa verde într-o
groapă de siloz. Din când în când se apropiau camioane cu masă verde, care se
furniza din câmpul de porumb, unde combinele coseau și fărămițeau trestiea
verde de porumb, încărcând camioanele din mers.
Camioanele cu masă verde poziționau
la întrarea gropii de silos și erau descărcate cu un voloc, compus
dintr-un cablu de oțel lung și gros, care forma un laț, cu ambele capete prinse
de remorca tractorului. Cu alte cuvinte - o tracțiune.
Nu zăbavă, de locul cu pricina s-au apropiat, mulgătoarele, tractoriștii și
șoferii. Toți împreună au început să discute problema. Le-au plăcut planul
unchiului Gheorghe și unanim au decis să înceapă la ora prânzului.
- Ce să mai aștepți, trebuie să o aruncăm ori s-o facem , - spuneau
mulgătoarele, încleștând pumnii. - Hai, băieți, făceți ceva! Fără apă e
dizastru la fermă!
Multă lume s-a adunat, inclusiv bătrâni și copii... Ce mai vorbă! E
interesant!
De fapt, totul s-a dovedit a fi nu atât de dificil. Tata avea dreptate. La
kolhoz totul depinde de președinte, restul nu le pasă. Cum ar fi putut ghici
el, că acest colos uriaș poate fi pus cu grijă culcat la pământ, reparat și
ridicat înapoi la loc în poziția inițială. Două picioare uriașe erau pe
balamale puternice, în timp ce celelalte două-erau pe miezuri cu niște șuruburi
imence. Adevărat, nu a fost ușor să
slăbești aceste șuruburi. Apoi au venit două tractoare, care lucrau cu volocul
(tracțiuni) în groapa de siloc. Tracțiunea este în esență un cablu de oțel
gros, de aprosimativ 3 cm, si lung, de aproximativ 150 m, cu cârlige puternice
la fiecare capăt. Turnul era legat deasupra mijlocului pe ambele părți cu
cabluri de la două tracțiuni.
Celelalte capete ale cablurilor erau legate de bara de remorcare a fiecărui
tractor. La comandă, tractoarele au început să se deplaseze încet cu viteză
minimă, în direcția de așezare a
turnului. Astfel, un tracțion trăgea în jos de turn, în timp ce cealaltă îl
ținea. În aceeași zi, toate lamele și coada au fost demontate și trimise la
forjă pentru îndreptare. Tractoariștii și unchiul George au reparat cutiia de
viteze, au schimbat rulmenții, au îndreptat stabilizatoarele, ear mulgătoarele,
ajutate de suporterii prezenți au vopsit turnul argintiu, folosind vopsea din
aluminiu. Turnul de vânt a fost ridicat duminică în prezența întregului sat și
... A început să se rotească !!! Oamenii erau veseli. Era o instalație grațioasă,
care strălucea la soare și se rotea bine,
chiar și atunci, când vântul era slab. Apa a pornit! Multe zile după acest
eveniment, oamenii, cum se sculau dimineața, în primul rând, aruncau privirea
spre turnul de vânt ...
-
Se rotește ... E
timpul să ne rotim și noi ...
32. MUNCA
Unchiul Gheorghe, în loc să se odihnească pe laurii meritați de la o astfel
de muncă, a întrat până la gât în noroi. S-a apucat să curețe canalizarea la
fermă, care demult era bătută... Apoi, în culmea sărbătorii, președintele a sosit
la fermă pe mașina „Gazik”, dar eroul nu era acolo pentru a-i strânge mâna ...
Curăța canalizarea. Dar, poziția obligă ... a trebuit să cobore în șanț și să
îndeplinească formalitățile, după care unchiul Gheorghe a continuat calm munca,
pe care a început-o, iar președintele și-a șters degetele de murdărie mult timp
în fața oamenilor. Acest incident a dat naștere unei parabole neplăcute pentru
președinte: „Prezidintul” face treaba, iar președintele degetele șterge.
Unchiul Gheorghe a pornit de la cele mai îndepărtate colectoare de scurgere
a canalizarii de jos și se muta fragment în sus până a ajuns la fiecare
clădire. El folosea unelte, pe care le crea singur, cum ar fi un cablu gros de
oțel, care la un capăt avea o corbă sudată, ear la alt capăt un „arici” din
sărmă displetită a cablului, bucăți
lungi de armătură asemănătoare cu un sfredel și altele..
În primul rând, sistemul de canalizare al grajdului de vite mari cornute a
fost pus în funcțiune, apoi ferma de porcine, apoi atelierul de pregatirea
hranei pentru porci și casengeria, în sfârșit, baraca de vițel și grajdul de
cai. Un șanț suplimentar a fost făcut
din grajdul de vite la vrea 50 metri în jos, care se ramifica pe o suprafață de
câteva hectare. Un an mai târziu, mai jos de fermă, pe aceste parcele afânate
s-a început cultivarea legumelor.
Tot timpul „prezidentul” era înconjurat de copii. Pentru ei, el a devenit o
legendă reală, care poate face orice. El nu a cerut niciodată nimic de la superiori.
Oamenii îi aduceau tot, de ce avea nevoie. În special, un mare respect a
câștigat din partea șoferilor, elecrecienilor și tractoriștilor. Erau băieți
tineri, deștepți, cu care puteai muta munți. Cu ei se discutau ideile, care
rapid deveneau teme de discuții în sat.. În secția de preparare a furajelor,
întreaga tehnologie a fost schimbată. Acum nu găteau hrana pentru porci prin
încălzirea cazanelor, dar prin opărirea cu aburi a micsturei de ingrediente, ce
se mișca în continiu prin trei secții: dozarea, opărirea și răcirea. În rezultat,
nu numai s-a înbunătățit calitatea hranei, dar s-a simplificat procedura în
întregime și la fermă a fost întotdeauna apă caldă în timpol zilei. Asta a
înbunătățit considerabil condiciile de muncă pentru personalul operativ. Apa
caldă rămânea și la sfârșitul zilei. În curînd au fost construite bai în
fiecare secție. Un alt duș a fost făcut sus, lângă pompa de vânt, unde s-a instalat un butoi, care în timpul zilei se încălzea la soare ear seara
oamenii făceau bae.
Între timp, toate cele cinci pompe defectate au fost dezasamblate și s-a
dovedit, că cauza defectului era similară. Pompele au ars din motivul funcționării
în deșert, atunci când nivelul apei scădea sub nivelul admisibil de imersie. In
rezultatul supraâncălzirii, ardeau contactele la statorul motorului electric. La
această problemă Ion a dat o mâină de ajutor referitor la curățârea rotorelor,
replasarea terminalelor de grafit și instalația întrerupătoarelor plutitoare, așa
că pompele au fost folosite mult timp la alte obiective în colhoz.
S-au constatat greșeli serioase la construirea grajdului de vite mari
cornute, unde acoperișul a fost plasat direct pe păreții ridicați din cărămizi,
făcute din lut cu pae. Umeditatea înaltă si ventilarea nesatisfăcătoare a adus
la curbarea pereților și lăsarea neuniformă a acoperișului pe pereți. Folosind
cricuri auto, acoperișul grajdului a fost secționat și ridicat pe stâlpi,
plasați pe fondații de beton. Au fost adăugate câteva rânduri de cărămizi, au
fost instalate suporturi din lemn și ferestre sub acoperiș pentru ventilare,
precum și ventilatoare electrice. Acum acoperișul nu mai apăsa pe pereții de
pământ. Aceasta a fost și ideea unchiului George. El însuși a început să
construiască un cămin pentru personalul femenin al fermei, care avea garderobă,
bucâtârie, dormitor, bae, tualetă, cameră de relaxație, care a fost pus în
funcțiune un an mai târziu.
Treptat ferma a devenit un loc atractiv de lucru. Judecînd după presa
raională și republicană, unde tot mai des apăreau descrierea minunilor, care se
petreceau la fermă, sătenii î-și dadeau bine sama, că, înafară de rolul
nemaipomenit de important al președintelui kolhozului, organizației de partid
și a organizației comsomoliste din sat, însuflecite de hotărîrile Congresului
22 al PCUS, un roluț personal îi aparținea și lui Gheorghe Rusu, care, pur și
simplu era un gospodar bun nu numai acasă, dar și la serviciu...Nimeni nu i-a
dat nici o misiune. Întotdeauna, ca un adevărat maestru, a găsit ce și cum să
facă. Nici măcar nu l-a interesat pe ce poziție se afla la fermă și care ar fi
salariul său pentru munca sa. Pur și simplu a lucrat bine. Dar, spre deosebire
de alții, a reușit să aducă bucurie oamenilor cu rezultatele muncii sale și nu
era absolut îngrijorat de ceea ce a avut el personal din asta. Acesta este
probabil principalul secret, de ce oamenii au fost atât de atrași de el și au
participat cu bucurie la proiectele sale.
Curând a început să apară o nouă modă în sat. Tinerii băieți necăsătoriți
au început să își construiască o casă singuri înainte de nuntă. Cereau un loc
pentru construcție în cartierul unchiului Gheorghe.
În câțiva ani, un nou
microdistrict a crescut în jurul noii „Case Albe”. Aici, străzile erau
uniforme, gardurile erau la fel, casele erau frumoase, iar parcelele de lângă
casă apăreau ca niște grădini botanice.
Era cineva, cu care se consultau și de la cine să ee un exemplu. Aici a apărut
pentru prima dată energie electrică, gaz și apă. Acest cartier era foarte
prietenos. Oamenii se ajutau de bună voie unii pe alții, ceea ce a făcut viața
interesantă și distractivă. Apoi a fost construită o nouă școală mai sus de aceast
zonă. Profesorii s-au mutat deja mai aproape de școală. Astfel, „Casa Albă” s-a
regăsit din nou în centrul satului și, la figurat vorbind, unchiul Georgy a
devenit „prezidnt” pentru un al doilea mandat...
33. AUTORITĂȚILE
Ca să fiu sincer, nu știam cum să mă prezint unchiului George și cum să
încep negocierile. Aceasta a fost o personalitate extraordinară și a fost
necesar să mă gândesc la fiecare pas. Mi-ar fi mai ușor ca tata să ajungă la un
acord cu el și ar fi rămas să transportez acest dispozitiv noaptea. Însă tatăl meu avea
un fel de principiu, că fiecare trebuie să-și construiască propria afacere sinestătător,
inclusiv negocierile cu adulții. El m-a avertizat doar că unchiului Georgy nu-î
place vorbăraea, dar îi place să glumească. Nu-i place să fie lăudat, dar
ascultă gândurile înțelepte, dacă acestia ating țelul. Trebuie să fii serios și
să cântărești bine fiecare cuvânt, mai ales când spui „da” sau „nu”. Dar cel
mai important, nu îi place administrarea necorespunzătoare și lașitatea. Cine
știe, cum să glumesc cu el și să nu vorbesc în același timp. Dar, dacă, din
anumite motive, mă refuză, atunci atâta muncă și haina mamei mele se vor
pierde.
Pe atunci avea un adjunct. Porecla lui era Viciu, adică. adjunct sau „viceprezident”.
Autoritățile locale trebuiau să țină cont de părerea lui Gheorghe
Fedorovici (așa ei îl numeau), dar „Prezidntul” privea la ei în continuare, ca
și cum ar fi un spațiu gol, și era întotdeauna tăcut. Se întâmplă des în viață,
că autoritățile trebuie să-și coordoneze cumva acțiunile. În satul nostru,
acest lucru se făcea prin Viciu. Unchiul Gheorghe avea o serie întreagă de
echipamente: pentru afumatul cărnii, uscarea prunelor și cel mai bun distilator
pentru băuturi alcoholice. De obicei, el nu se murdărea cu lucruri interzise
(„a la basamac”) și astfel de lucruri erau făcute de Viciu. De asemenea, acest moment
trebuia să fie luat în considerație. Mai era o altă întrebare delicată. Fiica
lui cea mai mică Lenuța avea vârsta mea. Când s-au întors acasă din Siberia, ea
a venit în clasa a 5-a și ... ne-am îndrăgostit imediat unul de celălalt ...
După 2 ani ne-am despărțit voluntar. Dragostea noastră nu avea perspective
pentru că eram rude apropiate. E cam hazliu să spun, dragostea mea era
verișoara dreaptă a tatălui meu... Această tragedie a fost o adevărată fericire
pentru prietenul meu Genia Chistruga. El
a troenit-o imediat cu scrisori și a început să-i poartă servieta. Eu am pierdut
și dragostea și prietenia, multă vreme
nu m-am putut calma de mânie și gelozie și am încetat să-i vizitez cu totul.
Pentru a-mi devia ochii, am început să am grijă de Liuba Morcov. Dar niciodată
nu i-am scris asemenea scrisori secrete și nu i-am purtat portofoliul. Ea a simțit
incompletitudinea relației noastre și dragostea a murit la o stadie de mugur. Aparent, același lucru s-a întâmplat și
la Genya cu Lenuta, pentru că el a început să scrie scrisori către Liuba Morcov.
Ea le întorcea cu mândrie înapoi și spunea, că așteaptă scrisori de la mine! Când Genia mi-a povestit
despre toate, am devenit din nou prieteni, hotărând că fetele sunt fete, iar
prietenia dintre bărbați este de nezdruncinat! Amintindu-mi, cât de rău mi-a
fost, atunc când Lenuța s-a împrietenit cu Genia, am simțit, că Lenuța nu va fi
fericită din cauza faptului că m-am întâlnit cu Zina. Ca alte cuvinte, am încălcat
regula, despre care tata m-a prevenit, că nu trebuie să confundați afacerea și dragostea.
Și dacă unchiul Gheorghe va simți, că am jignit cumva pe fiica lui iubită,
atunci nu voi vedea dispozitivul, cum nu-mi văd propriile mele urechi. Mai
mult, planul de electrificare a economiei noastre depindea de unchiul Gheorghe.
Acest lucru este deja foarte grav. Noi făceam temele noaptea, toți la aceeași
masă, în jurul unei lămpi cu kerosen. Tatăl meu a spus că nu există o sarcină
mai importantă pentru noi, cum să aducem energie electrică în casa noastră.
Unchiul Gheorghe a scos un motor dintr-un tractor abandonat, a instalat un
generator și a făcut o centrală la fermă, care se afla în fostul său atelier. Viciu
a fost implicat constant în negocieri cu superiorii săi despre, cum să obțină
energie electrică de la fermă la cărmuire și la club. Unchiul Gheorghe voia
doar să instaleze iluminația de-a lungul drumului central și să-și conecteze
cartierul cu „lampa lui Ilici”. Conform acestui plan, casa noastră ar putea fi,
de asemenea, conectată. Președintele a fost deja de acord să doneze un tractor
DT54, astfel încât să existe 2 motoare la centrala, care să dubleze puterea.
Unchiul Georgy a vrut însă să-și refacă motorul și circulația învechite,
argumentând, că tractoarele sunt necesare mai mult pe teren decât în club.
Există un motor care învârte filmele, e bine. Și unchiul Gheorghe nu a
considerat deloc problema elictrificării cîrmuirii colhozului ...
Au existat și alte probleme, mulgătoarele
au început să ridice întrebarea că, după punerea în funcțiune a căminului, unde
exista un colț roșu, nu va mai fi nevoie să păstrăm „Casa specialistului”.
Specialiștii ar putea veni direct la fermă, iar în casa în care locuia cîndva unchiul
Gheorghe, să se facă o grădiniță de copii…. Wiciu a negociat și despre asta!
... Dar satul deja vuea despre asta, ear Unchiul Gheorghe tăcea și lucra. A făcut
deja o căruță cu remorcă, a cărei fund se întorcea în secțiuni. Gunoiul din
jurul fermei era încărcat în acestă căruță, trimis pe câmp și împrăștiat acolo.
Încetul cu încetul, toate grămezile de bălegar din jurul fermei au dispărut și
s-au plantat nuci, care au crescut în pas. Și în jurul fostului atelier, adică
a uzinei actuale, au început să cultive legume. Aceste pământuri se odihniseră
de mulți ani și acum dădeau o recoltă fără precedent. Ferma s-a dezvoltat
treptat într-un loc atractiv pentru muncă. Șefii au ghicit de unde lucrătorii
de la fermă primeu atât de multă inspirație și atâta inițiativă, dar ferma este
un obiect foarte important și a trebuit să fie luată în considerare vocea poporului.
34. CASA ALBĂ
Am deschis poarta albă, am intrat și am privit cu atenție în jur. Mama avea
dreptate. Casa lui era ca o jucărie. Toată albă, cu ferestre poziționate
simetric în raport cu intrarea principală, care începea cu o verandă spațioasă,
vitrată, cu decorațiuni simetrice din oțel inoxidabil pe părțile laterale, și scurgeri
grațioase pentru ploae. Aparent trotuarul alb de la poarta spre verandă și în
jurul casei era din beton folosind ciment alb și var, deoarece era alb ca
hârtia. Copacii și tufișurile erau plantate simetric pe ambele părți ale
trotuarului. Această simetrie a fost observată atât la dimensiuni, cât și la
speciile de plante. De-a lungul marginilor erau nuci, apoi mere, pere, caise,
prune, vișini și cireșe.
Vița de vie era plantată în jurul casei și de-a lungul trotuarului.
-
Da, aici nu veți
vedea, așa cum la unii, tufă sub un copac, cartofi sub tufișuri, mărar și
buruiene sub cartofi. Aici, fiecare plantă avea locul ei optim sub soare. Peste tot era absolut curat.
Aparent, păsările de casă nu aveau acces în zona curată (albă). Poarta era de
asemenea imaculată. Aș putea găsi o mulțime de comentarii la orice poartă din
satul nostru. Dar aici era perfect!
Am fost întâmpinat de Sultan - un „lup” imens ca un câine ciobănesc. A stat
în fața mea și a făcut „Gaff!”
- Sultan! Sha! - Am spus și am ridicat mâna dreaptă în sus.
Unchiul Gheorghe a ieșit pe verandă.
- Bună seara, nenea Gheorghe!
Am venit cu o afacere! - Am spus.
- Întră, Dunitru. - a spus
unchiul Gheorghe.
Așa mă numeau țiganii. Probabil, pentru că Dunitru este în ton cu numele celei,
care m-a alăptat cândva - Dunia. Sau poate știa ceva de la părinții mei. În sat
m- au numit Mitea, iar la școală Dumitru, în conformitate cu documentele.
Am mers înainte, lăsând ușile deschise în urma sa. Sultan mi-a permis
drumul și am intrat în casă. Sultan a urmat după mine și s-a oprit lîngă
întrare. Se simțea, că câinele își cunoaște locul și funcția.
Casa din interior era de asemenea albă, simetrică și absolut curată. Am
mers mai departe printr-un coridor de vreo trei metri. La stânga și dreapta
erau cuere pentru haine și șezlonguri. După coridor, am ajuns direct în biroul
oval. În fața mea era o imensă masă albă, ovală, de 3x5 m, situată
perpendicular fațâ de coridor, exact în centrul camerei. În stânga mea erau
trei uși identice, confecționate nestandard, mai înalte ca de obicei de
aprocsimativ 2,7m înălțime, cu ferestre de formă semicerc cu 4 ochiuri
triungulare fiecare. În partea dreaptă, de asemenea erau trei uși, plasate
simetric cu cele din partea stângă. În această cameră, tavanul era cu un metru
mai înalt decât în restul încăperilor. Îmi amintesc când unchiul George
construia casa, rama cupolei era sudată din metal armat gros, care era
instalată pe pereții camerei centrale. Doi candelabri atârnau de tavan deasupra mesei. O plajă ovală a fost făcută
pe tavan pentru a se potrivi exact cu masa. Două uși din stânga și două uși din
dreapta duceau în patru camere identice cu o singură fereastră cu încălzire
centrală, conectată la cazanul din casangerie, unde mai era duș, vana și
tualeta în cabine separate. Casangeria avea eșire în curte din partea opusă a
întrării centrale. Ușa centrală din stânga s-a deschis pe bucătărie,
care avea acces la stradă, iar ușa centrală dreaptă s-a deschis în camera
cazanului, unde era o toaletă și o cameră de duș, de asemenea cu acces la
stradă. Casa avea 4 camere complet identice, separate, de locuit, amplasate simetric
în raport cu biroul oval. Fiecare cameră avea o fereastră și cinci colțuri în
interior. Fiecare fereastră era înscrisă într-un pătrat de țevi, care erau
conectate în partea de sus și de jos cu camera cazanului de-a lungul
perimetrului casei. Biroul Oval nu era încălzit. Se pare că a fost încălzit de
încăperile încălzite din jur. În biroul oval era lumină de la șapte ferestre
semicerc, situate de asupra ușilor, ce comunicau cu biroul oval. A treia ușă
din stânga de la întrarea centrală, ducea la bucătărie, care avea eșire în
curte. În partea dreaptă a eșirii din
bucătărie în curte era cuptorul, care venea paralel cu masa din cabinetul oval.
Într-adevăr, foarte rezonabil, confortabil și spațios. A ridica o astfel de
casă în 3 ani necesită nu numai bani buni, ci și să știi de unde să obții
materiale și cum să faci. Nu am auzit niciodată, că unchiul Gheorghe are bani,
dimpotrivă, am auzit pe la părinții mei, despre cum el nu a reușit să vândă casa
în Siberia. Știu, că nu a cerut niciodată ajutor autorităților locale și că nu
a primit compensații pentru confiscarea primei case la deportare. Nimeni nu a
văzut sau auzit vreodată, că ar fi făcut vre-o afacere necinstită, sau să aducă ceva din colhoz
acasă. Cu toate acestea, casa sa a crescut într-un timp record. Oamenii l-au
ajutat și, în mod semnificativ, din toată inimă. În sat, lumea se ajută
reciproc. Această măsură de asistență depinde de mulți factori, care se
acumulează de-a lungul anilor din generație în generație. Acesta este un fel de
credit de încredere și o măsură de respect pentru o persoană. Ca de obicei,
oamenii din sat simplifică aceste concepții. Ei spun un gospodar bun sau rău, având
în vedere un sens mai profund, pe o perioadă îndelungată.
Unchiul Gheorghe s-a așezat la Locul Lui și mi-a făcut un gest
pentru a mă așeza la masa vizavi. Sultanul stătea în spatele meu lângă ușa din
față. În jurul mesei erau 12 scaune de casă cu spătarele, de asemenea, albe
ca masă. Mătușa Liuba a deschis ușa
bucătăriei și a adus cina.
- Vrei să mănânci? – A întrebă unchiul Gheorghe.
- Aș fi
onorat să iau masa cu „ prezidentul ” , în prezența sultanului, am zâmbit. Dar
gluma mea nu a făcut nicio impresie asupra unchiului Gheorghe. Se pare, că
cineva a spus deja asta înaintea mea. M-ă privia în tăcere, iar eu am continuat
să privesc cameră. În spatele unchiului Gheorghe pe perete se afla un covor
uriaș moldovenesc - „război de 3x4m”.
Mătușa Liuba a lucrat la el un an întreg. Acesta a fost realizat după desenul
mamei. Acesta a fost un plus în rezolvarea întrebării mele. Sultan a fost și el
o șansă pozitivă. Am înțeles deja că își servește stăpânul corect și cu
credință.
- Deci iată cum tu ești ... om de afaceri ... – a spus unchiul Gheorghe, după
o pauză. La rândul meu, am decis, de asemenea, să țin o pauză, de oarece nu am
fost întrebat și am continuat să examinez biroul oval. În vârf, lângă colțul
din stânga al covorului, se afla o icoană a Sfântului Nicolae, iar în dreapta
era atârnată simetric o icoană a Maicei Dumnului cu Copilul. În partea opusă,
exact la același nivel, atârna un portret al tatălui unchiului Gheorghe, Fiodor,
în uniforma militară de cazac rus, iar vizavi de Sf. Maria, un portret al mamei
sale, Maria.
În centrul covorului, sub un unghi, atârna un prosop frumos brodat. Iar în
acest colț, chiar deasupra capului unchiului Gheorghe, atârna ... un topor ...
Era un topor extraordinar. Nici prea mare, nici mici, cu o coadă delicată, albă
de salcâm Mânerul era atât de plin de
transpirație umană, încât părea că fusese lustruit cu ceară. Dar cel mai
interesant era toporul propriu zis...Era confecționa dintr-un metal alb
strălucitor. Părea că nu era fier, ci argint sau platină ... Un metal
neobișnuit ...
Încă îmi roteam ochii în biroul oval, studiind simetria tiparelor de pe
uși, dar acest topor din nou, ca un magnet, mi-a atras atenția și mi-a trezit
curiozitatea.
Poate că, în această cameră, doar acest topor nu avea an analog sau ceva
simetric. Era cel mai onorabil, mai sfânt și cel mai central loc din biroul
oval. Ca o stemă de familie, sau ceva de acest gen….
- Nenea Gheorghe, eu cred, că
înțeleg, de ce casa ta este atât de frumoasă și atât de solidă, - am început
prudent. El m-a privit în tăcere cu interes. - Recent am citit o carte despre constructorul
de avioane Andrei Tupolev. El spune, că în natură totul este simetric, deci
frumos și fiabil. Imaginați-vă un plan, care bisectează o persoană, un cal
frumos sau un pește grațios. Vei primi 2 jumătăți simetrice. Privește o frunză
- este simetrică, la o floare - este simetrică, la o pasăre zburătoare frumoasă
- este simetrică. Dacă ceva la această pasăre nu este simetric, atunci nu este
frumos și zboară prost. La fel este și cu avioanele. Un proiect bun de avion
trebuie să fie absolut simetric, atunci va fi un avion frumos. Va fi fiabil și
va zbura bine. Un avion urât nu zboară bine.
Deci, totul este simetric la tine, deci este elegant, frumos, sonor și
fiabil. Doar o întrebare ... Fiecare pasăre, cal sau avion simetric are ceva
important, să zicem o inimă sau un motor, care este singular, care nu are
dublare ... Și în casa ta, inima asta este acest topor ... Interesant!
- Vei bea cu mine? - A întrebat unchiul Gheorghe și a luat un decantor cu
rachiu...
Întrebarea vine cam interesantă ... eram încă minor. Dacă o persoană atât
de serioasă îmi oferă să servesc un păhărel cu el, atunci vede deja un adult în
mine. Dacă refuzi, din cauza faptului, că sunt minor, el poate fi jignit. Mulți
oameni nu beau singuri. Poate vrea doar să bea un pahar. Pe de altă parte,
mi-am depus jurământul, că nu voi mai gusta niciodată basamac în viața mea ...
Niciodată! Am decis asta acum șase luni ...
35. BEȚIA
Era iarna, atunci când nu prea aveam de făcut ceva acasă. M-am dus la
internat să joc șah. Un internat este un fel de pansion la o școală unde
locuiau copii din satele vecine - Dominteni, Petreni și Popești. În aceste
sate, școala avea doar clasele primare. Și copiii avântau să dobândească
cunoștințe și să studieze în continuare. Voiau să învețe atât de mult, încât
uneori le veneau nebunii în minte. Se mai întâmplă. Aparent, a fost doar o
astfel de perioadă, în care băieții nu-și găseau un loc potrivit de studiu, se plictiseau
natural și nu știau, cum să se distreze. Îl așteptam pe Victor David la o
partidă de shah și mă uitam pe fereastră. Chiar în afara ferestrei era
gospodăria lui nenea Ion, paznicul și îngrijitorul școlii noastre. Stâna lui
mărginia cu gardul nostru și se auzea balonarea oilor: „Be-e-e! Be-e-e! " Nenea
Ion a auzit, că oile erau îngrijorate, a ieșit, le-a hrănit și ele s-au
potolit.
- Natura este interesantă! - Am
spus. - Priviți, se dovedește că oile vorbesc. Au spus „Be-e-e!”,
adica au cerut în limba lor să mănânce și nenea Ion a ieșit și le-a hrănit.
Excelent! Mă întreb, dacă noi vom striga de aici „Be-e-e!”, va veni unchiul Jon
să le mai dee ceva? Ne-am urcat cu toții la fereastră și am început să strigăm:
- „Be-e-e! Be-e-e!”. - Intr-adevăr,
nenea Ion a auzit, că oile erau îngrijorate, a ieșit, le-a turnat apă și a
intrat în casă. Era frig. În acest moment, ne rostogoleam de veselie. De îndată
ce nenea Ion a intrat în casă, oile s-au îngrijorat din nou.
- „Be-e-e! Be-e-e!”.
Unchiul Ion a ieșit din nou, le-a adăugat fân, au tăcut. Și din nou ne
rupeam pântecele de râs. Apoi am stat din nou la fereastră și am continuat să
strigăm:
- „Be-e-e! Be-e-e!”.
Dar nenea Ion nu ieșia. Eram deja
toți roșii de atâta strigâturi, dar el nu ieșia...
- Da ce oare, este surd? – A
strigat indignat Kirill.
- De ce surd? Aud și văd. - a spus nenea
Ion, care stătea în spatele nostru cu un bici în mâini, blocând ușa.
A început să ne bată cu biciul acesta atât de tare încât „oile” au strigat
cu glas uman:
- Nu vom mai face! Nu mai facen!
Când a plecat, am continuat să jucăm
șah pentru a ne îndeplini dorințele. Condițiile au fost următoarele:
câștigătorul face o dorință și cel care a pierdut este obligat să
îndeplinească. Am câștigat împotriva lui Kirill și am dorit, ca el să se
dezbrace și gol-goluț să alerge desculț in jurul Internetului de 3 ori ...
Dar a reușit să facă doar 2 cercuri, în timp ce unchiul Ion a reapărut cu
biciul ...
- Ah, așa voi învățați,
potlogarilor! Părinții voștrii muncesc din greu, v-au trimis la studii, dar voi
înnebuniți aici! Nimic, acuș vă va veni mintea la loc ...
Acum, fiecare dintre noi a trebuit să se dezbrace și să mearga spre nenea
Ion cu o carte groasă, să ne întoarcem spatele, să deschidem cartea și să
spunem de trei ori: „Be-e-e”. După aceea, fiecare primea o lovitură de bici și
s-e putea îmbrăca. Dar timp de o oră, fără a se opri să citească o carte. Urma
să ne verifice peste o oră. (Niște metode pedagogice sălbatice). A plecat și am
început să jucăm cărți și din nou pentru dorințe. Echipa lui Kirill a câștigat,
iar a mea, echipa care a pierdut, a trebuit să-i îndeplinească dorința. Multă
vreme nu se puteau gândi ce dorință să facă pentru a fi mai amuzant.
Un tip cu numele Giță Ardelianu locuia cu ei în cameră, dar nu prietenea cu
nimeni. Î-și imagina, că are fire poetică... Se plimba constant cu un aer
romantic și scria poezii. El trimetea
aceste poezii fetelor și le invita la întâlnire, la întâlnire cu poetul. Deoarece fetele nu veneau
la întâlnire, el se întorcea la internat cu inima frântă, după ore lungi de
așteptare sub lună. Deasupra patului său, pe perete, atârna o balalaika cu trei
strune și o gaură mică. De obicei, pentru a-și ușura sufletul, lua balalaika și strâmbea una și același melodie,
pe care o știa. Restul băieților, în acest moment, obosiți de studiu greu, se
duceau deja la culcare și, evident, nu erau fascinați de aceste serenade.
Așadar, Kirill a dorit ca fiecare membru al echipei, care a pierdut să facă
pipi în gaură la balalaică. După aceea, balalaika cu productul călduț să fie atârnată frumos la
loc ... Apoi, din cel mai intim caet al poetului, locația căruia știa toată
lumea, fiecare dintre noi a trebuit să citească cu expresie una dintre
lucrările poetului până când s-a întoarce el de la o altă întâlnire nereușită
cu inima frântă. Câștigătorii au fost de acord, că ar trebui să fie amuzant ...
Atunci m-am convins, că este mai bine să facem serată tematică poetului
postum. Poeții sunt foarte emoționanți ...
Eu citiam un verset tragic despre cât de frumos păsările ciripesc pe o
crenguță ... Și despre ce ciripesc? ... Despre dragostea mea pentru tine ...
Aici!
- V-ați întrebat vreodată, păcătoșilor, de ce cocoșii cântă: - Am pus
întrebare iubitorilor de poezie. Nu a fost nici un raspuns. Autorul însuși a
intrat în cameră. El, fără să ne dea atenție, a mers la patul său și a luat
balalaika ... Și apoi a început isteria ... A bănuit, cine este autorul și
interpretul acestui spectacol si a alergat după fratele său, care trebuia să ne
omoare pe toți. Ne-am înbrăcat și am
eșit cu Kirill afară, adica ne-am îndepărtat de păcat. Era foarte frig afară.
Era imposibil să ne ascundem la noi acasă - ne va găsi, fără vorbă. Știam apucăturile
fratelui său.
- Hai să mergem la Gheorghe Morcov, - am sugerat, - are note slabe la
matematică, trebue ajutat omul.
- Haida, a fost de acord Kirill, deși propriile sale note nu erau mai bune.
Din fericire, părinții lui Gheorghe s-au dus la o nuntă într-un sat vecin
și el deja „urca pe pereți” de plictiseală.
- Băeți, după frig se cuvine câte
un păhărel - a spus Kirill cu un bas solid.
Nu știu, ce putere necurată ne-a condus atunci, că am făcut atâtea lucruri
stupide într-o singură zi, dar atunci am servit rachiu infuzat cu nuci verzi și
alte erburi... Poate a fost un medicament de casă pentru un ulcer la stomac ...
Atunci am ajus acasă beat.. Kirill a rămas peste noapte la George. Noaptea am
început să vomit grozav. Tatăl meu mă trata cu o soluție de permanganat de
potasiu și ceai cald. Dimineața am avut dureri de cap groaznică. Ion mi-a spus
cât de răspingător am fost și, probabil, astăzi voi avea o conversație foarte serioasă cu tata, pentru
că ieri am fost într-o astfel de stare, încât era inutil să desfășoare o muncă
educativă cu mine. În plus, tatăl meu a mers la Gheorghe Morcov, doar pentru a
vindeca tovarășii mei de pahar. Undeva după-amiază m-am simțit mai bine, m-am
așezat să-mi fac temele, așteptând pedeapsa. Tata s-a întors de la serviciu,
m-am încordat, când l-am simțit să se apropie de mine, dar mi-a fost rușine să privesc
spre el!
- Ce faci? – A întebat tata peste
umăr.
- Temele, - am răspuns. - Dar deja le-am
terminat.
- Foarte bine, - a spus tata, - să
mergem. Avem o treabă ... - Am ieșit după el. Dar nu s-a dovedit ceea ce
credeam ... A trebuit să scot o grămadă mare de gunoi de grajd cu o roabă și să
o împrăștii uniform pe toată plantația de vie. Am muncit din greu până s-a
întunecat complet. Când am intrat în casă, tata era deja adormit ...
Bineînțeles, a trebuit să țâșnească cu noi până la trei dimineața. Ion a
presupus că mama m-a salvat astăzi, dar mâine va fi o judecată groaznică și
dacă, ca de obicei, o primește pentru mine, atunci el, Ion, nu o va lăsa atât
de ușor și o voi primi în întregime... Eram indifirent , de la cine voi primi
chelfănealăla, numai să treacă mai repede... Dar a doua zi, nu s-a întâmplat
nimic, și a treia zi ... A trecut o săptămână, două, o lună - nimic ... Mi-am
promis pentru totdeauna să stau departe de astfel de prostii. Tatăl a acționat
ca și cum acest incident nu s-ar fi întâmplat. Nu m-a pedepsit niciodată pentru
această infracțiune și nu mi-a reproșat niciodată în viața lui. Multă vreme am
căutat un moment potrivit, pentru a-mi cere scuze pentru dezgustul meu, dar de îndată
ce deschideam gura pentru a începe monologul meu pregătit de mult timp, m-am
simțit atât de rușinat încât am amânat din nou și din nou explicația pentru mai
târziu. Această întrebare a rămas deschisă ...
36. NEGOCIERI
"Voi servi puțin ... pentru
companie", am spus. Unchiul Georgy mi-a turnat un păhărel de rachiu și altul
pentru el. Mi-a pus cartofi prăjiți și clătiți pe farfurie și a tras vasul cu
murături și roșii mai aproape de mine.
- Să fii sănătatos, nenea Gheorghe!
- Am spus solid și am ridicat paharul.
- Noroc! – a răspunse unchiul Gheorghe
și paharul lui s-a ciocnit de al meu. Unchiul Gheorghe și-a scurs paharul, iar
eu am încercat doar puțin, l-am pus pe masă și am început să mănânc.
- Știi, nenea Gheorghe, atunci când vecinul nostru, nenea Volodea, ia cină
și își toarnă un paharel de basamac, îi simt mirosul peste gard și doi pereți,
iar rachiul tău aproape nu miroase, dar este atât de tare ... - Am glumit eu.
- Mulți beau rachiu, dar puțini știu, cum să-l facă, - a zâmbit el. Am
înțeles, că i-a plăcut gluma mea.
- Da ... se pare că nu este atât de ușor ... - am continuat, - de aceea
sunt aici.
- Ai mult de făcut? - a ghicit despre scopul vizitei mele nenea Gheorghe.
- Aproximativ 200 de litri. - Am
răspuns.
- Ogo! De ce atât de mult? - A fost
surprins unchiul Gheorghe
- E necesar la gospodărie, - am
răspuns vag, - de fapt am nevoe de bani...
Două căzi cu prune au fermentat deja ... mă puteți ajuta cu aparatul și sfatul?
- Ce măsuri de precauție au fost
luate?
- Sunt responsabil pentru proces de la început
până la sfârșit. Tata i-a avertizat cu strictețe pe toți să păstreze totul
secret. Voi găti în timpul zilei, când oamenii sunt în câmp și noaptea târziu, când satul doarme. Produsul
final și deșeurile vor fi îngropate imediat. Căzile cu prune fermentate sunt
bine camuflate cu scânduri și o grămadă de frunze de porumb, acoperite cu
garnitură și pânză de plastic. Nici măcar vecinii nu o vor simți. Garantez!
- Bine, - a spus unchiul Gheorghe. - Astăzi, seara târziu, vei lua
dispozitivul. Îl voi pune pe roate, iar deasupra voi arunca două pungi cu furaj
mixt, pentru camuflaj. Instalați-l mâine și îl voi verifica seara.
- Foarte bine! - Am fost încântat. - Pot să ating toporul?
- Poți să-l atingi ... Am primit acest topor de la bunicul meu, care în
urmă cu mulți ani lucra cu tatăl său ca armurar în armata Rusa. El făcea săbii
din oțel damasc. Uite, toporul este realizat din oțel damasc (bulat). Este un
metal foarte dur și nu va rugini niciodată. Puteți tăia armătura, cuiele cu
acest topor și nu se va știrba. Cu acest topor am construit trei gospodării.
Dar cel mai important, a salvat mulți oameni de la moarte ... Putem spune, că
acest topor este sfânt ...
- Da ... Un instrument solid, - am spus, luând acest topor misterios în
mâinile mele, - a lucrat o sută de ani și apare ca nou-nouț ... Frumos!
- Da, un instrument bun în mâini bune, mult înseamnă, a fost de acord
unchiul Gheorghe.
- Aș vrea foarte mult să știu, cum
acest topor a construit a doua gospodărie, acolo, în Siberia, și cum a salvat
viețile oamenilor ... Mi se pare, că în istoria și cărți nu se va scri despre
asta în curând ... Ve-ți povesti, nenea Gheorghe?- am întrebat eu.
- Aceasta este o poveste foarte tristă - a spus unchiul George -, dar,
într-o zi, oamenii vor trebui să știe și ei despre asta. Îți voi spune pe
parcurs. Va trebui să lucrați multe zile ... Te voi vizita, voi verifica, cum
funcționează echipamentul. Poate va fi necesară ungerea lagărelor, înlocuirea
centurilor... Avem mult timp ...
- Mulțumesc, nenea Gheorghe, - am răspuns
sincer încântat, - deci am plecat?
- Ei, fii sănătos! - a spus gânditor nenea Gheorghe și și-a turnat singur
un pahar...
După câteva ore, am mutat aparatul de distilare acasă. Tatăl meu m-a ajutat
să-l instalez în bucătăria de vară, în
hambar. Căldarul, după ce a fost umplut la trei sferturi de volum cu soluție de
prună fermentată, a fost închis cu un capac și uns ermetic cu lut. Două ramuri
au fost făcute în copertă. Unul era conectat la o bobină de cupru, care trecea
printr-un rezervor cu apă rece. În cealaltă ramură a fost închis un termometru.
Este foarte important să respectați temperatura exactă și tehnologia de
filtrare. Temperatura soluției nu trebuie să depășească 960C. Apoi
cea mai bună fracție de alcool se evaporă împreună cu vaporii de apă, care
trece prin bobină, se condensează și se transformă în țuică. Printr-un fir
elegant, tsuika începe să picure în sticla în care este instalat contorul de
alcool. Tăriea trebuie să fie de cel puțin 360 și nu mai mult de 400.
Aceasta este reglementată de temperatura soluției din căldar. Apoi țuica este
filtrată printr-un filtru de bumbac-tifon, apoi printr-un filtru de carbon.
Produsul filtrat a fost colectat în sticle de 20 litri. Închis cu un capac și
sigilat cu ceară topită. Sticlele pline au fost îngropate noaptea. În aceste
scopuri, tatăl meu a comandat de la farmacie 10 sticle, un contor de alcool, un
termometru, filtre de cărbune și tifon.
Am făcut ordine perfectă în hambar. Va trebuit să lucrez aici zi și noapte
două săptămâni. Până în acest moment, dezvoltasem un gust pentru citirea literaturii.
Citeam, după cum era necesar, ce se întreba la școală sau ce îmi cerea tatăl
meu. Într-o zi am întâlnit „Olesea” în operele alese ale lui lui Cuprin ... Am
citit toată noaptea ... Această povestire mi-a făcut o impresie emoțională puternică.
Acum m-am aprovizionat cu cărți pentru întreaga perioadă. Acestea erau „Sulamifi”,
„Roșu și Negru”, „Înviere”, „Faraon”, „Golgota”, „Roksolana”, „Madame Wong”,
„Apele de primăvară” și „Cuibul nobil”. Tatăl meu a spus că dacă îmi place Olesia,
cu siguranță mi-ar plăcea aceste cărți. Avea dreptate, ca întotdeauna. Am avut
lucrările complete ale lui Dumas și Jules Verne. Am fost atât de absorbit de
citit, încât mi-am propus să trec prin toate aceste cărți vara.
Dar după „Olesya”, planurile mele s-au schimbat dramatic. Din anumite
motive, Jules Verne și Dumas nu m-au mai deranjat (excepție Contelr de Monte
Cristo). În mod neașteptat pentru mine, m-am regăsit în cele mai interesante
cicluri din Stendhal, Tolstoi, Turgenev, Kuprin, unde au apărut astfel de
sentimente reale, o astfel de iubire, iar când ajungeam la scene intime, nu mai
respirat, recitit aceste pasaje de mai multe ori. Wow!
Am așezat un scaun și o masă mică lângă fereastră. Aceasta în caz, dacă
„prezidentul” mă va vizita, doar a promis. Întotdeauna erau roșii, castraveți,
slănină, pâine, nuci și un decantor cu un păhăruț pe masă, special pentru el.
Știam deja că nu-i place mizeria, așa că am măturat cu atenție tot ce se afla
în calea traseului său propus și m-am asigurat, că nimic nu rămâne
nesupravegheat. „Pentru ca el să-mi spună povestea toporului, trebuie să creez
condiții confortabile omului”, mi-am motivat.
Unchiul George a venit seara, așa cum a promis. Totul era deja gata și țuica
a început să picure puțin. El a fost primul care a gustat țuica și a spus că
este foarte bună.
- Nenea Gheorghe, - am spus, -eu nu înțeleg nimic în degustare și mă tem că
și tatăl meu nu are o experiență foarte bogată. Am nevoie de un produs foarte
bun și vă rog foarte mult, să fiți degustător în producția mea. Acesta va fi
locul d-tale. Poți veni oricând la muncă, d-ta ești aici specialist șef! Intelegi?
- Am adăugat foarte serios.
- Asta-i posibil, - râdea nenea Gheorghe. - Specialist șef, spui?
- Da, specialist șef. Am citit ceva despre degustare. Aceasta este o muncă
foarte importantă. De exemplu, un cunoscut degustator din Elveția a fost
invitat de fabrica de distileria din Moscova. I s-au administrat 30 de sticle
de vodcă pentru degustare. O sticlă dintr-un lot zilnic sau, ca să zic așa, o
probă lunară în fiecare zi. Fiecare flacon a fost etichetat, care a fost
descifrat în jurnalul de producție tehnologică. Sticlele erau amestecate. Nu i
s-a dat o transcriere, nu a întrebat. În urma muncii, el a aranjat absolut
precis toate sticlele la rând. A atașat o bucată de hârtie la fiecare sticlă,
unde a descris ce schimbări negative au avut loc în procesul de fabricație în
cursul lunii. Toată lumea a fost foarte surprinsă, întrucât observațiile sale
erau exacte și mai ample decât transcrierea tehnologică. El a fost întrebat
despre trei recomandări principale. El a sfătuit să schimbe filtrele de două
ori pe lună, să renunțe la lotul de melasă, care a intrat în producție pe data
de 17 în schimbul doi și să interzică utilizarea kerosenului în vopseaua de
marcare ... Specialiștii au analizat situația și, întradevăr au constatat, că
cineva la marcare ștergea clișeele cu kerosen, iar pe data de 17, a sosit un
lot de melasă din Ucraina, în care a început procesul de fermentare secundară.
În ceea ce privește filtrele, fabrica a anunțat cu mândrie, că deja schimbă
filtrele de două ori pe lună în zilele de 15 și 30. Drept urmare, vânzarea de
votcă în zilele 2, 3, 4, 16, 17 și 18 a crescut de mai multe ori, în timp ce
vânzarea de vodcă etichetată pe 13, 14, 15, 28, 29 și 30 a scăzut de mai multe
ori. Eată așa degustător! Cei principal aici? Gustul!
Alt exemplu. În America, un degustător de înghețată și-a asigurat limba
pentru 2 milioane de dolari. Vă puteți imagina ce specialist de valoare este cu
propria limbă și care este salariul lui? ...
Dar în Franța, la degustarea vinului, pentru a atribui medalii de aur,
argint și bronz, degustătorii au lucrat independent unul de celălalt și au dat
aproximativ aceleași concluzii. „Alături de un gust excelent, buchetul conține
o aromă delicată și rară a trandafirului Karakum ...” Puternic, nu? ...
Deci, nenea Gheorgge, nu pot trăi
fără tine. - Am încheiat eu.
- Bine, bine, m-ai convins!
- a fost el de acord.
37. STRĂMOȘII
Unchiul Gheorghe venea deseori la mine, se așeza pe un scaun, gusta un alt lot de țuică, făcea recomandările necesare pentru a
îmbunătăți producția, apoi povestea ...
Îmi amintesc bine acele seri calde de vară, conversațiile noastre lungi și
calme până seara târziu sub lumina slabă a unei lămpi cu kerosen, mai ales
când luau parte tata și Ion.
- Nenea Gheorghe, povestește de unde a venit familia ta, începând cu cei
mai îndepărtați bunici, pe care îi cunoști sau ai auzit. Unde locuiau, ce au
făcut, când s-au stabilit în satul nostru și cum familia ta a devenit legată de
familia noastră, prin linia mamei - am întrebat odată.
- Dar părinții nu ți-au spus, de unde provine familia ta?
- Da, mama și tata mi-au spus multe. Dar întotdeauna s-a întâmplat, ca mama
mea, când vorbea, prea critica neamul lui tata. La rândul său, tata nu a vorbit
foarte respectuos despre strămoșii mamei mele. Nu prea înțeleg, de unde vine
această neprietenie și de ce mama mea, înainte de nuntă, avea același nume ca
tatăl meu - Leșenco. Acesta este un nume nu prea frecvent... Erau rude sau ce?
- Din câte știu, părinții tăi erau rude în generația a 4-a. A fost
verificat la Soroca prin documente atunci, când părinții tăi s-au căsătorit.
Când sora mea, adică bunica ta Maria Fedorovna, s-a căsătorit cu bunicul tău
Ivan Filippovici, atunci s-a vorbit mult despre locul, în care a avut originea
familia lui Ivan Filippovici Leșenco. Deci asta știu ...
La începutul secolului al XIX-lea, un bărbat destul de înstărit, Nicolas Leșencu,
locuia în Constanța. În vechime, un nume de familie provenea de la o poreclă,
iar o poreclă, de regulă, provenea dintr-o profesie sau din locurile de baștină.
Leșencu, se traduce ca Leș sau Polonez, adică cineva din strămoșii lui acel
Nicolas Leșencu era din Polonia. Nu știu cine este exact. Se spune, că acest
Nicolas avea propria navă în Constanța și mergea deseori în călătorii lungi -
în Italia, Franța, Grecia. El nu a făcut numai afaceri comerciale, dar a
îndeplinit unele misiuni de a transmite ceva dintr-o țară în alta. Cu asta a
întrat în probleme, atunci cînd a sosit în Franța. După ce Napoleon a pierdut
războiul împotriva Rusiei, afacerile sale au început să scadă. Și-a pierdut
corabia și toate bunurile. S-a căsătorit și s-a mutat cu tânăra sa soție,
Maria, la Câmpulung Moldovenesc, în nordul României de astăzi sau în nord-vestul
a ceea ce era atunci Moldova. În curând rușii au început să controleze aceste
meleaguri. Nicolas avea un fiu, Ion. Lucrurile au început să se îmbunătățească,
dar în curând a fost arestat și trimis într-o închisoare din Rusia.
Când viitorul rege al României,
Carol I și țarul rus Alexandru II s-au împrietenit și au negociat recunoașterea
regatului român și împărțirea Moldovei, a existat o amnistie pentru prizonieri
și Nicolas a fost eliberat. S-a întors acasă un bătrân. Avea deja doi adulți fii.
Cel de-al doilea fiu, Lukian, nu era al său. Acest lucru este cunoscut cu
siguranță, de oarece când s-a născut, Nicolae era în închisoare deja trei ani.
Fiii nu se înțelegeau bine unul cu celălalt. Când soția sa Maria a murit, el i-a
iertat totul. Dar nu se știe cu exactitate, cine a fost tatăl lui Lukian. După
despărțirea Moldovei și formarea statului român, Moldova din partea stângă a
Prutului, adică Basarabia, a devenit supusă Rusiei țariste. Proprietarii
moldoveni au părăsit pământurile și au traversat Prutul. Aici, în 1850, a
început reforma agrară după chipul și asemănarea, ca în Rusia. Oamenilor li s-a
dat pământ în funcție de cât de mult au putut cultiva. Nicolas era o persoană cu
școală și experiență, a înțeles toate acestea și și-a trimis fiii în aceste
părți, unde se distribuea pământul liber. Ion a primit de la tatăl său doi cai,
iar Lukian o căruță, un plug și o grapă. Disponibilitatea cailor și a
echipamentelor a fost suficientă pentru a obține pământ. Era mai bine pentru ei
să pătrundă în aceste regiuni din est, întrucât totul aici era sub controlul
rușilor. Aveau și documente în limba rusă, unde numele era deja Leșenco (Лешенко). Aparent,
acest lucru a fost făcut intenționat, pentru a sublinia originea
ruso-ucraineană. Au condus până la Soroca din direcția Ucrainei de astăzi. În
Soroca, exista o administrație regională pentru distribuirea terenurilor. Au
trebuit să traverseze Nistrul, care pe atunci era un râu foarte larg. Înainte
de traversare, acești doi frați s-au certat între ei și s-au luptat până la
sânge. Drept urmare, Ion și-a luat caii și a traversat Nistrul singur. A venit singur
la administrația regională și a primit o sesizare în satul nostru. L-a lăsat pe
Lukian în mila soartei. În acea perioadă, pe malurile Nistrului creșteau
dovleci uriași. Lukian a strâns zeci de dovleci, a scos semințele și pulpa,
le-a întărit cu o grapă și a făcut o plută. Își trecu peste Nistru căruța
dezasamblată, plugul și tot ce avea. Apoi s-a înțeles cu țiganii să împrumute de
la ei cai, pentru ca el să-i arăte în oficiul de distribuire a pământului și să
ajungă la loc. Drept urmare, a obținut mai mult pământ și un loc mai bun, din
moment ce avea cai și echipament. Apoi, în sat vor spune, că Lukian a venit în
sat pe o crustă de dovleac, iar Ion pe cai negri. Cei doi frați au rămas
dușmani pe viață. Fiul lui Lukian Tihon este bunicul mamei tale, care a avut un
fiu Ion - tatăl mamei tale. Iar Ion a avut un fiu, Filip, adică, bunicul
tatălui tău, al cărui fiu Ion este tatăl tatălui tău și soțul surorii mele
Maria. Bunicii părinților tăi: Filip și Tikhon aveau aceeași vârstă. S-a
întâmplat așa, că au fost simultan mobilizați pentru a servi în armata rusă. Au
servit cinci ani în Ismael, iar când s-au întors acasă, s-au căsătorit. Ei
aveau deja fiecare câte un fiu, când au fost mobilizați la Războiul Ruso-Turc (1876-1878).
Atunci a fost o mobilizare totală. Toată Basarabia a fost transferată în situația
de război. Dintre rudele noastre, bunicii au fost mobilizați: Fedor Moroshanu,
Nicolai Mâțu, Luka Kiriiak, Semion Rusu, Nikolai Kuku, Vladimir Morkov și
bunicul meu Mihail Rusu. În total, peste o sută de persoane au fost mobilizate
din satul nostru. Cei care au servit cândva în armată trebuiau să apară pe caii
lor, în uniformă militară și cu arme reci. Au format unități de cavalerie. Cei
care aveau un rang militar urmau să apară îmbrăcați. Ei preluau comanda
personalului pe loc. Cei care erau mai săraci și aveau mai puțin de trei
hectare de pământ ar putea apărea fără nimic, dar erau distribueați imediat în
infanterie. Cei care dețineau mai mult de cinci hectare și nu aveau rang
militar erau obligați să vină cu căruță și cai buni. Ei nimereau în diviziunile
de aprovizionare. Bunicul meu a venit cu o forjă de marș și apoi a fost
repartizat la atelierele de marș din spate, iar străbunicii tăi au venit călare
și apoi au ajuns împreună într-un regiment de cavalerie, adica cazaci. În
același timp, s-au mărit normele privind aprovizionarea cu hrană pentru nevoile
războiului, în funcție de câte terenuri deținea fiecare familie. Convoiul cu
mâncare s-a format pe loc și, sub escorta unităților recrutate, s-a mutat spre
Izmail. Au colectat cereale, slănină, brânză feta, ulei de floarea soarelui,
cartofi, făină, fasole, mazăre. Astfel, a sosit momentul să plătească terenul.
Nimic în lumea asta nu este gratuit. Philip avea un rang militar mai mare decât
Tihon. Războiul a fost crunt. Oamenii noștri au luptat în Bulgaria îndepărtată,
la Pasul Shipka, sub comanda ofițerilor ruși. Doar bunicul meu Mihail,
străbunicul tău Filip, rănit în umărul stâng și tatăl lui Nicolae Negare s-au
întors acasă din acest război. Toți ceilalți au fost uciși. Întrucât Tihon era
subordonat lui Philip, rudele din partea mamei tale credeau, că el ar fi de
vină pentru moartea sa (nu la cruțat). Asta nu era adevărat, dar durerea,
gelozia și nemulțumirile anterioare și-au făcut treaba. Această dușmănie s-a
intensificat. Tatăl tău a avut o idee de împăcare, dar, vezi, nu este ușor.
38. CINE
LA BĂTUT PE
NAPOLEON?
-
În ceea ce
privește familia mea, - a continut povestirea unchiul Gheorgge,- străbunicul meu Anton locuia pe malurile
Nistrului, nu departe de Soroca. Părinții lui au avut un atelier și el a lucrat
bine cu lemnul și metalul. În primăvara anului 1812, în Moldova a început
mobilizarea pentru războiul cu francezii. Noile unități recrutate și oboazele
cu producte alimentare au fost concentrate la sudul Moldovei, în Tarutino. În
toamna anului 1812, armata moldovenească (cunoscută și sub numele de Armata
Dunăriană) s-a mișcat în intîmpinarea lui Napoleon, care a decis să părăsească
Moscova și să se întoarcă acasă înainte de a se începe iarna rusească. Prima
bătălie importantă a armatei moldovenești cu armata lui Napoleon în număr de 40
de mii a fost la începutul iernii în
apropiere de Borisov. Aici, conform planului împăratului Alexandru I-i și a lui
Kutuzov, armata lui Napoleon urma să fie înconjurată în timp ce traversa râul
Berezina. Armata Moldovei sub comanda admiralului P.V. Ciciagov (1767-1849),
după un lung marș, a ajuns la Borisov cu patru zile înainte de începerea
traversării, unde s-a stabilit. Armata de Nord, sub comanda generalului
Wittgenstein P.G. (1769-1843) în număr de 36 mii, a întârziat lă înceapă
operațiunei cu 10 ore, iar corpul principal al armatei ruse, sub comanda lui
M.I.Kutuzov. a rămas în urmă de armata franceză cu 120 km și, de asemenea, a
întârziat la începutul operațiunii cu aproximativ 10 ore. Astfel, armata
Dunătreană (cea moldovenească) a fost singurul obstacol în calea tuturor
forțelor franceze. Ca urmare a luptelor încordate, pierderile armatei franceze au
fost de 21 mii. (apți de luptă) și 14 mii (ne apți de luptă, adica răniții lui
Napoleon, care au înghețat). Pierderile, așa zisei armate ruse, adică Armati
Dunărene (cea moldovenească) au fost la 6 mii de oameni. Cu toate acestea,
Alexandru I și Kutuzov erau foarte nemulțumiți de faptul că Napoleon a ocolit
obstacolul, (lăsând răniții) și a condus restul armatei sale spre Smolensk. În
esență, Napoleon a ghicit tactica inamicului și a întreprins o manevră de
ocolire. A făcut un pod suplimentar peste Berezina, departe de Borisov. Astfel,
a reușit să salveze rămășițele Marii sale Armate. Kutuzov a trimis un raport
lui Alexandru I, în care a descris detaliat toate greșelile, pe care admiralul
Ciciagov le-a făcut. Din acest raport putem conclude, că întârzierea lui
Wittgenstein și Kutuzov la începutul bătăliei a făcut parte din planul
operației. Trebuie să înțelegem, că Ciciagov a trebuit să lupte pănâ la ultimul
soldat și să epuizeze inamicul de tot, la sosirea fotțelor principale. Ideia
venea, că Alexandru I-i trebuea înplut cu glorie pe câmpul de luptă. Cu toate
acestea, repetarea bătăliilor Fokshan și Râmnik ale lui Suvorov (1789) nu a reușit.
Nu a fost nimic de terminat. Peste 10
mii de francezi au fost înecați în râul Berezina, iar răniții au fost terminați
de îngheț. Poate că a fost singura dată în istorie, în care învingătorii au
fost condamnați. După asemenea criticâ, Ciciagov s-a îmbolnăvit și a plecat de
urgență în străinătate pentru tratament. Nu s-a întors în Rusia niciodată.
Armata moldovenească a trebuit să-și complecteze pierderile, să întărească
corpul de cavalerie și să atace necontenit inamicului cu atacuri continue,
rapide și fulgere, până când acesta va fi distrus complet, în timp ce corpul
principal al armatei ruse sub comanda lui Kutuzov a urmărit inamicul în
retragere, menținând o distanță de peste 100 km. În ianuarie 1813, trupele ruse
au trecut granița și au ajuns la Oder până la sfârșitul lunii februarie. În
aprilie 1813, trupele au ajuns în Elba. Atunci comandantul șef a prins o
răceală și grav bolnav s-a oprit în micul oraș silezian Bunțalu (Prusia, acum
teritoriul Poloniei). Alexandru I-i a venit să-și ee rămas bun de la mareșal de
câmp Kutuzov M.I. Lângă patul de moarte a lui Kutuzov, se afla oficialul
Krupennikov. Ultimul dialog al lui Kutuzov, audiat de Krupennikov și transmis
de cameristul Tolstoi: „Iartă-mă, Mikhail Illarionovici!” - "Eu te iert,
Domnule, dar Rusia nu te va ierta niciodată pentru asta." (Wikipedia
- Kutuzov M.I.).
Kutuzov a vrut să repete tactica lui Suvorov A.V. în operația militară de
la Borisov, - a continuat tatăl. - Sir Winston Churchill a remarcat pe bună
dreptate: „Generalii se pregătesc întotdeauna de un atac, folosind tactica
reușita din războiul, care a trecut”. Ei bine, cu Napoleon a fost necesar de
gândit ceva mai original... Efectul scontat nu a funcționat. Alexandru 1-i a
intervenit. El a dorit să fie personal și autorul strategiei, si biruitorul lui
Napoleon! Atunci, confidentul regelui, generalul A. A. Arakcheev (1769-1834),
avea mare putere. El a stabilit așezări militare celebre în sud-vestul
Imperiului Rus pe un principiu mai rigid decât stabilea Rumianțev P.A. și
Potemkin G.A. pe teritoriul Moldovei și Podoliei pe timpul Ecaterinei a II-a.
Fiecare oraș, fiecare sat a fost atribuit unui renumit post militar. Locuitorii
așa zisei Malorosiei (Rusiei mici) erau obligați să furnizeze o armată din
mijlocul lor și să o întrețină. Aceste unități militare erau puse pe prima
linie. Participanții aveau șanse să rămâe în viață numai biruind! Pe timpul lui
Suvorov M.V., aceste unități militare erau complet sacrificate în atacurile
nopturne cu baioneta... Reamintim că, în septembrie 1808, Alexandru I s-a
întâlnit cu Napoleon la Erfurt și a semnat o convenție secretă în care, în
schimbul Moldovei și Țării Românești, s-a angajat să acționeze împreună cu
Franța împotriva Marii Britanii. Nu a existat nicio acțiune militară din partea
Marii Britanii, dar în sudul Basarabiei a apărut un punct strategic. Cel de
la Tărutino unde s-a format armata
moldovenească, cunoscută și sub numele de armata Dunăriană. Aparent, Alexandru
I-i și Kutuzov cunoșteau secretele
succeselor militare
nemaipomenite ale lui Suvorov M.V.,
despre care se va vorbi mai departe. Pentru a conduce cu succes operațiuni
militare la scară largă e necesar să ai uintăți militare destinate
sacrificării.
Să reamintim, de asemenea, că, în 1775, Ecaterina a II-a a publicat un
manifest „Cu privire la distrugerea Zaporogia Seci și transferarea ei în
provincia Novorosiisk”, care a fost realizat de Grigori Potieomkin pe
principiul „împărte și guvernează”. Armata Zaporogiană a fost redenumită în
1790 în armata căzăciască de la Marea Neagră și a participat în Războiul Ruso-Turc
din 1787-1792. Resturile, care s-au întors au fost reprimate pe teritoriul
Kubani, care s-au stabilit pe partea stângă în 1792 -93. O parte din cazaci au
trecut la turci și au ocupat teritorii în Delta Dunării. Regimentele Hopierski
și Cubani s-au retras spre Caucaz, apoi au format armata Cazacilor Cubani.
Cazaci sunt rebeli după natură lor. Singura modalitate de menținere a ordinii
pe teritoriul ocupat a fost programul lui A. A. Arakceev. în ceea ce privește
relocările militare. Conform unor rapoarte, numărul de așezări militare din
provinciile Rusiei Mici sau Malorosia
(Novorossiisk, Kherson, Podolsk, Moldova și Țara Românească) a ajuns la 500 de
mii. Cu o sursă atât de inepuizabilă de atentatori gata pentru a fi sacrificați
în numele Rusiei, s-ar putea „lupta eroic” nu numai cu britanicii, ci chiar,
dacă este necesar, cu francegii...
Cu toate acestea, la Borisov,
Napoleon a evadat, ducînd vagoane cu trofee, casieria armatei și mult aur
jefuit la Moscova. Nu a fost ușor pentru Kutuzov. A pierdut bătălia de la
Austerlitz cu un bang (nu a avut regimente de sacrificare și forțele au fost
egale), a pierdut și bătălia de la Borodino (de asemenea, nu au existat
atentatori sinucigași și forțele au fost egale), a lăsat Moscova ... A fost
nevoie de o victorie pompoasă asupra lui
Napoleon ... A fost posibil să se sacrifice, hai să zicem 50 de mii de
moldoveni și apoi să uităm de ei ... câți dintre ei au căzut la Izmail și în
alte bătălii și nimeni nu a observat ... Se putea înțelege pe Kutuzov. Regreta
nu pentru sine, dar pentru a ridica în cer gloria marii Rusii. Prin urmare, el
a spus în fața țarului: „Rusia nu te va ierta niciodată pentru asta” și mai înainte
l-a acuzat public pe Karamzin N.A. în neonestie ...
Este ciudat ... De ce Kutuzov
MI, care se îndepărtase de evenimentele de la Borisov, era nemulțumit. La urma
urmei, Napoleon a pierdut 35 de mii de oameni, iar Ciciagov 6 mii. La începutul
bătăliei, Napoleon a avut 40 de mii, iar Ciciagov 24 mii. Calcule simple arată,
că eficacitatea armatei ruse a fost de aproape 10 ori mai mare decât cea a
armatei franceze (mai exact 9, 27). Eroism fantastic !? Acest lucru nu ține
cont de faptul că cavaleria lui Ciciagov (9 mii) a fost extrem de ineficientă
în mlaștini. Dacă eficacitatea operațiunilor de luptă ale armatei ruse în
bătălia de la Borodino ar fi fost cu doar 10% mai mare decât cea a francezilor,
atunci, desigur, Kutuzov ar fi câștigat bătălia și nu ar fi trebuit să lase
Moscova. Și aici, la Borisov, eficiența operațiunilor militare este cu 927% mai
mare și... toată lumea este nemulțumită! Este ciudat și de neînțeles, unde s-a
dus Armata Dunăriană ...
Interesant este că, conform
versiunii franceze a descrierii evenimentelor, la începutul bătăliei, Ciciagov
nu avea 24 de mii, ci 61 mii. soldați. Dacă presupunem că istoricii francezi nu
mint, atunci devine clar de ce Kutuzov s-a arătat indignat și de ce admiralul
Ciciagov a căzut din favoare. Există toate motivele pentru a crede, că admiralul
Ciciagov a comandat nu numai propria sa armată, ci și Armata Dunăreană (cea
moldovenească), care a venit la dispoziția sa în număr de 37 de mii de soldați.
Ciciagov avea toate condițiile pentru o victorie completă: un avantaj numeric, numeroase
regemente pentru sacrificare din Armata Dunăreană și armatele lui Wittgenstein
și Kutuzov pe parcurs ...
Așa că Kutuzov M.I. a repetat
scenariul bătăliei Focșani a lui Suvorov A.V. de la Borisov, dar efectul lui
Ciciagov a fost mai rău decât cel al lui Suvorov, în sensul că nu a existat o
etapă finală - artificiile victoriei. Dacă presupunem că eficacitatea
ostilităților din Borisov a fost aceeași de ambele părți („A la guerre, comme a
la guerre” - În război, ca în război), atunci se dovedește că istoria rusă
ascunde participarea Armatei Dunărene la luptă și că numai în această bătălie au
căzut 29 mii de moldoveni ...
- Trebuie să înțelegeți, a
adăugat unchiul George, că atunci la Borisov, Napoleon și-a pierdut Marea
Armată, iar Kutuzov a pierdut gloria unei mari victorii asupra francegilor.
Manevra cu armata Moldovei a fost inițiată de Alexandru I, care credea tot
timpul că Kutuzov ezită ...
Bunicul meu Anton a rătăcit
în diferite locuri cu armata rusă, unde a lucrat ca armuer într-un atelier de
marș. Apoi s-a întors în Moldova. Vorbea limba rusă, știa să citească și era un
bun specialist în prelucrarea oțelului damasc, fabricarea armelor și a sculelor
dure. În acele zile, nu erau nimic mai interesant în viața oamenilor decât
povești despre cum și unde s-au luptat pământenii noștri. Aceste povestiri au
fost transmise din generație în generație. Strămoșii noștri nu aveau nici o
îndoială. La întrebarea „cine l-a bătut pe Napoleon?” a existat un singur
răspuns: „Noi - moldovenii l-am făcut! Acest lucru a fost realizat de armata
noastră de la Dunăre sub comanda P.F. Wittgenstein, care înainte de izbucnirea
ostilităților între Rusia și Turcia, în 1828 era deja un mareșal de câmp, iar
armata Dunării era cea mai puternică din Europa și consta din aproximativ 100
de mii de soldați "
- Războiul cu Napoleon, armata rusă l-a încheiat cu capturarea Parisului
sub comanda generalului mareșal M.A. Barclay de Toli (1761-1818), - a spus
tatăl -
Armata Dunării s-a întors în Moldova pentru reconstrucție și reorganizare,
sub comanda lui Wittgenstein P.F.. La începutul lunii mai 1828, Nicolae I a
ajuns la teatrul operațiunilor militare, iar pe 28 mai împăratul s-a mutat pe
malul drept al Dunării, unde a fost întâmpinat de contele Wittgenstein și
Kiselev. Sub conducerea lui Wittgenstein, forțele Armatei Dunărene au capturat
cetățile din Isakcia (30 mai 1828), Macin și Brailov (7 iunie 1828). La 9
februarie 1829, rescriptul imperial a fost dat lui Wittgenstein, în care țarul
a mulțumit mareșalului de câmp pentru 40 de ani de serviciu și a acceptat
demisia sa. După ce a părăsit armata, mareșalul Wittgenstein s-a stabilit pe
moșia sa din Kamenka, situată pe malul stâng al Nistrului. - a spus unchiul
George. - După o carieră militară, Wittgenstein P.F.. s-a angajat cu succes în viticultură și
vinificație. Plantațiile sale de viță de vie și celebrele terase de struguri
din satul Stroești, regiunea Rybnița, Moldova, au supraviețuit până în zilele
noastre.
Contele Wittgenstein P. H. a
fost înmormântat la Kamenka. O amintire luminoasă a rămas până azi in inima
poporului despre cariera militară a lui, care a rămas cu Armata Dunăreană până
la ultima sa zi. Oamenii simpli din Moldova î-și amintesc cu respect faptele
bune ale familiei contelui Wittgenstein și au transmis povestiri interesante
despre el din generație în generație. Necătând la statutulu social ridicat, Wittgenstein lucra
adesea cu țăranii, oferea mese caritabile cu vinuri fine, ajuta pe cei săraci,
a construit o școală și o biserică. Bunicul spunea, că contele avea un birou
mare, cu numeroase hărți, o colecție de arme, cărți și documente. De câteva ori
a ajutat să adauge rafturi cu compartimente pentru manuscrise, corespondență și
documente de afaceri în cabinet. Fereastra biroului său privea dea lungul
străzii centrale și lumina până noaptea târziu ...
- Poate că manuscrisele sale
încă mai adună praf în arhivele militare ale Rusiei... - a spus tata cu
tristețe. – Nu e greu de înțeles, de ce... Nu este prea convenit pentru Rusia
să împartă gloria marii victorii asupra lui Napoleon cu Armata Dunăreană și cu
doi generali de origine germană ...
- Bunicul meu, Mihail, de la o vârstă fragedă a făcut meserii cu tatăl său în atelierul
bunicului Anton și a luat de la el experiența și povestirile interesante, - a încheiat
unchiul Gheorghe. - Deci, bunicul meu era deja aici când s-a distribuit pământul. El a
primit o mult pământ, deoarece a avut mulți copii și fiecare a avut cai și echipament.
Tatăl meu Fiodor s-a angajat mai mult în agricultură, ear eu tot timpul am trăit și am
lucrat cu bunicul meu. Când bunicul meu a murit, am primit atelierul lui, ca moștenire.
39. SUVOROV
- Dar cum și unde au luptat moldovenii sub Suvorov A.V.? – A întrebat Ion.
- De ce spuneți, că scenariul bătăliilor de la Focșani și Râmnic au decurs la
Borisov? În manualele noastre de istorie nu există nimic despre rolul
moldovenilor în campaniile eroice ale lui Suvorov și Kutuzov... Se pare, că
strămoșii noștri au luptat conștiincios, au vărsat sânge, dar nu au intrat în
istorie. Da?
- Se dovedește așa, dar se datorează faptului, că nu noi am scris istoria, -
a spus tata. - Cu toate acestea, dacă citiți cu atenție și analizați în mod
logic faptele, vă puteți imagina, cum a
fost cu adevărat. Vedeți, în mod ironic, leagănul gloriei militare ruse se află
în Moldova. Pentru mașina politico-militară rusă, Moldova este aceeași cu
Insula Buian pentru Kașcei Nemuritorul. Mai mult, indiferent de colorarea
politică a guvernului: albă, roșie, monarhică, socialistă, comunistă sau
democratică. Puteți fi de acord cu rușii cu privire la orice, pur și simplu să
nu atingeți maiestatea lor, să vă cunoașteți locul și să nu depășiți
recunoștința pentru dvs., pentru copiii și strămoșii voștri. Această boală este
în sângele lor și se numește șovinism de putere rusă. Acest concept integrează
nu numai o mulțime de factori pozitivi cu adevărat mari, ci și o mulțime de
fenomene negative mari, cum ar fi discriminarea, genocidul, infracțiunile,
înșelăciunea, neglijarea și așa mai departe. Mai mult, dacă un rus îi spune
unui алт rus despre vreo crimă, săvărșită în Uniunea Sovietică, aceasta este
luată pe credință fără verificări și dovezi, dar, Doamne ferește, dacă cineva
din așa-numiții „ruși mici” ridică vocea, de exemplu, un moldovean, ucrainean, georgian,
apoi reacția va fi ca o explozie... Toate imperiile lumii sunt asemănătoare
între ele. Romanii, englegii, turcii, spanioii, asirienii, mongolii, rușii -
toți, indiferent de mărimea imperiilor lor, nu au ignorat pământuri ori țări
mici. În același timp, nu au fost organizate plebiscite în rândul celor
afiliați. Uniunea Sovietică a fost, fără îndoială, un imperiu clasic. Pactul
Ribbentrop-Molotov a demonstrat acest lucru. Rușii nu vor da Moldova, Ucraina
și Belorusi niciodată pe nimeni sub niciun regim. Vor mărunți aceste țări până
la rusificarea completă. Tot ceea ce s-a
întâmplat pe teritoriul Ucrainei și Moldovei de pe vremea Ecaterinei a II-a
poate fi atribuit paginilor de aur ale gloriei ruse. Dar rușilor nu le place să
se împărtășească cu faimă, chiar dacă argumentele istorice sunt cusute grosolan
cu fir alb.
În 1764, Catherine II l-a numit pe P. A. Rumianțev (1725-1796) guvernatorul
general al Rusii Mici, oferindu-i instrucțiuni extinse, privind instituirea
ordinelor administrative ruse pe teritoriile ocupate. P.A. Rumianțev s-a ocupat
serios de această problemă în ultimii 25 de ani ai vieții sale. Așa a apărut
faimosul inventar „Descrierea lui Rumianțev” (Румянцевская Опись), a cărui esență este colonizarea, întărirea, recompletarea
și furnizarea locală a armatei ruse în Rusia Mică. Implementarea practică a
acestui concepții a adus pentru P.A. Rumianțev o carieră grandioasă, care a început pe
teritoriul Moldovei. Această lucrare este poate cea mai efectivă aplicare rusească
a cunoscutului traktat „Principele” de Niccolo Machiavelli... Dar, să analizăm
câteva evenimente istorice, care au dus la succese triumfale pentru armata rusă
pe de o parte si la vărsări de sânge considerabile pentru populația locală.
În 1770, în Larga (Moldova, regiunea Briceni) Rumianțev P.A. cu o armată de
25 mii a învins armata turco-tătară de 80mii, iar două săptămâni mai târziu, pe
21 iulie, la Cahul (Moldova), armata lui de 32 mii a zdrobit armata turcă de
150 mii, unde cavaleria era de 100 mii, infanteria de 50 de mii și 140 de tunuri.
Pierderile s-au ridicat la 1,5 mii de ruși uciși împotriva la 22 mii de turci
uciși. Fantastic! Rumianțev P.A. merge în atac cu forțe de 4-6 ori mai puține,
câștigă bătălia, în timp ce pierderile inamicului sunt de 14 ori mai mari.
Rețineți că în timpul celei de-a doua bătălii, armata sa nu a slăbit în niciun
fel, ci, dimpotrivă, a crescut în număr cu 7 mii de oameni ... Miracol sau
minciuni? Dacă ar fi fost un asemenea eroism în urmă cu șaizeci de ani, Petru cel
Mare ar fi câștigat ușor atunci bătălia de la Bacău... Atunci Dimitrii Cantemir
cu armata Moldovei de 18 mii. a venit la salvare și a fost semnat tratatul
ruso-moldovenesc de la Lutsk. Este interesant, ce făcea populația locală
(moldovenii) la acea vreme. A existat vreo mișcare de eliberare națională sau
poporul moldovean culegea calm cireșele, când s-a vărsat sânge în țară, ardeau
orașele și satele pentru eliberarea lor? Istoria română tace în acest sens. Dar
în istoria rusă este scris, că însuși soțul morganic al împărătesei, mareșalul
G. A. Potemkin (1739-1791) s-a distins foarte mult în luptele de la Larga și
Cahul.
Potrivit istoriei ruse, G. A. Potemkin și-a petrecut ultimii 23 de ani din
viața sa în capitala Moldovei Iași, în reședința sa principală, înconjurat de
lux asiatic și o mulțime de slujitori, dar mai cu samă s-a ocupat bine cu
aprovizionarea armatei și complectarea ei...La o revizie a fost învinuit de
risipă, a cheltuit din vistirie 850 mii ruble pentru petreceri personale. În
acele vremuri, o mie de ruble era norma anuală pentru întreținerea completă a
unui soldat... El ușor a dovedit revizorului, că 1700 soldați nu au fost
numărați, deci suma menționată a fost plătită lui... Acest G. A. Potemkin avea
multe vicii: desfrâu, lăcomie, fățărnicie și o poftă nemaipomenită la mâncare.
Luminâția Sa servea dejunul de șase ori pe zi. Generalul Longeron A.F.
(1763-1831) a scris că, la o masă cu el Potemkin a mâncat o bucată uriașă de
șuncă, o gâscă întreagă, mai mulți pui și a băut o cantitate incredibilă de vin
... Acesta-i erou! Acesta-i prinț! Incomparabil cu Ștefan cel Mare, care a
lăsat în urmă 44 de victorii, 44 de biserici, 12 cetăți pe teritoriul Moldovei,
inclusiv Izmail ... (Despre asta istoria rusă nu scrie). Dar, cu așa rang,
Mareșal de Câmp el trebui să aibă o armată, cel puțin de 100 mii de soldați și
ofițeri și această armată trebuie să fie hrănită timp de 23 de ani. Cu o astfel
de poftă de mâncare apare problematică logistica... În mod logic, raportarea la
Sankt Petersburg se baza pe rezultatul activității și starea armatei ruse. În
ceea ce privește resursele umane și materiale locale, aceasta nu afectează
vistieria. Secretul eficacității lui Potemkin, Rumianțev și Suvorov este, că ei
au recrutat unități militare locale uriașe, care erau la deservire și
aprovizionare locală, au purtat sarcina principală în bătălii și nu au fost
raportate oficial la Sankt Petersburg. Istoria Rusiei ascunde acest lucru, dar
numeroase fapte indirecte conclud, că o astfel de armată era. După descrierea
următoarelor bătălii în Istoria Rusă, apare, că numărul oficial al trupelor
ruse în armata lui Potemkin era de 7 mii. Acest număr includea corpul de
ofițeri, paza personală, recunoașterea și detașamentele punitive. Dacă este așa,
atunci devine clar, cum au avut loc bătăliile. La începutul operațiunii,
miliția locală intra în luptă. Număru lor era de 1.5-2 ori mai mare decât
forțele inamice, înnarmați numai cu arme albe (baionete). Bătălia începea
noaptea. Aceștia epuizau inamicul timp de 10-12 ore, după care au condus la foc
intensiv de artilerie și, în final, detașamentele punitive ruse terminau
victorios rămășițele ...
În august 1789, în apropiere
de Focșani (Moldova), armata ruso-austriacă sub comanda lui A. V. Suvorov
(1729-1800) a provocat o înfrângere zdrobitoare armatei turce sub comanda lui
Osman Pașa, în nuimăr de 30 mii. Înainte de aceasta, detașarea lui Suvorov în număr
de 7 mii de oameni a făcut un marș. Timp de 26 de ore au trecut 40 de mile, s-au
unit cu austriecii, deja împreună au trecut la marșul următor, care a durat
întreaga zi până târziu noaptea și la ora 3 dimineața s-au repezit în luptă.
Până la ora prânzului, turcii au fost zdrobiți. Pierderile armatei ruse s-au
ridicat la 15 persoane, iar pierderile austriecilor (cărora li s-a promis
Bucovina de Nord) s-au ridicat la 575 de persoane. Pierderile de viață ale
turcilor s-au ridicat la 17 mii de oameni, adică au depășit 30 de ori! Rețineți că, înainte de o victorie atât de
strălucitoare, personalul a trecut printr-un marș istovitor de trei zile, cu
uniforme complete, muniție și consumabile, în căldură și praf, despre care știm
cât de dificil este să îndurați în Moldova vara. Nu se știe ce făcea armata lui
Potemkin și populația locală în acest moment. Să presupunem că au prăjit kebab
pentru el, pentru că era prea devreme să strângă strugurii.
Trei săptămâni mai târziu, a
avut loc bătălia principală a războiului ruso-turc - Bătălia de la Râmnik
(Moldova), 22 septembrie 1789. De data aceasta, armata lui Iusuf Pașa era
formată din 100 de mii de oameni, localizați favorabil și bine fortificați.
Înainte de începerea bătăliei, detașarea lui Suvorov în număr de 7 mii. de
oameni face din nou un marș de 100 de kilometri în două zile, se unește cu
armata austrieacă de 18 mii de oameni și îi invită să meargă spre inamic și să
atace imediat. Principele Coburg a fost înspăimântat la început (forțele
inamice depășeau forțele combinate de 4 ori). Dar după ce Suvorov a declarat
decisiv, că în acest caz va ataca doar cu propriul detașament, prințul a fost
de acord. Totuși, dacă Suvorov era gata să atace inamicul, care este de 15 ori
mai puternic, atunci totul este în regulă acolo ... Prințul Coburg nu a greșit.
Armata de o suta mii de oameni a lui Iusuf Pașa a fost învinsă complet în
jumătate de zi. Pierderile ruso-austriece s-au ridicat la 700 de persoane, iar
pierderile turcilor au fost de 30 de ori mai mari și s-au ridicat la 21 mii
uciși, mai mult de o sută de tunuri și oboaze captivate. Astfel, cele două
bătălii s-au desfășurat conform aceluiași scenariu cu exact același rezultate
din simplul motiv, că în primul și al doilea caz a fost nevoie doar de a merge
pe cadavre. Înainte de venirea câștigătorilor, cei care aveau să fie ștersi din
istorie luptaseră acolo de câteva zile. Câți dintre ei au căzut, numai Dumnezeu
știe ... În corectitudine, trebuie spus că raportul lui Suvorov conține câteva
rânduri precum „vânătorii, cazacii și arnăuții tot au luptat eroic”. Aceasta
înseamnă, că acolo au luptat nu numai moldovenii din armata lui Potemkin (arnăuții
și vânătorii), dar și cazacii zaporogeni din armata lui Rumianțev.
Dar acești ostași nu au trecut în raportul oficial, deci nu au fost considerați
oameni ... Cronica turcă motivează înfrângerea prin faptul, că inamicul a
depășit numeric în mod semnificativ. Poate li s-a părut de frică, dar poate că
nu ... La acea vreme, la Iași erau în seviciu activ mareșalul G. A. Potemkin,
generalul N. V. Repin, generalul I. P. Gurovici, generalul-șef P.P. Potemkin
(ruda lui G. A. Potemkin), generalul N.A. Gudovici, generalul Rumianțev. A fost
prezent și M. I. Kutuzov, care un pic mai târziu a devenit general. Bineînțeles,
dacă acolo au fost atâția generali, armatele lor au fost în apropiere... Au
fost... Ei bine, dar care a fost componența acestor armate, este o altă
întrebare. Acolo nu a participat un regiment celebru Semionovskii, nu a
participat un regiment de infanterie de la Suzdali și nu a participat vre - un
regiment de mușchetari de la Nijnii
Novgorod... Au fost doar 7 mii de soldați ruși ... Dar ce fel de ruși! (nemaipomenit
de vitegi). Au fost doar 18 mii de austrieci, dar chiar și din rapoartele lui Suvorov
este clar, că ei au făcut doar o aventură și ... au existat regimente pentru
sacrificare... aproximativ 150 de mii de moldoveni și cazaci Zaporogeni ...
„ Dreptatea intotdeauna fuge din tabăra învingătorului“, a scris Sir
Winston Churchill ...
Victoria de la Râmnic a fost
una dintre cele mai strălucite victorii ale lui Alexandru Suvorov. Pentru această
victorie, el a fost ridicat de Ecaterina a II-a la demnitatea de contele Râmnic,
a primit semnele de diamant ale Sf. Împăratul Iosif al II-lea a acordat lui Suvorov
titlul de conte al Sfântului Imperiu Roman...
Multe întrebări apar atunci
când analizăm versiunea rusă a istoriei despre asaltul cetății Ismai l. (Wikipedia.
Suvorov A. V. Izmail).
„Asaltul fortăreții Ismail în a. 1790c a fost întreprins în timpul războiului
ruso-turc din 1787-1792 prin ordinul comandantului-șef al armatei de sud,
mareșalul de câmp G.A.Potiomkin. Nici N. V. Repnin
(1789), nici I.V. Gudovich, nici P.S.Potiomkin (1790) nu au reușit să rezolve
această problemă, după care G.A.Potiomkin a încredințat operațiunea lui A.V.
Suvorov. Ajuns pe 2 decembrie în apropiere de Izmail, Suvorov a petrecut șase
zile pregătindu-se pentru asalt, inclusiv antrenarea trupelor pentru a asalt
modelele zidurilor înalte ale cetății Izmail. Comandantului lui Ishmael i s-a
cerut să se predea, dar, în răspuns, a ordonat să raporteze că „cerul va cădea
mai curând la pământ decât Ishmael va fi luat”. Până la începutul războiului
ruso-turc din 1787-1792, turcii, sub conducerea inginerilor germani și
francezi, au transformat Izmail într-o fortăreață puternică, cu un metraj înalt
și o groapă largă, cu 3 până la 5 fathom adâncime (6,4-10,7 m), plină cu apă în
locuri. Au fost 265 de tunuri pe 11 bastioane. Garnizoana din Izmail era de 35
de mii de oameni sub comanda lui Aidozle-Mehmet Pașa. O parte a garnizoanei a
fost comandată de Kaplan Girey, fratele Hanului din Crimeea, care a fost
asistat de cei cinci fii ai săi. Sultanul a fost foarte supărat pe trupele sale
pentru toate predările care le-au precedat și a ordonat pe firman în cazul
căderii lui Ismael să execute pe toată lumea din garnizoana sa, oriunde ar fi
fost găsit. În total, armata lui Suvorov număra 31 de mii de persoane, inclusiv
15 mii - neregulate, slab înarmate. (Orlov N. Shturm Izmail de Suvorov în 1790
St. Petersburg, 1890. S. 52.) Suvorov plănuia să înceapă asaltul la ora 5
dimineața, cu aproximativ 2 ore înainte de zor. Era nevoie de întuneric pentru
surprinderea primei lovituri și captarea arborelui; atunci, nu a fost
profitabil să lupți în întuneric, deoarece era dificil să controlezi trupele.
Pe 11 decembrie, la 5:30 dimineața, a început asaltul asupra cetății. Până la 8
dimineața, toate fortificațiile erau ocupate, dar rezistența pe străzile
orașului a continuat până la 16:00 Pierderile turcilor au fost enorme, peste 26
de mii de oameni au fost uciși singuri. 9 mii, au cșzut prizioneri, din care a
doua zi 2 mii au murit de răni. Din întreaga garnizoană, o singură persoană a
supraviețuit. Ușor rănit, a căzut în apă și a înotat peste Dunăre pe un
buștean. În Izmail, au fost luate 265 de tunuri, până la 3 mii de puduri praf
de pușcă, 20 de mii de bile de tun și multe alte livrări de muniție, până la
400 de bannere colorate cu sângele apărătorilor, 8 lansete, 12 feriboturi, 22
de nave ușoare și o mulțime de pradă bogată, care au mers în armată, în total
până la 10 milioane de piastri (peste 1 milion de ruble). Pierderile armatei
ruse s-au ridicat la 4 mii de oameni. ucis și 6 mii răniți. M.I. Kutuzov a fost
numit comandant al cetății. Pentru a sprijini infanteria și pentru a asigura
succesul, Suvorov a ordonat introducerea a 20 de tunuri ușoare în oraș, pentru
a curăța străzile de turcit. La ora unu după-amiază, în esență, victoria a fost
obținută. Cu toate acestea, lupta nu s-a încheiat încă.
Inamicul a încercat să atace detașamente ruse
individuale sau s-a instalat în clădiri puternice, precum în cetăți. O
încercare de a smulge Ishmael înapoi a fost făcută de Kaplan Girey, fratele Hanului
din Crimeea. El a adunat câteva mii de tătari și turci pe cai și pedeștri și
i-a dus să se întâlnească cu rușii înaintați. Dar această încercare a eșuat, a
căzut, peste 4 mii de turci au fost uciși, inclusiv cei cinci fii ai lui Kaplan
Girey. La ora două după-amiaza, toate coloanele au intrat în centrul orașului.
La ora 4 victoria a fost câștigată. Ismael a căzut în cele din urmă. Trupurile
rușilor uciși au fost scoși din oraș și înmormântați conform ritului bisericii.
Erau atât de multe cadavre turcești, încât s-a dat ordin să arunce cadavrele în
Dunăre, iar prizonierii au fost repartizați în această lucrare, împărțiți pe
rânduri. Dar chiar și cu această metodă, Ismael a fost curățat de cadavre abia
după 6 zile. Suvorov spera să primească rangul de mareșal de câmp pentru atacul
la Ishmael, dar Potemkin, solicitând recompensa către împărăteasa, i-a propus
să-i acorde o medalie și gradul de locotenent-colonel sau de adjutant general.
Medalia a fost eliminată, iar Suvorov a fost numit locotenent-colonel al
regimentului Preobrajenski. Existau deja zece astfel de locotenenți coloneli;
Suvorov a devenit al unsprezecelea. Însuși comandantul șef al armatei ruse,
prințul G.A. Potiomkin la sosirea-n Petersburg a primit Palatul Tauride în Tsarskoye Selo, a fost
planificat construirea unui obelisc pentru prințul înfățișând victoriile și cuceririle
sale. Medalii ovale de argint au fost acordate rangurilor inferioare; un ecuson
de aur este instalat pentru ofițeri; șefii au primit ordine sau săbii de aur,
unii - ranguri. Victoria de la Izmail a fost dedicată imnului „Tunetul
victoriei, sună!”, Care până în 1816 era considerat imnul neoficial al
Imperiului Rus.
Воды быстрые Дуная
Уж в руках
теперь у нас;
Храбрость
Россов почитая,
Тавр под
нами и Кавказ...
Apele rapide ale Dunării
Deja în mâinile noastre-s acum;
Cinstind vitejia lui Ross,
Taurida-i sub noi și Caucaz ...
Aceste rânduri dovedesc esența politicii de ocupăre a Rusiei pe teritoriile
Moldovei, Crimeea și Caucaz. Rezultatul politicii agresive este bine cunoscut:
tinerii - în cazarmă, fetele - la panou, femeile - pe câmp, bărbați - în
grajduri, cei deștepți - pe stâlpi, femeile - la bucătărie etc. Vor trece anii și
rușii vor spune, că Moldova, Crimeea și Caucaz au aparținut întotdeauna Rusiei
și că au vărsat sânge pentru asta. Într-adevăr, au vărsat mult sânge, dar nu al
lor ... Cuvintele interpretării sovietice a imnului nu sună atât de ocupațional
("Unirea de neînfrântat a republicilor libere a fost unită pentru
totdeauna de marea Rusie ..." republicile care au fost supuse
exterminării, deportării și russificării. Până la urmă, dacă te gândești la
asta, imnul declară superioritatea poporului rus, de ce fel de egalitate mai
poate fi vorba...
Prin urmare, în
interpretarea rusă a istoriei, nu se scrie nimic despre rolul moldovenilor în
întărirea cetății Izmail (1400-1475), în special în timpul domniei lui Ștefan
cel Mare (1433-1504). Dar atunci nu este clar de ce G. A. Potemkin a fost atât
de generos recompensat și ce rol a jucat armata lui. Se face impresie, că
armata moldovenească neregulată a lui Potemkin nu a participat la asaltul de la
Izmail. Dar faptele indirecte arată, că o astfel de armată a fost și a jucat un
rol major în asaltul Ismaelului. Se pare ciudat că Suvorov, al cărui talent de comandant
este în afara oricărei îndoieli, a decis să inițieze asaltul fortăreții cu o
armată de 31 mii de oameni, din care 15 mii erau trupe neregulate, slab
înarmate... Aceasta a fost atunci, când el știa precis, că garnizoana inamică
era de 35 mii de ostași foarte experimentați oameni, gata să lupte până la
moarte! Nu este clar de ce 15 mii erau slab înarmați, într-o perioadă, în care
10 generali și 8 coloneli s-au distins atât de eroic în timpul asaltuluie
cetății Izmail. De ce au fost principalii participanți la asalt atât de slab
înarmați, atunci când armatele lui Iusuf Pașa și Osman Pașa au fost înfrânte
recent și au fost luate de cinci ori mai multe trofee de război decât era
necesar pentru acest asalt? Vine clar, că au fost nu 15 mii, dar 115 mii în
regimentele sacrificate în masacrul de noapte! Atunci poți înțelege de ce erau
slab înarmați. Ei erau înarmați numai cu arme albe (baionete) Cronica turcească
motivează înfrângerea totală prin faptul că forțele inamicului au fost de patru
ori mai mari. La începutul asaltului nu era clar modul, în care Suvorov urma să
ajute infanteriei să curețe străzile de turci cu douăzeci de tunuri ușoare,
când 265 de tunuri normale din 11 bastioane erau deja orientate de sus în jos
împotriva lor. Asta a devenit clar
dimineața, când masacru de noapte s-a terminat și biruitorii s-au întors
triumfător, deja înarmați până în dinți...Asaltul fortăreței Ismail s-a
terminat, dar nu a fost nevoe de martori, cu atât nai mult să împârți cu ei
gloria... Participanții la masacru de noapte, care au rămas în viață au fost
lichidați, adica uciși cu acele 20 de tunuri ușoare... Timp de două ore,
la 8 dimineața, toate fortificațiile
erau ocupate! Dar distrugerea
populației din orașul Izmail a durat mai mult timp, până la 8 ore. Prea mult,
având în vedere că, în principiu, a fost necesar să fie uciși civilii, dar
câștigătorii nu sunt acuzați ... Este dificil de înțeles cum Ismael a fost
eliminat de cadavre în termen de șase zile. La urma urmei, au fost 9 mii de
captivi, dintre care 2 mii au murit în a doua zi de rănile lor (adică au fost uciși,
ei nu au putut muri natural în același timp). Chiar dacă presupunem, că prizonierii
lucrau împreună 8 ore pe zi, oricum fiecare pereche putea trage și arunca cel
puțin 8 cadavre în Dunăre pe zi. Se dovedește o aritmetică teribilă: 3,5 mii de
perechi de prizonieri, 8 cadavre pe zi timp de 6 zile, avem 168 de mii de
cadavre ... Rețineți că au fost mult mai multe cadavre decât 21 mii, că bătălia
a început pe întuneric și acest lucru a fost important pentru surprindere și
faptul că trupele neregulate, slab înarmate au participat la luptă. Dacă lăsăm
deoparte poveștile despre eroismul fără precedent al trupelor ruse și geniul
comandanților ruși, ne putem imagina tabloul real al evenimentelor.
După bombardarea intensivă a
cetății timp de două zile, au intrat în luptă trupele neregulate din armatele
lui Potiomkin și Rumianțev, care erau înarmate doar cu baionete. Au început
lupta atunci, când s-a lăsat întunericul.
Aceștia erau egherii, vânătorii
și cazacii din miliția locală din Moldova (armata lui Potiomkin) și cazaci
(armata lui Rumianțev). În ceea ce privește numărul, ar fi trebuit să fie cel
puțin de două-trei ori mai mult, decât garnizoana cetății, aproximativ 100 de
mii și să se schimbe de 2-3 ori. Masacrul a durat toată noaptea, aproximativ
zece ore. La ora șase dimineața, când în fortăreață se aflau o grămadă de cadavre,
au intrat în luptă forțe proaspete de pedepsitori din armata lui Potemkin, care
au terminat rămășițele deja epuizate ale inamicului și a trupelor neregulate.
Pentru aceasta s-au folosit 20 de tunuri ușor portabile. Au finalizat sarcina
în două ore. A rămas să distrugă populația orașului, care era formată din
moldoveni și turci pașnici. Era deja ușor pentru armata regulată rusă și părea,
că până la ora prânzului bătălia ar putea fi finalizată, dar o detașare de
tătari din Crimeia, sub comanda lui
Kaplan Girri a venit în ajutorul turcilor. Aici, armata regulată rusă a trebuit
să lupte și să piardă aproximativ 4 mii de soldați. Mai departe, a mers
curățarea. Toți răniții, prizonierii și ale armatelor neregulate au fost uciși,
apoi 7 mii de prizonieri au transportat toate cadavrele în termen de șase zile
și i-au aruncat în Dunăre. Kutuzov a fost numit comandant al orașului. Prin
urmare, a fost responsabilitatea lui să păstreze ordinea. Din raportul lui
Suvorov reiese clar, că a fost foarte distins în acest rol. Atunci câștigătorii
nu s-au preocupat de ecologia Dunării, dar a fost important să ascundâ în mod
fiabil urmele crimei. Când s-a terminat cu cadavrele, prizonierii au fost
escortați la dig și încărcați pe plute pentru transportul la destinație. Acești
prizonieri au fost împușcați și înecați și ei în Dunăre. Întrucât până în acest
moment, generalul De Ribas și-a retras armata de pe malul drept al Dunării, câțiva
turci au reușit să înoate spre malul drept și să rămână în viață ...
- Se dovedește, că secretul
carierei militare a lui Suvorov se află în cruzimea inumană nu numai față de
inamic, ci și față de micii ruși? - a întrebat Ion. - Iar eroismul armatei ruse
este îndrăzneala de a merge peste cadavre, de a termina și de a distruge civilii
... Puternic!
- M-da ... Istoria este
scrisă de câștigători ... Ei, de regulă, nu lasă martori, - a spus tatăl. - Cu
toate acestea, pentru a înțelege dacă au fost capabili de astfel de crime, să
vedem, ce au spus martorii despre marea victorie a lui Suvorov la Praga (o
suburbie a Varșoviei de pe malul drept al Vislei). Aici, pierderile armatei
ruse au fost de 45 de ori (!?) mai mici, decât a inamicului. Iar în raportul
lui Suvorov se menționează deja participarea detașamentelor lui Potiomkin și a cazacilor
lui Rumianțev la masacru de noapte, dar nu se spune concret câți. Probabil, nu
era atât de important, acestea erau trupe neregulate de origină locală, care nu
afectau visteria Rusiei... Astfel, asaltul a avut loc conform scenariului de la
Izmail. Doar aici nu a existat detașarea lui Kaplan Giray, iar pierderile
rușilor s-au ridicat la 580 de oameni.
(Wikipedia. A. V. Suvorov. Praga.)
În 1773, a avut loc prima împărțire a Poloniei între
Rusia, Austria și Prusia, în care Rusia a dobândit Belarus (92 de mii de
kilometri pătrați și 1,8 milioane de oameni). Commonwealth a pierdut 30% din
teritoriul său și 35% din populație. În 1793, a avut loc cea de-a doua împărțire
a Poloniei. Rusia a achiziționat Minsk, Volhynia și Podolia, în timp ce Prusia
a ocupat partea de nord a Poloniei. O garnizoană rusă a fost înființată în
Capitală, Varșovia. Pe 5 (17) aprilie 1794, locuitorii din Varșovia s-au
revoltat, atacând în dimineața devreme unitățile fragmentate ale garnizoanei
ruse. 2.200 de ruși au murit pe străzile orașului, însuși generalul Igelstrom
în haine femeiști a fost scos de amanta sa, contesa Zalusskaya. După atacul de
la Praga în presa franceză și engleză, la sugestia surselor poloneze, Suvorov a
început să fie numit un „jumătate demon” însetat de sânge. Potrivit
participanților la asalt, soldații ruși i-au ucis pe toți la rând. Conform unor
estimări, până la 21 de mii de civili și soldați din partea poloneză au fost
uciși. Von Klugen și-a amintit: „... soldații noștri, izbucnind în case, i-au
ucis pe toți cei, care s-au apropiat de ei ... Fiercenitatea și setea de
răzbunare au atins cel mai înalt grad ... ofițerii nu mai erau capabili să
oprească vărsarea de sânge ... La pod, masacrul a început din nou. Soldații
noștri au tras în mulțime, fără a discerne pe nimeni - și țipetele agitate ale
femeilor, țipetele copiilor au îngrozit sufletul. Se spune doar că sângele
vărsat uman provoacă un fel de intoxicație. „Iertarea nimănui!” – strigau soldații
noștri și au omorât pe toți, fără să distingă între ani și sex ... ”Un alt
participant la asalt, Lev Engelhardt, confirmă masacrul:„ Cât despre Visla, la
fiecare pas, ucigașii tuturor rangurilor erau vizibili, iar pe malul lor erau
îngrămădiți. erau mormane de cadavre ale morților și muribundului: soldați,
rezidenți, călugări, femei, copii. La vederea tuturor acestor lucruri, inima
unei persoane îngheață, iar ochii i se îngheață cu o asemenea dizgrație ... au
fost uciși nenumărați oameni ". Petrușevskii, în biografia sa despre
Suvorov, se referă la date dintr-o sursă poloneză potrivit căreia până la 8 mii
de polonezi au murit cu arme în mâini și 12 mii de rezidenți din Praga, dar
nimeni nu a făcut calcule și diviziuni precise între soldați și civili. El mai
spune că, potrivit unor surse, Suvorov a obținut victoria din cauza cruzimii
extraordinare și a superiorității numerice, dar observă că trupele lui Suvorov
erau superioare inamicului de doar 4 mii de oameni. Pe de altă parte, Suvorov a
declarat în raportul său: „Am văzut foarte rar o victorie atât de strălucitoare;
această problemă este similară cu cea a lui Ismael ". Petrușevskii a scris,
că după capturarea Varșoviei, Suvorov a ordonat să fie tăiate mâinile a 6.000
de gentry polonezi ... Generalul-șef A. V. Suvorov a primit cel mai înalt rang
militar de mareșal de câmp pentru acest masacru...
40.
ARMATA DUNĂREANĂ
–
Ce s-a întâmplat apoi cu Armata Dunăreană după devierea Moldovei -
am întrebat eu, – și cum au participat moldovenii în Primul Război Mondial ?
–
Bună întrebare, – a răspuns tata, – dar, cu mare
regret, nu veți găsi un răspuns în istoria Rusiei sau în istoria
românilor. Cu atât mai mult nu veți găsi nimic în istoria Moldovei, care din
anul 1878 nu a mai existat. Vom încerca să restabilim tabloul din
povestirile pământenilor noștri, care au participat la evenimentele militare
din 1914-1919.
Să ne
amintim, că la începutul războiului Bismarck deja plecase în lumea celor
drepți. Înainte de moarte el s-a pocăit în glumă, spunând, că va
avea probleme cu Dumnezeu, că păcatele lui vin de la trei războaie, pe care
le-a inițiat, dar puteau fi evitate, în care au pierit 80 mii de oameni
nevinovați ... (Cred, că referitor la moldoveni, remușcările au fost
motivate). Carol I a rămas fidel la tratatul secret semnat cu
Tripla Alianță și insista, că la cel moment critic, România să fie cu
Germania, de partea Puterilor Centrale. Guvernul României s-a
pronunțat împotriva regelui Carol și a murit la 10 octombrie 1914,
după ce a servit un ceai… Era mare amator de ceai, spre deosebire de Alexandru
Ion Cuza Vodă, care a fost amator de cafea…
Liderul
Partidului Național Liberal din România, Ionel Brăteanu a preluat toată
puterea. Guvernul a fost format din politicieni originari din Valahia, care nu
recunoșteau mișcarea de daci zare a României, promovată de partidul
Conservatist încă de pe timpurile lui Mihai Eminescu. În decurs de doi ani
Brăteanu nu se putea hotărî, cu cine va fi mai profitabil pentru România să
lupte – în alianță cu Germania ori cu Rusia. În cele din urmă,
după câteva succese militare ale armatei ruse, în special ofensiva lui Brusilov
din Bucovina de Nord, în august 1916, România s-a aliat cu
Atlanta împotriva Puterilor Centrale (Germania, Austria-Ungaria, Italia și
Bulgaria).
În
septembrie 1916, Armata Română în număr de 500 mii de ostași, a început o
campanie în Transilvania pentru ai elibera pe români și ai ocupa pe
maghiari, care locuiau în spațiul Imperiului Austro-Ungar.
Aliații
de ieri (Bulgaria, Germania și Austro-Ungaria) au considerat această mișcare,
ca o trădare din partea României și au atacat Valahia din trei parți.
Capacitatea de luptă a Armatei Române era mult de dorit. Speranța la avantajul
numeric (aproape de 10 ori mai mult decât adversarul) nu s-a justificat. În
termen de câteva luni, întregul teritoriu al Țării Românești cu capitala
București a fost ocupat de Puterile Centrale. Din motive de securitate, regele
României Ferdinand I a părăsit urgent țara, Guvernul s-a mutat la Iași, iar
rămășițele armatei zdrobite s-au retras în Moldova din partea dreaptă a
Prutului. România practic a ieșit din război pierzând trei sferturi din
teritoriul țării și 400 mii de oameni... Pierderile inamicului (Germania,
Austro-Ungaria, Bulgaria și Turcia) au fost 60 mii de oameni... În această
companie lipsită de sens au pierit aproape 200 mii de moldoveni.
Încercarea de a alipi forțat Transilvania la Regatul Român s-a prăbușit cu
rușine. Toată activitatea de înfrățire și eliberare cu Bulgaria și
Transilvania, pentru care s-a vărsat atâta sânge în așa zisul Război de Independență
al României (1877-1878) s-a transformat într-o farsă.
Armata
Română a fost reorganizată cu asistența financiară a Atlantei, asigurarea
materială a Rusiei și mobilizarea totală a populației apte de luptă din
Țara Moldovei. S-a format Armata Română 1, sub comanda generalului Eremia
Grigorescu (1863-1919) și Armate Română 2 sub comanda generalului
Alexandru Averescu (1859-1938). Armata Dunăreană din Basarabia a fost
reorganizată în Armata Rusă 6 de câmp (полевая), concentrată în
Tarutinо. Acolo au nimerit moldovenii din Basarabia și Bucovina inclusiv tatăl
meu Ion Filip, tatăl mamei Ion Timofte, Vasile Aramă- tata lui Nanu Simion,
Tudor Rusu- tata lui nenea Gheorge și alți săteni. Sediul Armatei a VI-a a fost
în Bolgrad. Comandantul Armatei a VI-a a fost numit generalul rus Șcerbaciov D.
G. (1857 -1932), care a fost primul comandant adjunct al Frontului Român.
Formal regele României Ferdinand I era comandantul suprem al Frontului
Român, unde mai participa încă Armata Rusă 4, concentrată în Bacău, sub comanda
ministrului apărării al Ucrainei generalul Ragoza A.F (1958-1919). Armata era
compusă din caucazieni și cazaci din Ucraina. În Bucovina de Nord erau
concentrate Armatele Ruse 8 și 9.
În
curând, Armatele ruse 4, 8 și 9 au fost retrase de pe Frontul Român. Începând
din iunie 1917, sub influența propagandei comuniste, aceste armate s-au
descompus. Comandanții, care au refuzat să servească pe
comuniști, au fost împușcați... Rusia, care, de fapt, a câștigat deja primul
război mondial, după inițiativa lui Lenin V.I. , a recunoscut înfrângerea
înaintea Germaniei. Pierderile s-au ridicat la 4,7 milioane de vieți omenești,
enorme contribuții exprimate în aur, cereale și cărbuni și reparații
teritoriale: Finlanda, țările baltice, Polonia, Ucraina și Basarabia ...
România
s-a pomenit înconjurată de trupele Puterilor Centrale , dar pe Frontul Român a
rămas până la sfârșitul războiului Armata Rusă 6 (a doua formație a Armatei
Dunărene , în care au participat moldovenii din Basarabia și Bucovina de Nord
), sub comanda generalului Șcerbatciov D.G. După război ,generalul a rămas în
România ,de unde a emigrat în Franța, asigurat de o pensie atribuită de
Ferdinand I, pentru servicii și merite în fața României. Din
rămășițele Armatei a 6-a, după Adunarea de la Alba Iulia de la 1 Decembrie
1918, s-au format câteva garnizoane militare la Chișinău, Cernăuți și
Bălți. Soldații, care au fost mobilizați de urgență s-au întors pe
la casele lor complet echipați și înarmați.
Armata Rusă 4 deținea linia de centru a frontului, în momentul când două
armate române și Armata Rusă 6 au început contraofensiva în zona Vrancea
și strălucit au câștigat Bătălia de la Mărăști (22 - 31 iulie 1917).
Apoi,
Armata Rusă 6 împreună cu Armată Română 1 au câștigat Bătălia de la
Mărășești (19 august, 1917). În aceste două bătălii a fost spart frontul
austro - german și distrusa armata germană de elită, condusă de
generalul Mackenzon. Pierderile noastre au fost de două
ori mai mici decât cele ale inamicului. În istoria mondială, s-a constatat, că
soldații români au dat dovadă de un eroism fără precedent. Acești soldați
români au fost moldovenii din Țara Moldovei a României, mobilizați în armatele
române 1 și 2, despre care în Istoria Rusiei nu se spune nimic și moldovenii
din Basarabia și Bucovina de Nord din Armata Rusă 6 (fosta Armată
Dunăreană), despre care în istoria românilor, de asemenea, nu se povestește
nimic…
În
noiembrie 1917, Armata Rusă 4 s-a retras spre Odessa. General Ragoza
A.F. a fost arestat de bolșevici, separat de la comanda armatei, apoi împușcat
pentru refuzul de a coopera cu Republica Sovietică Odessa (RSO). Armata a 4-a
s-a împărțit în două tabere – cea albă, împotriva autorităților bolșevice
și cea roșie, pentru
Tabăra roșie a câștigat măcelul și a format RSO. La putere au venit elementele criminale, care se contrau permanent, pentru a soluționa socoteli hoțești mai vechi. Jaful sub motiv de exproprierea legitimă a celor bogați, a ajuns la culme. Fără judecată au fost executați aproximativ 400 de ofițeri. Formal, în componența RSO a fost inclusa Basarabia. La 3 martie 1918, în conformitate cu Tratatul de Pace dintre Rusia comunistă și Germania, încheiat la Brest, după insistența lui Lenin V.I., trupele austro - germane au ocupat Odessa și RSO și-a încetat existența. Puterea sovietică a fost evacuată în Sevastopol. La bordul corăbiilor „Sinop”, „Rostislav” și „Almaz” au fost încărcate birouri, arhive, valori, și echipament militar. Rămășițele Armatei Ruse 4, au intrat in gașca lui Grigore Kotovskii, care s-a mutat la Tiraspol cu toată averea jefuită în Odessa. Doi ani mai târziu, după inițiativa Kremlinului, pe bază bandei lui Kotovskii, a fost creată artificial Republica Sovietică Socialistă Autonomă Moldovenească (Republică Transnistreană nerecunoscută de azi) , care a avut misiunea de a exporta revoluția în România ...
La începutul
anului 1918 în România a venit la putere Partidul Conservator și
premierul Alexandru Marghiloman (1854-1925) a dus o politică socială
destul de echilibrată în spiritul conservatiștilor de pe timpul lui Mihai
Eminescu. S-a efectuat un număr de reforme legislative, politice, culturale și
agrare. Acest lucru a facilitat în mare măsură la aderarea voluntară a
Transilvaniei, Basarabiei și Bucovinei la regatul Român. Încoronarea lui
Ferdinand I a avut loc la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia. El se
numea deja Regele României Mari. Din acel moment
oficialitățile guvernamentale române, istoricii români și cei, care-i
susțin, consideră, că Moldova, istoria Moldovei, moldovenii și limba
moldovenească nu mai există ...
Istoricii
sovietici consideră, că soldații nu au naționalitate. Armatele Ruse 6 și 4
au jucat rolul principal în formarea României ca stat. Ei, de asemenea, nu sunt
deosebit de preocupați de problema identității naționale a moldovenilor.
La
sfârșitul anului 1918, liderul Partidului Național Liberal din România, Ionel
Brăteanu a preluat din nou puterea și pe teritoriul Basarabiei, Bucovinei
de Nord, Transilvaniei și Dobrogiei s-a început procesul de ocupație și
românizare forțată a noilor popoare și teritorii. A venit timpul pentru a
arăta, cine este stăpân în țară. Asta
apărea, cum că Țara Românească (Valahia) a ocupat teritorii noi și au
format România Mare, dar nu unirea benevolă a popoarelor din arealul Daciei
străbune. În Basarabia ocupația Română s-a dovedit a fi mai vitregă
decât cea Rusă.
Să
ne amintim, că reforma agrară în Basarabia s-a petrecut, la fel ca și în Rusia,
mult mai înainte decât în Țara Românească și Transilvania. În general, țăranii
au primit atât teren agricol, cât puteau prelucra. Necăutând la dezastrul de
după război, viața țăranilor a început să se stabilească. Dar, atunci când
jandarmii și soldații achiziționau animale și produsele alimentare de la
țărani, procesul era însoțit de scandaluri tragice și bătăi brutale. Și mai rea
a devenit situația minorităților naționale din Basarabia și Bucovina de
Nord: ruși, ucraineni, evrei, bulgari, găgăuzi, țigani, care au fost oficial
transformați în români...
Nanu Simion
povestea, că la Chișinău a fost un mare scandal evreiesc. După închiderea
sinagogii și a școlilor evreiești, a fost trimisă o plângere la București
referitor la limitarea drepturilor civile ale evreilor de
către autoritățile locale. În fiecare zi, grupe de evrei,
așteptau cu răbdare sub ferestrele Primăriei răspunsul autorităților.
În cele din urmă a sosit nu un răspuns, dar o întrebare: „Cine a permis
evreilor în Chișinău să vorbească limba ebraică?” Mai departe
comentariile s-au mărginit la bătăi în masă… Sensul principal al administrării
române se manifesta, de regulă, prin bătăi înjositoare, nu numai în armată și
în raportul jandarmilor cu populația, dar și în școală. Era permis oficial, ca
pedagogul să lovească copilul. Chiar și la lecțiile de religie, preotul bătea
copiii.
– Se
pare că românii sunt maieștri de a bate eroic pe cei lipsiți de apărare, iar în
condiții de luptă reale au pierdut bătălia trupelor austro-germane, la un
raport de pierderi 7:1! – A spus Ivan
indignat. – Pe când moldovenii au câștigat bătălia de la
aceleași trupe austro-germane, cu un raport de pierdere 1:2! Bună treabă,
ce să mai zici?
– Veteranii
noștri povesteau cu mândrie că moldovenii au luptat mai bine decât
românii, – a răspuns tata, – Dar, în acest caz, sunt și
alte motive.
Germania, care
a fost foarte bine pregătită pentru război, era încrezută, că România va
lupta de partea Puterilor Centrale. Garanția venea de la faptul, că Carol I a
semnat acordul tripărtit, comanda supremă a armatei române s-a instruit în
Germania și munițiile pentru armată aveau să vină în România în schimbul
produselor petroliere, tot din Germania. Se pare, că Ionel Brăteanu nu era la
curent cu toate aceste detalii și faptul, că doi ani el nu știa, pe care parte
va lupta, în mare măsură spune, că armata română nu a fost pregătită pentru
război, și în măsură mai mică, vorbește despre politica lui pașnică și
flexibilă. Cu atât mai mult, Brăteanu nu putea ști, că Germania va face o
mișcare atât de subtilă, cum a fost finanțarea bolșevicilor și crearea
situației revoluționare în Rusia, care a adus la nimicirea inamicul principal
dinăuntru, de la sine. Armata română a lansat campania în Transilvania, fără
comandanți calificați, fără muniții și proviant. Arsenalul total de 1500
tunuri, era aprovizionat cu obuze aproximativ la 30 %. Soldații au fost
echipați cu carabine mai puțin de 50%, cu cartușe și mai rău. Ei se
avântau în atac cu furci și topoare, sperând să capete o armă în luptă, dacă
camaradul va fi ucis. Atunci nu era la moda, ca comandantul de pluton să dea
pildă de curaj în luptă și cu strigătul «După mine, fraților! Înainte! Ura! »
să conducă ostașii în atac. Comandantul își coordona subalternii din spate. O
mare parte din comandanți de vârf considerau, căci Carol nu a murit de
moartea sa, și au trecut de partea germană la locul de stagiu. Dar cea mai mare
problemă a fost aprovizionarea armatei cu proviant. Oastea era inaptă de luptă
și permanent înfometată. În condiții de iarnă drumurile erau anevoioase, peste
150 mii de soldați erau implicați în serviciul de aprovizionare.
Succesul în
luptele de la Mărăști și Mărășești, unde moldovenii au jucat rolul principal,
se datorește faptului, că capacitatea de luptă a celor două armate române,
armatelor ruse 6 și 4 au fost la un nivel foarte bun. Comandanții Armatei 6 de
câmp (fosta Armată Dunăreană) au sosit de la Sankt Petersburg, după o pregătire
exemplară. Generali A.F. Ragoza și D.G. Șcerbaciov au fost cu adevărat
profesioniști în arta militară, persoane nobile, cu o educație rafinată. Ei
comandau armatele, pe care în urmă cu 120 ani au comandat G.A. Potemkin și
P.A. Rumeanțev. Au trecut mulți ani, s-au schimbat comandanții, misiunile
de luptă, nivelul de perfecționare, dar au rămas tradițiile, experiența și
cunoștințele acumulate. Sistemul de aprovizionare (logistic), inventat cândva
de generalul P.A. Rumeanțev și pus într-o aplicare rigidă de
generalul A.A. Arakceev, lucra perfect. Încercați să vă
imaginați! Șase armate pe o parte împotriva unei alte mulțimi de oameni adversare
pe altă parte… Și această arenă de luptă s-a îmbulzit pe teritoriul
Moldovei, care era tăiată de linia frontului de la nord la sud! Poporul
Moldovei a fost sortit la o distrugere totală…
Comandantul
Armatei Române 1, Eremia Grigorescu, a fost original din sudul Moldovei, din
Galați. Comandantul Armatei Române 2, Alexandru Averescu, de
asemenea a fost moldovean din Ismail. Asta a avut un mare sens patriotic pentru
moldovenii implicați în aceste armate.
Bineînțeles,
toți cei patru comandanți de armate știau, cum s-au petrecut companiile
militare în Moldova ultimii 150 ani, mai cu seamă succesele extraordinare
ale lui Suvorov. Alexandru Averescu, după evenimentele din Mărăști
și Mărășești, a avut o strălucită carieră militară și politică în
România. De trei ori a servit ca prim-ministru al țării, a înființat
și a condus Partidul Poporului, a fost ministru de Externe al României, a
devenit primul mareșal al României, a scris 12 cărți militare, a fost membru de
onoare al Academiei de Științe Române.
Prezintă
interes amintirile generalului german, comandantul blocului 1, von Morghen, care
a participat la evenimentele sus menționate. El a
scris: „Rezistența inamicului, în special a românilor (e vorba
de moldoveni n.a.), a fost neobișnuit de crudă. În 14 zile
de luptă, au atacat de 61 ori. E de menționat un mare avantaj în atacurile de
noapte cu baionetă”.
Veteranii
noștri, de asemenea povesteau, că atacurile se petreceau, de regulă, zi și
noapte necontenit, până la distrugerea inamicului. Ofensivele nocturne de
baionete erau efectuate de către unitățile special instruite. Erau selectați
tineri voinici, care după câteva săptămâni de antrenament, erau capabili
să vadă bine în întuneric și să mânuiască cu iscusință nu numai diferite arme
albe dar și să progreseze în lupta liberă corp la corp.
Nu există
nici o îndoială, că "invenția" lui Suvorov
„Glontele-i prost, baioneta-i bravos” și atacurile nocturne intense
ale moldovenilor au jucat un rol major în victoriile de la Mărăști și
Mărășești. Judecând după faptul, că aproximativ 40 % din sătenii
noștri s-au întors acasă după război, de data asta moldovenii nu au fost
folosiți ca atentatori sinucigași în atacurile nocturne, ca pe timpul lui
Suvorov. Atacurile au fost crâncene, non-stop până la distrugerea inamicului,
fără discriminare, dar victoriile se obțineau cu multă abnegație și eroism
adevărat. Nu e de mirare, că atunci când la adânci bătrânețe
veteranii noștri ajungeau pe patul de moarte, cereau cu insistență să li se
îmbrace haina militară cu toate medaliile ruse și române și să aibă cuțitul la
îndemână...
Iar ultimul
veteran al Primului Război Mondial, Nicolae Năgare înainte de moarte striga:
" Bătălia de la Mărășești! " ...
Vor trece
anii și istoricii români vor descrie, cum românii au luptat eroic pentru
România Mare, uitând de rolul moldovenilor din Basarabia și Bucovina de Nord.
De asemenea, vor uita de rolul Armatei Ruse 6 (fosta Armată Dunăreană) și 4 (ucraineană).
Vor uita de rolul comandanților ruși în frunte cu generalii Ragoza A.F și
Șcerbaciov D.G... Vor uita să spună “mersi beaucoup” lui Lenin V.I., care a
distrus Imperiul Rus și planul de a rusifica peninsula Balcani a rămas
nerealizat din motive fors-majore…
Oficial,
România a pierdut în Primul Război Mondial 1 155 000 vieți omenești. Raportul
pierderilor la 1.000 de locuitori, a fost cel mai mare între toate țările
participante. Câți moldoveni au pierit nu se știe. Tata cu Nanu Simion au estimat,
că Primul Război Mondial a măcinat 350 000 de vieți omenești din Basarabia și
Bucovina… Poate că istoricii români au
numărat aceste pierderi , ținând cont, că de la 1 decembrie 1918 toți oamenii
din Basarabia și Bucovina au devenit români ... Poate nu... Doar oamenii au
fost uciși înainte de a se forma România Mare, fiind la acel moment în
componența Rusiei, au luptat în Armata Dunăreană, care s-a transformat
în Armata Rusă 6, de câmp, și care a încetat să mai existe după 1
decembrie 1918... Recunoașterea pierderilor Basarabiei pentru a forma România
Mare ar însemna o datorie în fața Rusiei... Se are în vedere nu numai victimele
războiului , dar si asigurarea logistică a celor șase armate , care
au operat pe Frontul Român. Pierderi, care au căzut pe umerii populației din
Basarabia, Bucovina și Ucraina ... Se pare, că este mai convenabil
de a păstra tăcerea și în istoria românilor și în istoria Rusiei ... Cu alte
cuvinte, Rusia și România a doua oară, după al doilea război Ruso - Turc au
folosit populația Moldovei fragmentate, ca o sursă ieftină de a realiza
ambițiile lor imperiale...
41.
CELEBRITĂȚI
-
Și ce celebrități cunoașteți din locurile
noastre, care au jucat un rol proeminent în istorie, - a întrebat Ion.
-
În afară de celebritățile moldovenești,
care au glorificat România și despre care s-au spus multe lucruri mai sus, ar
trebui să ne oprim la acei nativi din Moldova, care au glorificat Rusia și Uniunea
Sovietică, - a spus tata. – Despre ele s-au scris multe, s-au realizat filme,
numele lor au fost imortalizate în monumente, numele orașelor și străzilor,
unităților militare și instituțiilor academice. Au lăsat o amprentă vizibilă
asupra istoriei Rusiei și a Uniunii Sovietice:
M.V.
Frunze (1885-1925). Unul dintre cei mai mari comandanți ai Armatei Roșii din
timpul războiului civil, un teoretician militar, a ocupat funcția de președinte
al 2-lea al Consiliului Militar Revoluționar al URSS, al doilea comisar popular
pentru afaceri militare și navale ale URSS;
Nicolai I. Buharin (1888-1938) a
fost membru al Biroului Politic al
Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice,
academician al Academiei de Științe a URSS, teoretician și economist, autor al
mai multor lucrări economice din perioada de tranziție, a fost redactor-șef al
ziarului Pravda, membru al Comitetului Executiv la Comintern, favorit universal
recunoscut de popor.
Frunze și Buharin au fost
revoluționari profesioniști, dar au fost eliminați fizic atunci când Stalin I.
V. a ajuns la putere, deoarece aveau mai mult merit, mai multă inteligență și
mai mult sprijin în rândul maselor largi.
Revoluția și războiul civil au întors Imperiul
Rus. Stratul nobil al societății a fost distrus. Oameni de afaceri,
intelectuali, profesioniști militari, oameni de știință, specialiști au părăsit
țara. Regimul totalitar a împărțit societatea în păstori și berbeci sau,
științific vorbind, în partidul comunist și popor ...
După cum se spune, dacă nu se pot
arunca cuvintele dintr-o melodie, atunci sunt necesare alte melodii. Dacă în
timpul revoluției și al războiului civil oamenii cântau cu optimism: „ cine a
fost nimic - va deveni totul", atunci două decenii mai târziu cântau, deja
cu tristețe: „cum am fost, așa și am rămas". Lumea repede și-a dat seama,
că a fost crunt înșelată. Sloganurile „pace pentru soldați”, „pământ pentru
țărani”, „fabrici pentru muncitori” s-au dovedit a fi o farsă goală. Țăranii au
fost primii, care au înțeles acest lucru imediat, ce a început colectivizarea, confiscarea
forțată a produselor alimentare și foametea. La începutul anului 1921,
răscoalele țărănești au cuprins aproape toată Rusia sovietică. Cele mai sângeroase
au fost în provinciile Tambov, Orel, Briansc, Voronej, Siberia de Vest,
regiunea Volga, Cubani și Ucraina. Puterea sovietică în provinciile producătoare
de cereale a fost paralizată. Câteva cuvinte s-au scris atunci despre acest
lucru în istoria PCUS, că în 1920-21 a existat o secetă în aceste locuri, ceea
ce a dus la dificultăți temporare și chiar la nemulțumirea individuală a
populației ... Elegantă autocritică ... Dar nu ploaea a fost de vină...
Realitatea a fost, că bolșevicii au condus pe cei înșelați la dezastru.
Războiul civil, care părea câștigat după căderea lui Vranghel, a izbucnit cu o
vigoare reînnoită. Țăranii voiau pământul promis și libertatea comerțului, erau
de acord cu orice guvern, numai fără comuniști. Poziția Comitetului central al
PCUS era critică. Se cereau soluționate urgent trei probleme: 1) Reprimarea răscoalelor; 2) Abandonarea
politicii comunismului de război și revenirea la relațiile de piață; 3) Crearea
urgentă a unui coridor spre est, de a evacua personalul principal al puterii
sovietice (în cazul în care primele două puncte ale programului de urgență nu vor
funcționa) ...
În octombrie 1920, Lenin V.I. l-a insărcinat
pe Dzerginskii F.E., Sklianskii E.M. și Kornev V.S. în decurs de o lună să fie
înăbușită răscoala din provincia Tambov. Mulți nativi ai țăranilor, cu armelele
în mâni, au trecut pe partea rebelilor. Ei nu si-au dat sama, că armata
poporului, de fapt trebue să apere pe „păstorii poporului”. Până la urmă, ei
determină, de ce are nevoie populația , care sunt „eroi” și care sunt „bandiți”
și în ce moment istoric este necesar să facă NPE (noua politică economică) sau
o fermă colectivă pentru oile lor ...
A fost nevoie de doi ani pentru a zdrobi
revolta în provincia Tambov. În mai 1921, în numele celor 4 milioane de locuitori
din provincie, rebelii au proclamat Republica Democrată Provizioră a provinciei
Tambov... Dar acesta este deja inacceptabil separatism, banditism! Au fost
implicate unități obișnuite ale Armatei Roșii, până la 55 de mii de militari
(35 de mii de baionete, 8 mii de sabre, 463 de mitraliere, 63 unități de
artilerie), 2 escadrile aeriene, 9 brigăzi de artilerie, 4 trenuri blindate, 5
detașamente blindate, 4 corpuri de cavalerie au fost folosite împotriva rebelor
și arme chimice (clor E56).
„M.N.
Tukhachevski și-a bazat operațiunile pe crearea unui regim de ocupație dur în
regiunea Tambov și teroare împotriva populației provinciei, cu luarea de
ostatici, distrugerea satelor și cătunelor, crearea de lagăre de concentrare și
execuții în masă. Ca răspuns la acest lucru, rebelii au luat ostatic și au
împușcat bărbați ai Armatei Roșii, comuniști, angajați sovietici și familiile
lor. Ani, la o ședință a comisiei plenipotențiale a Comitetului Executiv
central al întregii ruse, a remarcat „un aflux mare de minori, începând de la
sugari, în lagărele de concentrare”, ei au sugerat ca copiii-ostatici sub 15
ani să fie păstrați separat de adulți și ca mamele lor să aibă dreptul să stea
cu copii de trei ani. ka Campania de descărcare a lagărelor de concentrare în
iulie 1921 (răscoala a fost aproape suprimată de atunci, iar ostaticii cu copii
mici au fost dispersați în casele lor) încă mai erau peste 450 de ostatici
copii cu vârste cuprinse între 1 și 10 ani. Yulia Kantor estimează numărul
total de țărani din provincia Tambov care au fost supuși represiunilor la 30-50
de mii de oameni ".
Tukhachevsky
a menționat:
"Fără
executări nu se întâmplă nimic. Executările într-un sat nu afectează altul până
când nu se realizează aceeași măsură în ele."
Când
amenințarea de execuții nu a funcționat, ca în satul 2 Kareevka, care era format
din 65-70 de gospodării, sătenii au fost evacuați, proprietatea lor a fost
confiscată și satul în sine a fost ars. " (Wikipedia. Revolta Tambov
1920-1921)
Conform unui scenariu similar, răscoalele
țărănești din Siberia Occidentală, regiunea Volga, Kuban, Ucraina, Don și
răscoala marinarilor și bărbaților Armatei Roșii din garnizoana Kronstadt, care
erau sub sloganul „Pentru sovieticii fără comuniști”, au fost înecați în sânge
...
Astfel, armata poporului a fost aruncată
împotriva poporului său ... Partidul Comunist de guvernare, condus de
V.I.Lenin. (care, după cum știți, a fost foarte iubit de copii) a apreciat
curajul și eroismul afișat al comandanților: M.N. Tukhachevsky (1893-1937),
N.E. Kakurin (1883-1936), I.P. Uborevici (1896-1937), G. I. Kotovsky
(1881-1925), G. G. Yagoda (1891-1938), Yakir I.E. (1896-1937) și alții au
primit premiile Ordinului Bannerului Roșu. Același partid comunist la
guvernare, condus de I.V. Stalin, 15 ani mai târziu i-a declarat dușmani ai
poporului și i-a condamnat să fie împușcați. Ultimele cuvinte ale unui nativ
din Moldova N.I. Bukharin înainte de executare a fost: "Istoria nu
tolerează martorii la faptele murdare ..."
Kotovsky nu a trăit pentru a vedea
procesul și executarea. El a fost ucis prin ordinul autorității criminale a
Odesei Mishka Yaponchik (Mikhail Vinnitsky) - comandantul regimentului 54
revoluționar numit după V.I. Lenin. Kotovsky a încălcat legea hoților. El nu a
împărțit fondul comun după jaful Băncii de Stat din Odessa, la 5 aprilie 1919.
A scos în trei camioane toți banii și obiectele de valoare disponibile acolo
... Astfel, concetățeanul nostru a făcut o carieră de la un criminal mic la un
terorist major - membru al Comitetului Executiv Central al Uniunii, Ucrainei și
Moldovei al URSS. El a primit al doilea ordin al Bannerului Roșu pentru teroare
împotriva populației de cazaci din Don și al treilea ordin pentru operațiuni
punitive în Ucraina. Cu toate acestea, există alte versiuni autoritare ale
uciderii lui Kotovsky. Înainte de moartea sa, a fost numit prim adjunct M.V.
Frunze, care fusese deja comandat de Stalin I.V. pentru lichidare, ceea ce
înseamnă că a fost comandat și Kotovsky. El a fost nu numai un „martor al
faptelor murdare” al PCUS, ci și un interpret foarte activ ...
Astfel, prima problemă a unei situații
critice (suprimarea răscoalei) a fost rezolvată ... Așa cum spune și zicala: „A
sparge, a jefui și a ucide - nu construi” ... Aceasta nu necesită multă
istețime. Aceste evenimente au lăsat un puternic reziduu în sufletul poeților,
artiștilor și scriitorilor din acele vremuri. A fost necesar să vă
reconsideriți urgent viziunea asupra lumii și să admirați în creațiile voastre
înțelepciunea, onestitatea și prevederea Partidului Comunist de la guvernare.
Cei a căror conștiință nu a putut găsi un compromis cu politica totalitară,
precum Sergei Yesenin (1895-1925), au fost supuse lichidării ...
În martie 1921, a avut loc X
Congresul PCR (b), care a proclamat Noua Politică Economică (NEP), adică.
politica comunismului de război, economia țării a fost schimbată într-o
politică prerevoluționară a relațiilor de piață, exact ceea ce cereau țăranii
rebeli ... Nu exista altă cale de ieșire. Partidul a pierdut încrederea
maselor, nu numai în persoana țăranilor, ci și în rândul muncitorilor și
soldaților. Aproximativ 70% dintre întreprinderi, mine, instalații energetice,
vehicule s-au oprit. Statul, condus de V.I. Lenin, a cheltuit rezervele de aur
ale Rusiei pentru a achiziționa cărbune, pâine și mărfuri esențiale de la aceiași
capitaliști răi pentru partea privilegiată a populației - muncitorii din
Moscova și Petrograd ... Astfel, a doua sarcină critică a fost rezolvată.
situații. Totuși, acest lucru nu a însemnat că nu este necesar să se creeze un
coridor spre est. F.E. Dzerzhinsky abia așteaptă ca oamenii răzvrătiți să-i
atârne pe toți conduși de Lenin pe pereții Kremlinului ... De ce spre est?
Există prea multe suprapuneri în favoarea acestei versiuni.
Se
știe că Lenin V.I. și Dzerzhinsky F.E. au fost duble din motive de securitate.
La 30 august 1919, la uzina din Michelson, a fost făcută o încercare asupra lui
Lenin, conform versiunii oficiale - de către jumătatea orb Fanny Kaplan. Lenin
a fost rănit grav și era inconștient. Medicii au găsit o rană periculoasă în
gât, sub maxilar, sângele a ajuns în plămân. Un alt glonț l-a lovit pe braț.
Încă nu este clar de ce Lenin a fost nepăzit și de ce la uzină și nici nu au
fost luate măsuri de securitate. Lenin a fost dus la Gorki pentru tratament. A
început răspunsul „Teroarea Roșie”. Două săptămâni mai târziu, Lenin și-a
revenit ... Apoi, după o scurtă activitate politică, a început să se
îmbolnăvească, s-a izolat complet, a avut mai multe lovituri, a devenit fără
grai, a murit, corpul a fost îmbălsămat și introdus în mausoleu. Din punct de
vedere medical, acest lucru pare ciudat ... Se pare că în acest moment Lenin și
Dzerzhinsky erau implicați direct în operațiunea împotriva lui Kolchak, iar
dubla sa a rămas la Moscova. A suferit o tentativă de asasinat, a vorbit la
Congresul al X-lea, i s-a dat izolare politică și, probabil, corpul său se află
în mausoleu ...
Cel mai important revoluționar din
Orientul Îndepărtat a fost concetățeanul nostru Sergei Lazo (1894-1920), care
s-a întâlnit cu Lenin la primul Congres All-Russian din 1918. După această
întâlnire, activitatea sa revoluționară este mai mult decât ciudată, iar
descrierea morții sale tragice la mâna japonezilor este îndoielnică și este
destinată mai mult membrilor Komsomol și poeților revoluționari. (Amintiți-vă
lui Mayakovsky: „Japonezii ne-au ars în cuptoarele cu locomotive ...”). Nu este
deloc clar de ce japonezii au vânat Lazo, de ce l-au prins atât de ușor, de ce
a fost necesar să-l ardă, de ce japonezii încă nu recunosc că au făcut-o. S-a
dovedit că nu este atât de ușor să împingi o persoană în cuptorul unei
locomotive cu aburi, astfel încât să ardă cu o flacără strălucitoare. În primul
rând, a fost necesar să ucidă, apoi să taie corpul în zeci de bucăți, pentru a
putea fi aruncat în cuptor ... Nu este clar ce merite Lazo era în favoarea
guvernului sovietic. Dacă analizăm calea lui de luptă în Transbaikalia, vedem
că detașamentul său l-a învins pe atamanul Grigory Semyonov ... Cu toate
acestea, se dovedește că sememeniții și-au păstrat divizia principală Manchu. Așa
că Lazo a pierdut bătălia. Mai departe, Lazo preia comanda frontului
Pribaikalsky, care a fost curând desființat ... Toți comandanții au plecat
acasă, iar Lazo a intrat în subteran, a devenit principalul organizator al
mișcării partizane și și-a continuat biografia revoluționară în Primorye,
începând din ianuarie 1919, unde era deja așteptat. Japonez. Pentru ce? Nu a
fost nevoie să lupte pentru puterea sovietică în Transbaikalia? În acest
moment, la Primorye s-a format deja un guvern de coaliție, unde au colaborat
social-revoluționarii, bolșevicii și chiar albii - toată lumea se pregătea
pentru alegerile Adunării Populare, care au avut loc în mai 1920. Se părea că
Lazo trebuia să învingă guvernul de coaliție din Primorye și să ia puterea
într-un mod revoluționar. Cu toate acestea, nici măcar încercările nu sunt
observate ... Este foarte ciudat, dar de la Moscova, de la structurile puterii
centrale, s-au primit telegrame cu conținutul de a nu se grăbi până la
sovietizarea Primoriei ... Deci, Lazo a avut alte sarcini ... Ce? Reacția
foarte ciudată a lui Lenin la începutul intervenției japoneze în primăvara
anului 1918: „Trebuie acordată cea mai mare atenție retragerii, retragerii de
aprovizionare și a materialelor feroviare”, spune o directivă de top secret transmisă
lui Vladivostok, „pregătește demolarea și explozia de șine, retragerea de
mașini și locomotive, pregătește câmpurile miniere lângă Irkutsk sau în
Transbaikalia. Adică săriți direct la Irkutsk ?! Cu două luni mai devreme, în
ianuarie 1918, la o întâlnire cu conducerea de vârf a partidului din țară,
Lenin s-a exprimat și mai clar: „Ei spun că, dacă vom face pace cu Germania,
astfel vom elibera mâinile japonezilor și americanilor, care vor intra imediat
în posesia lui Vladivostok. Dar până când ajung la Irkutsk, vom putea să ne
întărim republica socialistă. " Cu alte cuvinte, să ia
naiba cu acest Orient îndepărtat, doar pentru a păstra puterea în centru.
Japonezii au acționat clar și în conformitate cu directivele lui Lenin: au
ajuns la Irkutsk, apoi nu un pas mai departe. Accident, coincidență sau altceva
despre care nu știm încă și, probabil, nu vom afla în curând. Ei bine, de
exemplu, de ce japonezii s-au retras curând din Irkutsk, preluând controlul mai
ales asupra regiunilor Primorye și Amur și nu au mai zguduit barca. Aceștia
sunt, la naiba, intervenționiștii - de ce nu se grăbesc să răstoarne bolșevicii
atât de urâți și de ce nu sunt angajați în luptă cu unități regulate ale
Armatei Roșii, ci exclusiv de partizani, conduși de Serghei Lazo? Sau poate
Vladimir Ilici a avut un protocol secret - ceva precum cel de la Brest-Litovsk:
nu vă legați prea mult cu intervenția dvs. aici și vă dăm pescuitul în apele de
coastă? Liderul negocia cu americanii în legătură cu vânzarea de Kamchatka,
care acum este absolut stabilită, așa că de ce nu a putut să negocieze cu
japonezii? Unul are impresia că guvernul sovietic era interesat de Primorye și
de calea ferată transiberiană sub controlul japonezilor și americanilor. Deci a
fost un coridor pentru evacuarea guvernului. Rolul lui Serghei Lazo cu
detașamentele sale partizane a fost unul de siguranță. Au trebuit să lucreze pe
coridoarele din China și Coreea de Nord, doar să aștepte comanda și să nu facă
nimic. În ceea ce privește arestarea și moartea lui Serghei Laz, aceasta este o
înscenare și o legendă frumoasă.
Un alt mesaj pe această temă: În
septembrie 1920, în provincia vecină chineză Jilin, una dintre cele mai odioase
personalități ale Războiului Civil din Extremul Orient, Atamanul Ivan Kalmykov,
a fost împușcat mortal. Până acum, toate studiile despre activitățile acestei
persoane nu oferă o imagine completă a circumstanțelor morții sale în urmă cu
80 de ani. Documente chinezești care au căzut în mâinile corespondentului. „K”,
vă permite să recreați capătul șefului cu gradul maxim de probabilitate.
Înainte de plecarea sa de la Khabarovsk în noaptea de 12-13 februarie 1920,
prin ordinul lui Ataman Kalmykov, colonelul Yu.A. Savitsky s-a retras 38
pooduri de aur (608 kg.) Din sucursala Khabarovsk a Băncii de Stat. Se credea
că Kalmyks-urile au luat acest aur cu ei în China. Presupunând că Kalmykov avea
fonduri semnificative, americanii au început să apeleze la guvernul chinez cu o
solicitare de a restitui din aceste fonduri sumele rechiziționate de Kalmykov de
la
Crucea
Roșie. Cu toate acestea, Kalmykovs-ul capturat a mărturisit că 38 de pufoane de
aur pur confiscate de la bancă au fost transferate la comanda japoneză pentru
păstrare. (Yuri Ufimtsev).
Rețineți
că Kalmykov și Lazo sunt asemănătoare din exterior, că americanii erau
îngrijorați de acest subiect și că aurul a ajuns la japonezi ...
În cele din urmă, circumstanțele
arestării. S-a stabilit că, la momentul arestării, erau patru persoane în
sediul Comisiei de investigare - Lazo, Lutskiy, Sibirtsev și Melnikov. Cel mai
în vârstă dintre ei este Boris Melnikov, un membru al consiliului militar care
deținea în viitor multe secrete - un important oficial de informații sovietice.
Melnikov, spre deosebire de Lazo, care s-a refugiat sub un pseudonim, nu a
recurs la nicio „acoperire”. Deci, primele trei au fost luate, executate, dar
Melnikov, cel mai periculos din punct de vedere militar, nu a fost atins. Din
nou, de ce? Unul are impresia că rolul lui Melnikov era să predea japonezilor
trei ruși ... Cine ar putea fi acești trei care se ascundeau sub nume false?
Există o explicație paradoxală, la
prima vedere, care răspunde la toate întrebările ciudate: - Acestea au fost
V.I. Lenin, F.E. Dzerzhinsky și S.G. Lazo ...
Cea mai importantă gardă albă din
Orientul îndepărtat a fost conducătorul suprem al Rusiei, ministrul militar și
naval al guvernului rus, amiralul A.V. Kolchak (1874-1920). Bunicul său, Lukyan
Kolchak, a servit mult timp ca comandant al fortăreței Khotyn din Moldova
(Basarabia), avea moșii vaste în apropiere de Bendery și Ananiev. Bunicul Ivan
Lukyanovici locuia la Odessa, avea trei fii care erau în armată, tatăl
amiralului V.I. Kolchak era un general major, iar mama sa Olga Ilyinichna
Posokhova era dintr-o familie străveche de nobili din Odessa. Însuși amiralul
Kolchak s-a născut la Sankt Petersburg, dar în copilărie a vizitat Odessa și
Moldova de multe ori. Soția sa, Sofia Fedorovna Kolchak (1876-1956) s-a născut
la Kamenets-Podolsk, a fost crescută la Smolny, știa șapte limbi, inclusiv
moldovenească (română). În 1919 a emigrat împreună cu fiul ei de la Simferopol
la Constanța. Locuia în București, apoi în Franța. Putem spune că rădăcinile
marelui comandant și om de știință A.V. Kolchak sunt parțial trase înapoi în
Moldova. Poate tocmai de aceea a solicitat odată să acorde un apel pentru a
înlocui pedeapsa cu moartea cu servitute penală pe viață pentru G. I. Kotovsky
... Totuși, conaționalul ...
Timp de 80 de ani, istoricii PCUS au
descris mișcarea victorioasă a poporului sovietic sub conducerea Partidului
Comunist, care a găsit toate sursele de inspirație în geniul și înțelepciunea
lui Lenin V.I. Oamenii analfabeți trebuiau să creadă că toate dificultățile se
datorau vremii nefavorabile sau vinovăției imperialiștilor, dar partidul a
găsit întotdeauna o soluție în lucrările liderului proletar, pe fondul căruia
personalități precum Kolchak A.V. părea trădători patetici. Era atât de
convenabil. Toți liderii comuniști care au urmat au continuat marea lucrare a
lui Lenin V.I. Întotdeauna au însemnat că toate faptele murdare ale Partidului
Comunist ar trebui să fie atribuite conștiinței principalului idol al
comunismului, V. I. Lenin ...
Reamintim că în timpul Primului
Război Mondial, Imperiul Rus a fost de partea Antantei împotriva Forțelor
Centrale. Din ordinul împăratului Nicolae al II-lea, Kolchak A.V. a îndeplinit
importante misiuni strategice și de luptă împreună cu forțele britanice și
franceze împotriva Germaniei, precum minarea sectorului rus din Marea Baltică
și Bosfor. După revoluție și abdicarea lui Nicolae al II-lea de pe tron,
Kolchak A.V. a continuat cooperarea cu Antanta și Statele Unite împotriva
bolșevilor, care au ajuns la putere cu ajutorul Germaniei.
"Ideea
de a folosi Lenin și bolșevicii pentru a descompune și retrage Rusia din
război, organizând întoarcerea lor în țară, a aparținut lui Parvus, care a
împins-o prin oficialul Ministerului de Externe, baronul von Malzahn și șeful
propagandei militare, adjunctul Erzberger; l-au convins pe cancelarul
Bethmann-Hollweg, care a făcut raportul corespunzător Sediul central (adică
Kaiser, Hindenburg și Ludendorff). Bolșevicii au fost plătiți mai mult de 50 de
milioane de mărci de aur.Lenin a fost instruit să se străduiască cu toată
puterea de a submina încrederea poporului rus în guvernul provizoriu. iar instrucțiunile
sunt trimise prin procuri. Karl Moor (Bayer), în vara anului 1917, a fost
transferat bolșevicilor 32.837 de dolari americani din sumele Ministerului de
Externe german sub pretextul unui „împrumut” presupus de la capitala moștenită
... ”(Wikipedia. VI Lenin)
Se ridică două întrebări: 1)
Japonezii, care au avut interes pentru Coreea de Nord și Vietnamul de Nord, ar
putea răspunde pozitiv la propunerea lui Lenin adresată lui V.I. repetă-ți faza
pentru a crea o situație revoluționară acolo? Desigur ca da! 2) S-ar putea
americanii, care aveau un interes pentru China, Coreea de Sud și Vietnamul de
Sud, să răspundă pozitiv la propunerea lui Lenin de a crea o situație
revoluționară acolo? Desigur ca da? Exemplul cu Germania este pur și simplu fascinant.
În urma Tratatului de la Brest-Litovsk, germanii au obținut mai mult decât își
doreau. Armata Imperiului Rus, care nu fusese niciodată atât de puternică, se
autodistruge. În Rusia, există doar sclavi analfabeți care nu știu ce să facă,
dar vor să mănânce. Acum Rusia este împărțită practic în sfere de influență ale
marilor puteri, unde Statele Unite au partea sa și o piață excelentă pentru
vânzarea mărfurilor sale pentru aur pur. Frumuseţe!
Linia strategică a lui Kolchak A.V.
urma să instituie o dictatură militară în Orientul Îndepărtat cu ajutorul
Antantei și al Statelor Unite, apoi să extindă dictatura în toată Rusia.
Într-un joc atât de mare, americanii puteau garanta furnizarea unui coridor
pentru evacuarea lui Lenin și a anturajului său în aceeași „trăsură sigilată”,
întrucât germanii asigurau un coridor pentru sosirea lui Lenin la Petrograd în
aprilie 1917. Acest lucru nu afectează în special strategia principală. Un alt
lucru a fost important: în Orientul Îndepărtat, poporul nu a susținut
comuniștii, Corpul Cehoslovac și Semenovtsy au fost de partea lui Kolchak, la
negocierile preliminare ale lui Kolchak, China și Japonia au promis
neutralitatea din partea lor. Unitățile obișnuite ale Armatei Roșii, după
instrucțiunile lui V.I.Lenin, au fost desființate ... Totul era gata să creeze
Republica Orientului Îndepărtat (FER), cu capitaliști, mai multe partide, ei
bine, la fel ca în Texas ...
Cel
mai probabil, ca protocol de intenție, Lenin V.I. a semnat deja un memorandum
secret cu americanii cu privire la transferul Alaska către ei pentru totdeauna
și a semnat, de asemenea, un contract favorabil pentru America pentru
furnizarea de locomotive cu aburi, produse alimentare, îmbrăcăminte, hârtie
igienică și alte bunuri esențiale pentru aur prin Vladivostok. Se știe că, la
sfârșitul anului 1922, existau deja 277 locomotive cu aburi din seria americană
„E” pe drumurile Siberia, iar calea ferată chineză de est era sub controlul
americanilor. Dacă da, care au fost garanțiile americanilor pentru a asigura
siguranța liderului proletariatului mondial? Care va fi fondul de premii în
sute de milioane de dolari de aur și unde va fi depozitul? Judecând după faptul
că Kolchak a avut totul confiscat și că rămășițele rezervei de aur ale
Imperiului Rus (505 tone) erau în mâinile sale, americanii nu s-au grăbit să
scoată furculița sau, în cel mai bun caz, urmau să-i ofere lui Lenin un fond de
premii din aceeași sumă, spun că nu ești vă faceți griji pentru cum transformăm
banii de aur, mai trebuie să plătiți pentru locomotive, de ce să transportați
aur și înapoi peste ocean ... Oferim o bancă japoneză de încredere, care în
afară de „credit și debit” nu mai recunoaște nicio politică. Cu toate acestea,
în acest caz, au fost necesare etape concrete pentru a stabili structura
financiară a mișcării revoluționare din China și Coreea ... Pe baza acestei
reconstrucții a evenimentelor istorice din acele vremuri, Lazo a lucrat primul
pas folosind 38 de kilograme de aur (608 kg). Atunci Melnikov B.N. (1896-1937)
a însoțit eșalonul pentru a transporta 159 de tone de aur în China, pe care
Kolchak A.V. El a fost forțat să elibereze bolșevicii sub presiunea
americanilor și pentru promisiunea lui Cheka de a înlocui pedeapsa cu moartea
cu muncă silnică pe viață pentru Anna Vasilievna Timireva (1893-1975) - (iubita
amiralului). Vorbim despre acele 159 tone de aur, care, conform versiunii
oficiale existente, au dispărut ... Se știe că „Melnikov în China nu a stat
mult timp la Chifu și Qingdao, iar în februarie-martie 1919 a mers la Hankou la
unchiul său Dmitry Mikhailovich Melnikov, managerul casa comercială
"Litvinov și K". Eforturile făcute pentru a rămâne în China nu au dus
la rezultatele dorite, el a fost arestat de albi acum și trimis la închisoarea
regională din Vladivostok, unde a fost ținut de la 1 aprilie 1919 până la
31/01/1920. În mai 1923, a fost numit rezident al Agenției de Informații din
Harbin, unde a fost formal secretarul consulatului sovietic. În 1924-28, șeful departamentului
departamentului de informații al Cartierului general al armatei roșii, în
același timp, șeful. Departamentul Extremului Orient al NKID ".
(Wikipedia).
Astfel, se dovedește că 159608 kg de
aur au constituit capitala inițială a mișcării comuniste din China, Coreea de
Nord și Vietnamul de Nord. După cum știți, aceste investiții au dat curând
rezultate. Cum s-au dezvoltat mai târziu soarta lui Lenin, Dzerzhinsky,
conaționalii noștri Kolchak și Lazo pot fi atribuite secretelor secolului care
încă nu au fost rezolvate. Un lucru este clar că într-un joc atât de mare, nu
este atât de dificil să punem la cale o arestare și să răspândim zvonul
potrivit căruia A.V. Kolchak a fost împușcat la miezul nopții de bolșevici, ca
un câine, trupul a fost aruncat în gaură și s-a terminat în apă. Dar, de fapt,
înmânează-l americanilor, când și-a îndeplinit obligațiile contractuale ...
Americanii au fost întotdeauna capabili să aprecieze oamenii deștepți, iar
Kolchak A.V. era o persoană de excepție.
Dacă
lăsăm deoparte poveștile despre cum un chekist obișnuit a furat o trupă cu
rezerve de aur ale Rusiei de la Kolchak (505 tone) și considerăm a treia vizită
a lui H.G. Wells la Moscova și o întâlnire cu Stalin în 1934 ca fiind de acord
cu partea a doua a contractului și un program de lucru pe 10 ani ( pentru 505
de tone de aur, plus Alaska), atunci următoarele date ciudate devin clare:
1.
În doar 10 ani (1930-1940), americanii au creat în URSS industria chimică,
aviație, electricitate, petrol, minerit, cărbune, metalurgie și alte industrii,
cele mai mari fabrici din Europa pentru producția de automobile, tractoare,
motoare de avioane și alte produse. De exemplu, celebra uzină de tractoare
Stalingrad a fost construită integral în SUA, demontată, transportată pe 100 de
nave - și asamblată în URSS. Dneproges a fost construit de către compania
americană Cooper Engineering (și germanul Siemens). Primele tancuri au fost
create la această uzină. Uzina de automobile Gorky (GAZ) a fost construită de
compania americană Austin, AZLK-ul actual a fost construit conform designului
Ford. Celebrul Magnitogorsk este o copie exactă a fabricii metalurgice din
Gary, Indiana.
2.
Albert Kahn Inc a proiectat și a construit 500 de fabrici sovietice! Albert
Kahn este arhitectul industrial al Detroitului. Motivul pentru a contacta Kahn
a fost că, după ce a proiectat toate fabricile Ford, a elaborat o tehnologie
performantă pentru proiectarea întreprinderilor industriale. În Statele Unite,
compania sa, care angajează 400 de oameni, a pregătit desene de lucru într-o
săptămână și a ridicat clădiri industriale în cinci luni. Kahn a reușit să
demonstreze practic că a fost capabil să facă același lucru în URSS: proiectul
STZ a fost finalizat în timp record; structurile de construcție pentru aceasta au
fost realizate în SUA, transportate în URSS și asamblate în termen de șase
luni. Compania Albert Kahn Inc a creat școala de arhitectură industrială
avansată în URSS.
3.
Împreună cu fabricile au fost create orașe pentru muncitori. Ernst May -
Arhitect german a participat la dezvoltarea de proiecte arhitecturale în
aproximativ 20 de orașe sovietice!
4.
Timp de 10 ani, americanii au construit aproximativ 1.500 de fabrici și uzine
în URSS!
5.
Aproximativ 200 de mii de ingineri și tehnicieni americani au ajuns în URSS,
care au condus aproape un milion de armate de prizonieri GULAG - plus puținele
cadre pre-revoluționare rămase în Rusia.
6.
Profesorii americani au instruit trei sute de mii de specialiști calificați la
facultățile muncitorilor - adică toate cadrele pentru industria sovietică
pentru mulți ani următori!
7.
Astfel, baza materială a socialismului a fost construită de capitaliștii
Statelor Unite, plus forța de muncă ieftină a condamnaților. "
Iată misterul îndelungat și cel mai plin
de istorie al istoriei rusești moderne. Se dovedește că americanii au dat cu
adevărat Uniunii Sovietice aproape întreaga industrie din anii 30, toți
giganții noștri industriali. De la ei au apărut proiecte și „hardware” în sine,
de la cele sovietice - muncă necalificată, dar grea, care culeg și prindea
prizonieri.
Astfel,
dacă studiați periodicele anilor 30, de exemplu, în bibliotecile Universității
Washington din Seattle (SUA), devine clar ce a plătit URSS pentru toate
acestea. La urma urmei, să construim de la zero sute (!) Dintre cele mai mari
întreprinderi și, înainte de asta, să le proiectăm și cu referire la localitate
- aceștia sunt bani uriași. Și Uniunea era cerșetor - uleiul nu fusese încă
descoperit ...
Conform unei astfel de reconstrucții,
soarta principalului ideolog al revoluției mondiale L.D. Troțki (1879-1940),
care, cu siguranță, a avut sarcina de a crea o situație revoluționară în Mexica
...
„Știi,
îmi amintesc de soția lui Kolchak, Sofya Fedorovna”, a spus unchiul Georgy. -
Era în vara anului 1919. Bunicul meu a lucrat atunci în studioul proprietarului
de pământ Buznya Nikolai Nikolaevici din Petreny, nu departe de locul în care
ați locuit. Aveam deja douăzeci de ani și l-am ajutat pe bunicul meu în toate.
Acum există un parc și un stadion. Și apoi a fost o casă luxoasă, cu un mezanin
format din șapte camere. Casa era frumos mobilată, foarte urbană. De la
ferestre și de la verandă, s-a deschis o priveliște minunată a unui lac mare
(aproximativ 70 de hectare). În apropiere erau două mori - abur și apă. În
jurul casei exista un mare parc de frumusețe fără precedent. Buzin a ținut o
fermă, s-au angajat în agronomie. Armăsarii lui erau celebri în Franța.
Soții lui Buzni aveau o ospitalitate
rară. Ei i-au iubit pe oaspeți și mereu, nu numai că i-au tratat minunat, dar
au ajutat în mod semnificativ la mutarea în Basarabia de atunci. Setarea mesei
este întotdeauna rafinată: feluri de mâncare, cristal frumos, luciu argintiu,
lenjeria de masă este întotdeauna albă. Vinuri alese, lichioruri - de casă. O
mulțime de lichioruri delicioase, vodcă, gustări ... Nikolai Nikolaevici a spus
glumele excepțional de bine, a fost de neînlocuit în societate. Ei bine,
„mătușa Pyshka” (cum toată lumea a numit-o în glumă Elena Konstantinovna Buzni)
a fost o gazdă veselă și impecabilă. Soții Buzni aveau deja ani întregi,
supraponderali, dar în tinerețe au călătorit adesea în Europa și Rusia. Au avut
mulți prieteni și cunoscuți de rang înalt la Sankt Petersburg, Paris, Odessa,
Kiev, București. Lydia Yakovlevna Lipkovskaya (1884-1958), care s-a născut în
satul nostru Nedushita (la aproximativ 7 km de casa Buzniei), într-o familie
numeroasă a
Tatăl ei, Yakob Lipkovsky, originar
din satul Babiy, raionul Khotyn, a cântat la vioară, a organizat coruri
bisericești pentru copii și a venit deseori la noua biserică din Petreny, care
a fost construită cu fonduri din familia Buznya. Când Lydia avea șapte ani,
cânta deja piese solo în corul bisericii, cu voce îngerească, atât de plină de
inimă încât oamenii veneau din toată zona pentru a plânge de fericire.
Soții Buzni au cumpărat un pian
pentru ea, după care Lipkovskaya a trăit mai mult timp în Petreny decât cu
părinții din Nedushit. O etapă în formă de scenă a fost construită în curând în
parc și nu a existat nicio vacanță fără concert. Au adoptat o fetiță de șase
ani, Asya, care era cu cinci ani mai tânără decât Lydia și, de asemenea, a
cântat bine. Când Lydia avea 14 ani, a intrat în gimnaziul Kamenets-Podolsk și
a continuat să participe la concerte. Mătușa, Lydia Maria Zankovetskaya, a fost
o actriță celebră. Saloanele Kamenets-Podolsk au fost deschise pentru ei, unde
au cunoscut-o pe Sofia Omirova, viitoarea soție a lui A.V. Kolchak, care era cu
opt ani mai mare decât Lydia. În acel moment, ea a absolvit Institutul Smolny
din Sankt Petersburg și, în vară, a venit să-și viziteze părinții din
Kamenets-Podolsk. Probabil, soarta Sophiei, Lydia și Asya s-au intersectat de
mai multe ori. Au vizitat casa lui Buzny, corespundeau. La vârsta de 17 ani,
Lydia Lipkovskaya s-a căsătorit și s-a mutat la Sankt Petersburg cu fiica ei
Ariada. Soțul ei nu i-a permis nici măcar să viseze la o carieră scenică. A
trebuit să mă despart. Lydia a intrat în conservator în clasa celebrei
cântărețe și profesoare Natalia Iretskaya. Sofia a ajutat-o în mod
semnificativ pe Lipkovskaya în primii cinci ani la Sankt Petersburg, luptând
pentru ea o bursă, 100 de ruble de la soția țarului rus. Apoi, când Asya avea
18 ani, Lydia a ajutat-o să se stabilească la Paris și să devină o
celebritate pentru muzica ușoară. În timpul unui tur în Elveția, Spania,
Franța, Asya a adunat case complete. Lydia Yakovlevna Lipkovskaya însăși a
devenit o celebritate de renume mondial.
Avea
o voce extraordinară de înfrumusețare a unui timbr cald „argintiu” și o gamă
largă. Criticii străini au numit-o pe actrița „vedeta nordică” pentru că primul
ei succes i-a venit la Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg. În 1907 a cântat
pentru prima dată cu Fyodor Chaliapin. O furtună de aplauze a însoțit fiecare
arie. Ea a avut un succes extraordinar nu numai pe scena satului Buznya din
satul Petreny, dar și la Moscova, Odessa, Chișinău, Kiev, Tiflis, Baku, Riga,
Harkov, Dnepropetrovsk, Rostov. A fost admirată de Rimsky-Korsakov, K.
Stanislavsky, D. Șostakovici, B. Meyerhold, A. Lunacharsky, A. Kuprin. A
concertat la Paris, Berlin, Londra, Roma, Viena, New York, Stockholm,
București. A făcut turnee în China, Japonia, India, Noua Zeelandă, Australia,
America de Sud. Cu toată munca ei, a găsit ocazia de a vizita familia Buznya și
biserica din satul Petreny, unde a apărut pentru prima dată pe scenă ... Soarta
i-a acordat Lipkovskaya L.Ya. O carieră vocală lungă, parteneri mari în scena
operatorie, studenți recunoscători ... și o bătrânețe tristă. Ultima dată când
a vizitat pământul natal a fost în vara anului 1918. La solicitarea familiei
Buzni, am avut onoarea să o însoțesc pe Lydia și Asya, ca parte a unui
detașament voluntar pentru a asigura siguranța mișcării lor de la
Kamenets-Podolsk la Petren, apoi la Odessa. Acolo am fost întâmpinați de rudele
Sofiei Kolchak, care le-au furnizat un vapor în Istanbul. Un an mai târziu,
detașamentul nostru a repetat această rută și a escortat-o pe Sofya Kolchak,
care împreună cu fiul ei Rostislav au părăsit Patria Mamă pentru totdeauna. Au
emigrat la Constanța, apoi la Paris. La un an de la moartea soției sale, în
1925 N.N. Buzni a murit. A reușit să-și vândă toată averea pentru a ajuta Asya
să obțină o educație la Paris ... În curând nu a mai rămas nimic din ferma sa
... Și biserica din Petreny, construită la inițiativă și finanțată de familia
Buzni, rămâne în picioare. Acolo mama ta a cântat, acolo ai fost botezat, acolo
cel mai bun prieten al meu, părintele Armash, îl slujește pe Dumnezeu ...
Profesor al Universității Tehnice din
Chișinău, A.A. Marinchuk (originar din satul Krishkauts, regiunea Soroca,
Moldova) a locuit timp de câteva luni în casa Buzni, când era copil, unchiul
său a fost numit director al agronomiei pe baza rămășițelor unei ferme
odinioară de lux. El a povestit o poveste interesantă din vremurile tinereții
lui Nikolai Buznya. Se pare că în jurul anului 1865, ambasadorul francez de
Morny i-a vizitat casa, care s-a împrietenit cu tânărul Buzny în 1853, pe arena
din Paris. De Morny a încercat fără succes să încalece un armăsar tânar . Și
Buzni al nostru a reușit imediat.
Clarificări
sunt necesare aici. Și vom introduce în povestea noastră o figură istorică
majoră (cu permisiunea profesorului A.A.Marinciuc).
Împăratul Napoleon a avut un frate mai mic Louis, pe care împăratul l-a numit rege al Olandei, căsătorindu-se înainte cu Hortense de Beauharnais, fiica împărătesei Josephine. Hortense a născut (parcă de la Louis) un băiat, care în 1851-1870 a fost împăratul Franței, Napoleon al III-lea. Iar de la un anumit adjutant frumos, Hortense
a născut un alt băiat - același de Morny. Acest tip a fost principalul putchist în lovitura de stat din 1851, după care fratele său a devenit primul dictator și apoi împărat al Franței.
Deci, datorită armăsarului capricios,
un francez atât de înalt ne-a vizitat în Basarabia.
42.
ISMAIL
La trei ani de la această
conversație, Ivan a fost chemat să slujească în armata sovietică din Izmail ...
Istoria se repetă ... Am absolvit liceul și am intrat în Institutul Politehnic.
A mai rămas o lună întreagă înainte de începerea cursurilor și m-am dus să îl
vizitez pe Ivan în Izmail, câteva zile. Nu l-am avertizat pe tatăl meu sau pe
Ivan despre asta. Era august 1965. Nu aveam încă 18 ani. Am venit la biroul de
înregistrare și înrolare militară Izmail și am cerut să mă ajute să mă
întâlnesc cu fratele meu. Din unitatea militară, o mașină cu Ivan a sosit
pentru mine, însoțită de căpitan. Ce onoare! Dimineața, a doua zi, am fost
chemați la sediu pentru un interviu. Am scris o notă explicativă despre cine
sunt și cine vreau să văd. Ivan a primit instrucțiuni și un concediu pentru
toată ziua. Un sergent din sediul nostru, Slava Ovchinnikov, ne-a fost
repartizat, iar noi trei am mers să facem cunoștință cu cetatea, orașul și
muzeul.
Am vizitat muzeul istoric. A.V.
Suvorov. Acolo, istoria orașului și a cetății Izmail începe în 1590 și a
aparținut întotdeauna Rusiei. De patru ori cetatea a trecut către turci, apoi a
fost câștigată de armata rusă. Muzeul nu a găsit absolut nimic despre rolul lui
Ștefan cel Mare în construirea și întărirea Cetății Izmail în vremea când
aceste teritorii făceau parte din Moldova (1400-1504). De asemenea, nu au găsit
documente sau fotocopii ale documentelor pe tema Izmail din lucrările istorice
ale lui Dimitri Cantemir care descriu Moldova. În acea perioadă, școlile cu
predare în limba moldovenească nu mai existau la Izmail, deoarece moldovenii
reprezentau 3% din populația orașului. Nu a fost posibilă vizualizarea
originalului sau fotocopiile raportului lui A.V. Suvorov. după asaltul lui
Ismael. Am avut întotdeauna
Este interesant faptul că la acea dată
locațiile armatei Potemkin (în nord, în locul în care este scrisă „rezerva”) și
regimentele de cazaci (în est, în locul în care este scris „Kutuzov”) au fost
marcate pe diagrama furtunii Izmail. Se pare că sarcina istoricilor și a
personalului muzeului a fost să-i facă să facă ceea ce vor crede alții mâine
...
La dig am făcut o fotografie pentru amintire,
apoi am mers la o cafenea pentru prânz.
L-am întrebat pe Ion în Moldova:
- După cum am înțeles, Ion, dacă,
Doamne ferește, mâine va fi un fel de „mizerie” în Balcani, vei fi pe prima
linie și prietenul tău Slava - pe a doua ...
-
Înțelegi corect, - a răspuns Ion cu tristețe, - doar trebuie să vorbești limba
rusă ...
I-am
explicat lui Slava, că l-am întrebat pe fratele meu, de cât timp sunt prieteni
... Slava mi-a răspuns, că servesc în diferite regimente și acum sunt împreună
pentru prima dată.
- Ce vei face după armată, l-am
întrebat pe Slava.
"Voi studia la Facultatea de
Istorie", a răspuns el.
- Cum crezi, Slava, - am continuat
eu, - ce loc a avut în vedere Pușkin A.S. când a scris:
«У лукоморья дуб зелёный,
Златая цепь на
дубе том
И днем и ночью кот
ученый
Все ходит по цепи
кругом.
.....................................................
Там русский дух, там Русью пахнет...»?
"Lângă mare-i, un stejar verde,
Un lanț de aur pe acest stejar
Zi și noapte un pisoi învățat
Tot merge-n jur pe acest lanț...
.................................................. ...
Acolo-i spirit rusesc, acolo-i mirosul Rusiei ... "?
-
Desigur, Ismail! - a răspuns Slava. - El a fost aici ... Și am crezut că nu miroase
a spiritului rus, ci a genocidului rusesc în raport cu poporul moldovean, în
raport cu strămoșii mei ...
Am vorbit mult timp despre cine a
venit de unde, cât de departe a plecat de aici și ce a reușit să facă în viață.
Apoi
am încercat să construiesc un arbore genealogic al tuturor rudelor noastre.
Trebuie să spun că aceasta este o sarcină destul de dificilă. Cea mai
interesantă a fost soarta străbunicului meu de patru ani, Nicolae, care a trăit
în epoca lui Napoleon. Mi se părea la fel de remarcabil ca contele de Monte
Cristo. Dar oricât am chinuit rudele mele în vârstă să-mi spună câteva detalii
despre el, nimeni altcineva nu știa nimic. Așa cum am mai spus, mama a cântat
bine. În repertoriul ei au apărut mai multe amețe de natură peisagistică,
despre care nu am mai auzit niciodată în Moldova și nici în România. Cu
siguranță, aceste războaie au avut loc încă din acele vremuri îndepărtate. Iată
unul dintre ele:
S’aud
cântând
S’aud
în zori
Luntraşii
veşnic călători....
Cu
luntrea lor voinică
Avântul
val dispică
Şi
trec aşa cu spor,
Și
cântă învingător.
Când
vine noaptea peste noi,
Se’ntorc
luntraşii înapoi.
S’aud
cântând în zări,
Cum
vin plutind din depărtări...
Copiii
fug de acasă
În
cale să le easă
Şi
cântă toti în cor
Un
cântec plin de dor...
Şi
mama-i mai frumoasă,
Chând
tata întră’n casă
Şi
eu sunt fericit,
Ear
tata-i obosit...
„Pacat
ca nu se stie nimic despre Nicholas. Cu siguranță, el avea cele mai interesante
amintiri, documente, note ... Cum ai putea să-l lași în pace, la bătrânețea lui
... E o prostie și o crudă - eram indignat.
- Da, uneori oamenii nu înțeleg că cel
mai valoros lucru din viață este viața apropiată a ta de care nimeni nu mai are
nevoie - a spus unchiul Georgy - și când oamenii încep să înțeleagă, este prea
târziu. Viața curge doar într-o singură direcție și nimeni nu vă va oferi:
„Așteptați, să încercăm din nou, poate că de data asta va fi corect ...”. Viața
trece foarte repede. Oamenii mor și iau cu ei o mulțime de lucruri interesante
și utile.
- Unchiule George! Vă rog foarte mult,
spuneți-vă povestea, povestea toporului, unde ați fost, cum a fost în Siberia
și în general, ce părere aveți despre deportarea voastră, reabilitarea - am
tras.
- Bine ... - a spus unchiul George gânditor,
s-a oprit și și-a turnat un pahar de tsuiki, - aceasta este în memoria celor
care nu s-au întors ... pentru ca ei să se simtă bine acolo ...
43.
DEPORTAREA
- În vara anului 1948, a început o
deportare în masă de oameni în zona noastră. - Unchiul George a început să
povestească. - Pe atunci lucram în atelierul meu. Aveam motor, botos și
circular. Aveam câțiva cai buni și un câine inteligent - de asemenea un sultan.
Acest câine a fost mereu alături de mine și m-a ajutat în mod repetat să ies
din probleme. Într-o seară mă întorceam de pe câmp. Ploua puternic și era
întuneric. Mi-am pierdut drumul pe arat. Căruța s-a blocat în noroi și caii au
tras-o cu toată puterea. În cele din urmă, au ajuns pe marginea drumului, o
roată s-a rupt și căruța s-a transformat într-un șanț adânc. Am fost apăsat
tare. Am încercat tot posibilul să ies din cărucior, dar nu a fost atât de
ușor. Sultanul a fugit acasă cu pălăria în dinți. Frații mei Ion și Vasily au
ghicit că am probleme, m-am urcat pe cai și împreună cu sultanul m-au găsit.
Atunci mi-am dat seama că sultanul gândește bine și a început să-l învețe. Am
lăsat intenționat ceva instrument acasă, pe câmp sau în atelier și am cerut
sultanului să-l aducă. Dacă un topor vorbea, el aducea un topor, exact de unde
l-am lăsat ultima dată. Dacă un cuțit vorbea, el căuta, găsea și aducea un
cuțit. Am reușit chiar să duc o lopată. Dacă a găsit vreun instrument util, l-a
ridicat și l-a adus înapoi. El a fost un bun ajutor pentru mine. În timpul
războiului, am ascuns caii pe o insulă din Bechni (acesta era numele locului
din interiorul furcii râului). Erau mlaștini peste tot și trebuia să știi să
ajungi acolo. Întotdeauna am făcut fân acolo și am făcut o colibă din stuf.
Au ținut și acolo rațe și gâște. Nu trebuiau verificate săptămâni întregi. Ei
înșiși au găsit mâncare, apă și adăpost.
Întotdeauna
a fost suficientă muncă în atelier și nemții și românii nu m-au atins. Când
frontul a trecut de la est la vest, am ascuns caii acolo. Căruciorul era
aproape de atelier și germanii l-au luat. Era imposibil să evacuezi fără
cărucior. Vasya și Nina erau mici și Lenutsa încă nu se născuseră. Am călătorit
deseori la Soroki în bazar și știam bine cum a trecut colectivizarea dincolo de
Nistru și cum au fost deportați kulakii în Siberia. Eu și părinții mei nu am
exploatat pe nimeni. Nimeni nu a lucrat vreodată la noi în viața lor. Tot ce
aveam - am obținut prin munca noastră. Dar am trăit mult mai bine decât alții,
iar casa noastră albă era în mod clar o vedere a noilor autorități. Am sperat
să nu fim atinși. Lenutsa tocmai s-a născut, iar cei mai mari aveau 3 și 5 ani.
Am încetat să mă afișez acasă. Sper că nimeni nu-și va atinge soția cu trei
copii. Soția mea a trebuit să spună că le-am lăsat și m-am îmbătat undeva. La fel,
am pregătit mai multe pachete cu lucrurile necesare pentru călătorie, unde au
fost legate haine calde pentru copii, încălțăminte, biscuite, chibrituri,
lumânări, o sticlă de apă caldă cu lămâie puternică, slănină, sare.
Am
fost pe insulă cu caii și cu sultanul. Noaptea am călătorit spre gările Sofia
și Drochia. Am crezut că înainte de ridicarea oamenilor, ar fi trebuit să
sosească acolo trăsurile și unitățile militare. Aveam posturi de observație în
care îmi puteam lăsa calul și câinele dacă ar trebui să mă plimb și să întreb
oamenii. Aveam de gând să merg undeva în oraș. Aș putea găsi un loc de muncă
acolo. Erau mulți oameni rătăcitori. Nu este nimic mai rău decât să aștepți ca
trotineta să se închidă.
Sultan
în fiecare seară la comanda "Аcasă!" (acasă) a fugit acasă. Am fost
de acord că, dacă vine o scrisoare, un ordin sau o ordine verbală, să apară
undeva, atunci sultanul va fi dat în dinți pentru a-mi aduce ceva personal - o
mătină, o pălărie sau un pantof vechi. Acesta va fi un semnal pentru mine să arunc
totul și să merg în oraș. Cu toții eram siguri că, fără mine, familia nu va fi
atinsă.
La
începutul lunii iulie, stația a primit 10 mașini goale. Acestea erau vagoane
acoperite pentru transportul vitelor, deschiderile ferestrelor erau îmbarcate
cu sârmă ghimpată. Căruțele au fost așezate pe o linie între Sofia și Drochia.
O tabără și un sediu militar sunt situate nu departe de mașini. Erau
aproximativ 10 mașini acoperite, ale căror ferestre erau de asemenea îmbarcate
cu sârmă ghimpată. Anterior, în același loc erau vagoane în care se încărcau
mâncare, adică. Furnizori „voluntare” ale populației către patria îndelungată.
Soldații păzeau căruțele noaptea, iar în timpul zilei le-au decorat frumos cu
inscripții precum: "Pâine din Moldova", "Patrie îndurerată din
Moldova recunoscătoare".
De
data aceasta, soldații-eliberatori nu au înregistrat vagoanele. Înarmați cu
mitraliere, aceștia au escortat mașini negre acoperite - două în spate și una
în habitaclu. Mașinile au părăsit rapid sediul.
Mi-am
dat seama că acțiunea a început și m-am repezit în sat pentru a avertiza
oamenii. În aceeași noapte, bunicul tău Ion s-a dus cu o declarație la Negrii,
unde și-a exprimat dorința de a da în mod voluntar tot ce a avut și de a se
alătura fermei colective. La fel au făcut frații mei Ion și Vasile. Dimineața,
întreg satul era gata să se alăture fermei colective cu declarații. Cei care nu
au aplicat au fost deportați.
M-am
ascuns pe insulă în ascunzătoarea mea și am așteptat să se desfășoare
evenimente. Până la ora prânzului l-am trimis pe sultan acasă, dar în curând
s-a întors fără nimic - toate agitate. Am simțit că ceva nu era în regulă, m-am
urcat pe cal și, în plină zi, mergea spre casă ...
Soția
mea și cei trei copii mici au fost deja luați. Oamenii au spus că mașina a
plecat în urmă cu o oră. Au primit doar 15 minute pentru a se pregăti. Nu a
reușit decât să strângă două pachete de dimensiuni de perne. Tot timpul cu
Lenuta în brațe, a plâns, și-a rupt părul, dar soldații-eliberatori erau
inexorabili și de nezdruncinat. I-au împins în mașină și au trântit ușa,
eliberând astfel poporul moldovean de patru dușmani! Ei bine, spectatorii care
se adunaseră aveau voie să ia tot ce își doreau din casa noastră deposedată. Am
făcut o greșeală tragică ... M-am gândit că au cel puțin o picătură mică de
logică umană ... Ce legătură are o femeie cu copii mici ... Cinci luni ... 3
ani și 5 ani ... Dumnezeule! .. Lasă-mă să fiu chemat, pedepsit, pus în
închisoare, ei bat, trag! ... Și ce pentru copii ?!
Cu
toate acestea, a fost necesar să facem ceva ... Lacrimile nu vor ajuta durerea
... Am luat un topor, o geantă cu uneltele necesare, mi-am zguduit cizmele, am
aruncat un "suman" pe cal și am călătorit spre stație de-a lungul
celui mai scurt drum. Suman este o haină de pâslă de casă ca o haină. În
interiorul sumanului, aveam o centură pentru unelte, unde puteam pune un topor,
clește precum clește, un ferăstrău mic pentru lemn și metal, dosare și „laths”.
În zilele noastre, oamenii nu folosesc aproape niciodată lats, dar în acea perioadă
erau dispozitive foarte importante pentru toate ocaziile. Acestea sunt funii
scurte foarte puternice, cu bucle la ambele capete. De obicei erau din cânepă
sau piele, dar aveam și o pereche de șuvițe din cablu metalic subțire. Cu
ajutorul legăturilor, a fost posibil să urcați cu ușurință un copac, punând
legăturile pe picioare și brațe. Pot fi utilizate ca dispozitiv de siguranță
atunci când lucrați la înălțime. A fost posibil să se așeze instantaneu orice
câine, fiară, animal mare și chiar o persoană, strângându-i o gură pe gât. A
fost posibil să faceți o mulțime de dispozitive suplimentare, cum ar fi o
capcană pentru animale, frâne pentru o căruță, apucați rapid o grămadă de lemne
de foc, trestii sau paie, trageți-vă dintr-o mlaștină, legați o plută, faceți o
targă, rafturi, leagăne.
A
fost o agitație la gară. Bărbații au țipat, femeile și copiii au plâns, oamenii
în vârstă s-au rugat. Mașinile cu oameni au urcat și oamenii au fost escortați
la trăsură. Când mașina a fost umplută cu până la 100 de persoane, a fost
închisă cu toate șuruburile și lacătele. Oameni din diferite sate au urcat
într-o singură trăsură. Cineva a reușit să prindă ceva util cu ei, unii erau în
general cu bagaje stupide.
Am
lăsat calul și sultanul ascuns. A pus un om umplut cu instrumente și a ieșit la
mașină. Când soția și copiii mei au coborât din mașină, m-am repezit spre ei,
dar convoiul nu m-a lăsat să treacă și m-a împins înapoi în mulțime. Am
încercat a doua oară, pentru că copiii m-au văzut și au strigat: „Tată!”, „Tată!”
Dar convoiul a acționat conform instrucțiunilor: „Opriți-vă!”, „Opriți-mă, voi
trage!”, Și un avertisment a tras în aer. M-am dus la ofițer și am încercat
să-i explic că familia mea era aici pentru ca ei să mă lase să intru. Ofițerul
a dat instrucțiuni să mă ia. Doi soldați ai eliberătorilor m-au târât spre gară
și m-au aruncat la o sută de metri de trăsură. Rudele mele au fost încărcate
într-o trăsură. Am memorat numerele de transport și decalurile. M-am retras în
ascunzătoarea mea și de acolo am urmărit cu atenție ce se întâmplă. Timp de
trei zile și trei nopți, încărcarea vagoanelor a continuat continuu. Mașinile
făceau 4-5 zboruri pe zi. Trăsura mea era la mijloc. Mi-am ridicat creierele,
mi-am făcut planuri cum să ajung la mine, dar noaptea trenul era păzit de o
patrulă înarmată. Doi soldați la fiecare capăt al trenului. Când oamenii erau
descărcați, sticlele de lună și butoaie de vin erau descărcate din mașini. La
sediu au băut noaptea, dar santinelele erau sobre. Soldaților li s-a permis să
bea alcool după gardă.
44.
REUNIUNEA
Am
presupus că, dacă autoritățile beau și ar fi fost atât de mult vin și lună,
atunci în curând toată lumea va începe să bea. Pentru poporul rus, moștenirea
contează. Este puternic, cu grade bune, iar vinul pare a fi compot. Cu toate
acestea, dacă amestecați moșhine cu vin, obțineți o intoxicație foarte grea
timp de câteva zile. În a treia zi, am observat că santinelele se mișcau
puternic, cu capetele înclinate, beau adesea dintr-un balon, se opreau și
stăteau ore întregi, sprijinindu-se de trăsură. Am decis să acționez în această
seară. Până la ora prânzului, toate mașinile vor fi pline, iar trenul va porni.
Din fericire, seara au început vântul și ploaia continuă. Era complet
întuneric. M-am îndreptat cu precauție spre trăsura mea și am urcat pe
acoperiș. Acoperișul era format din scânduri, acoperite cu staniu. La nivelul
ferestrei de la marginea acoperișului, am ridicat tabla cu un topor și am făcut
o gaură în acoperiș, de dimensiunea unui topor. Am scos zăvorul, am pus toporul
într-o buclă, apoi am pus toporul în gaură, astfel încât toporul să se sprijine
în mod sigur de tavan în etanșeitate. El însuși se ținu de celălalt capăt al
zăvorului și se duse la fereastră. Cu un clește a tăiat sârma ghimpată dintr-o
parte a deschiderii ferestrei și s-a urcat în mașină. Apoi a reparat geamul așa
cum era. Astfel, am fost reunit cu familia. În trăsură se simțea o duhoare și o
înfricoșare groaznice. Nu exista toaletă, nici apă. Dar aveam un instrument. În
trăsură erau 15 bărbați care puteau lucra, restul erau femei, bătrâni, copii.
Multe familii ne-au repetat greșeala. Bărbații s-au ascuns în speranța că
copiii, bătrânii și femeile nu vor fi atinși. S-a dovedit că numai familia
noastră a fost pregătită pentru călătoria în Siberia și a luat lucruri utile și
mâncare cu ei. Aveam slănină, lămâie de pâine și biscuite. Bărbații au fost de
acord cu mine că primul lucru pe care trebuie să-l facă toată lumea este să se
liniștească și să-și păstreze puterea. Avem un drum lung înaintea noastră.
Lacrimile nu vor ajuta.
A
doua întrebare este foarte importantă - trebuie să facem imediat toaleta în
trăsură și să o păstrăm curată. Toate produsele alimentare disponibile sunt
destinate în principal copiilor. De câteva ori pe zi, trebuie să vă ștergeți
mâinile cu un prosop umezit cu moale. Doamne ferește infecția - toți murim pe
drum.
În
aceeași noapte, a fost făcută o gaură în colțul din podea pentru o toaletă.
Când s-a făcut totul, a apărut sultanul. Prin această deschidere l-au târât în
trăsură. Locul a fost blocat cu somnul meu și toaleta era gata.
Dimineața,
femeile și copiii în cor au trebuit să strige un singur cuvânt: „Apă!”, „Apă!”
Majoritatea din trăsură a început să studieze limba rusă cu cuvântul „apă”.
Curând corul nostru a fost ridicat de restul trăsurilor, iar în loc de un
strigăt plin de prostie, zeci de kilometri am putut auzi „Apa!”. ...
"Apa!"
Aparent,
eliberatorii noștri și-au pus conductele la foc și au reacționat înțelegând
cerințele prizonierilor. Bucăți, ceainice, rezervoare de apă au fost aduse la
fiecare trăsură. Până la ora prânzului, trenul a pornit.
45.
DRUMUL SPRE SIBERIA
„În Bălți, opt mașini au fost
adăugate în trenul nostru, iar la Chișinău, încă zece”, a continuat unchiul
Georgy. - La opriri, compoziția era patrulată de soldați înarmați care așteptau
deja sosirea în rânduri din ambele părți. Judecând după fețele soldaților,
aceștia erau oameni de origine asiatică cu bretele roșii. Am fost „îngrijiți”
de trupele interne obișnuite ale armatei sovietice. Primul și ultimul vagon
erau mașini de pasageri și erau destinate securității. Ne-au urmat până la
capăt. La Bălți și Chișinău nu ne-au dat nimic. Apa se scurgea. Era foarte
îndesat în mașini în timpul zilei. Vara este cald în Moldova. Trăsurile erau
calde la soare. În esență, nu era loc în mașină să se întindă. Bătrânii și
copiii nu puteau sta mult timp. Picioarele îmi erau umflate. Am dormit pe rând,
timp de câteva ore. Pentru a reduce pescajul, am acoperit geamurile frontale cu
haine noaptea.
Ni s-a dat apă și pâine abia în a
patra zi. Îmi amintesc că era stația Rtishchevo. Când am ajuns, șoferii roșii
ne așteptau deja. Au deschis mașinile și au dat 50 de pâine neagră fiecare.
Erau 93 de persoane în trăsura noastră. În fiecare trăsură, a fost numit cel
mai în vârstă dintre oamenii care au înțeles limba rusă cel puțin puțin. M-au
numit în trăsura noastră și mi-au arătat unde să merg să iau apă. Am mers de
mai multe ori și am adus apă în containerele pe care le aveam. Am trecut pe
alte trăsuri. Oamenii au târât pe platformă cadavrele oamenilor care au murit
în aceste patru zile. Au fost peste treizeci de oameni morți. În fiecare
trăsură au dat lopate de baionetă și au arătat locul unde ar trebui să fie
îngropate cadavrele. Astfel, superiorii din trăsuri au fost incluși automat în
echipa de înmormântare. Când am terminat și ne-am întors în vagoanele noastre,
lopetele erau asigurate afară. Nu a fost lăsat să intre înăuntru. Înainte de
plecare, pe platformă apăreau mai multe cadavre. Mulți părinți nu au vrut să
renunțe la copiii morți la început, alții au insistat. Soldații nu au intrat în
mașini și nu au atins cadavrele. Le era frică de infecție. Au închis în grabă
mașinile cu toate șuruburile și nu au lăsat să efectueze mai mulți morți. Nu am
văzut că cineva a primit asistență medicală, administrarea de medicamente sau
nutriție suplimentară pacienților. Nu au fost întocmite documente sau liste
pentru defunct. Au scris doar cu cretă pe fiecare trăsură cu cât mai puțin.
Oamenii erau atât de emaciați, încât nici nu puteau să-și jelească uman oamenii
dragi decedați. Au urlat răgușite ca niște animale sălbatice, au rupt sârmele
ghimpate la deschizăturile ferestrei cu mâini sângeroase și au aruncat
cadavrele copiilor morți. Soldații au strigat, au înjurat, au tras în sus, dar
era imposibil să oprești această nebunie ... Trenul a început ... Am început să
vomit ... Alții au început să vomite și ... Frica morții, ca o umbră, a trecut
peste fețele oamenilor ... Ei și-a dat seama ce îi aștepta ...
„Georgi, trebuie să dormiți”, a spus
părintele Armash când a trecut această vărsătură de coșmar. - Trebuie să-i slujesc
pe cei morți, să mă rog pentru sănătate, să vorbesc cu oamenii ... Părintele
Armash, care te-a botezat pe tine și pe fratele tău Ivan, l-a slujit pe
Dumnezeu mulți ani în Dominteny. După cum am aflat ulterior, el a fost acuzat
că a ascuns icoane, o cruce de aur și multe cărți vechi valoroase care au fost
supuse confiscării ca valori populare muzeale. După „eliberare”, biserica a
fost „curățată” de tot și transformată într-un depozit. Noul guvern a făcut
același lucru în Năbușita și în alte sate din regiunea noastră, dar aceste
valori au îngrijorat foarte mult pe cineva. El a continuat să slujească lui
Dumnezeu și oamenilor atunci când i s-a cerut, dar în afara bisericii. I-au
adăugat acuzații că a înșelat oamenii și a avut venituri ilegale din aceasta. Când
l-au luat departe, a luat cu el o Biblie, o cruce argintată, o cădelniță, haina
lui, căni de comuniune, o vioară și crapi. Bunicul său, Peter Armash, a fost și
preot din Oltenia. Era un prieten apropiat al mitropolitului Moldovei, Iacob
Putnianu, care, pe moarte, i-a dat aceste sfinte moaște. Apoi aceste lucruri au
trecut tatălui său, care a fost hirotonit preot la Mănăstirea Putna (unde este
înmormântat Ștefan cel Mare). O misiune de consolidare a credinței ortodoxe în
Basarabia a fost asociată cu sfânta relicvă. Apoi a existat un moment de
reorientare a Bisericii Ortodoxe Moldovenești în Biserica Ortodoxă Rusă. Tatăl
lui Armash a fost puternic bătut înainte de deportare și arestat. Apoi a fost
eliberat și a fost monitorizat constant. Casa lui a fost căutată de mai multe
ori în miez de noapte, dar nu s-a găsit nimic. Soția sa, Aglaya Petrovna, era
pasionată de medicina populară și a luat cu ea două cărți groase, de care nu
s-a despărțit niciodată, medicamente de casă și miere. Ea a preluat imediat copiii
și a avut grijă de ei până la capăt. În afară de soția mea Lyuba, mai erau încă
trei femei în trăsura noastră care alăptau. Toți aceștia erau sub îngrijirea
Aglaya. Cei care aveau mai mult lapte au hrănit alți bebeluși, nu numai ai lor.
A
avut grijă de curățenie și a făcut personal porții pentru copii. A pus o
lingură de miere pe pâine și i-a hrănit pe copii din mâinile ei. Profesorul tău
de botanică, Teofil Vasilievici Cojocaru, a luat și el o cutie de miere cu el
și a dat-o copiilor. Aglaya le-a spus copiilor basme, povești diferite, a
cântat melodii pentru ei. Faptul că toți cei 28 de copii ai noștri au fost
salvați și nimeni nu s-a îmbolnăvit pe drum este meritul ei. Le-a spus copiilor
să nu le fie frică de foame. O persoană poate trăi fără mâncare timp de trei
săptămâni și fără apă timp de o săptămână, iar dacă mănânci și postești puțin,
este chiar util. Acest lucru este scris în aceste cărți groase. Copiii au
îndurat și au ascultat-o.
Părintele Armash și-a îmbrăcat o
halat și s-a rugat pentru sufletele oamenilor morți. Apoi a predicat despre cum
a suferit Iisus Hristos pentru păcatele oamenilor și a îndurat. Că în viața
fiecărei persoane, mai devreme sau mai târziu, vine un moment în care el curaj
trebuie să treacă prin încercări dificile. El a citit psalmul lui Daniel din
Babilon din Biblie și a comentat cum să-l înțelegem. El a spus că nu ar trebui
să se gândească la Moarte. Dumnezeu cu noi! Iisus Hristos este cu noi! Duhul
Sfânt este cu noi! Sfânta Biblie este cu noi! Sfânta Cruce este cu noi! Știa să
vorbească frumos, inteligent și convingător. Oamenii s-au calmat. Apoi a cântat
la vioară ...
Apoi compoziția a fost oprită după două
sau trei zile și s-au dat 50 de pâine neagră și apă. În unele stații, șanțurile
erau deja pregătite, unde cadavrele au fost aruncate și îngropate. Apoi din
nou, lopetele au fost fixate pe loc. De fiecare dată când părintele Armash și-a
îndeplinit neobosit misiunea de preot, a citit pasaje interesante din Biblie, a
comentat, a jucat vioara. A ajutat mult să mențină oamenii într-un singur
spirit.
În a noua zi am ajuns în Kurgan. Aici
compoziția a fost desființată. O parte din vagoane au fost atașate de tren,
care a plecat spre sud în Kazahstan. Mașina noastră, împreună cu alții, au fost
mutați într-o siding, unde au stat toată noaptea. Dimineața, s-a format un
tren, la care a fost atașat și mașina noastră. Ni s-a oferit mai multă mâncare:
pâine, zahăr și sprat. După prânz, ne-am mutat spre nord. Era deja frig în
mașină noaptea. Două zile mai târziu am ajuns la Yarkovo. Au dat porunca
tuturor să iasă din mașini. Oamenii erau atât de slabi, încât nu mai suportau.
Au tresărit ca niște bețivi. Părintele Armash le-a spus tuturor să păstreze
calmul. Dacă au început să ne hrănească, atunci avem nevoie de muncă. Nu ne
este frică de muncă. Nu este nevoie să plângem, să ne plângem sau să arătăm că
nu ne simțim bine. Oamenii bolnavi și slabi nu sunt de folos pentru nimeni.
Suntem puternici, odată ce am stat într-un astfel de drum. Dacă se hrănesc,
mănâncă încet, puțin câte puțin, altfel ne vom îmbolnăvi. Mai bine să ascundeți
mâncarea în rezervă. Gândiți-vă la cei care au murit și au fost îngropați pe
drumul nostru spre Siberia și bucurați-vă că ați cucerit Moartea.
Cinci oameni au venit la noi: trei
soldați și doi în haine civile. Unul dintre ei ținea acte.
- Cine este seniorul? - El a intrebat.
Am venit înainte.
- Care este numele?
- Rusu Georgy Fedorovici, - am spus, - numai
Rusu este scris cu una „s”.
-
Până acum, s-a scris cu una „s”, iar apoi va fi Russu cu două „s”, bine? S-a
prăpădit grosolan.
-
Văd, i-am răspuns.
-
Câți oameni au murit pe drum?
-
Nimeni din trăsura noastră.
„Atunci
nu este nimic de verificat”, a spus el și a pus listele în geanta ofițerului
său. - Tu vii cu mine. Ce fel de câine este acesta? - El a intrebat;
-
Acesta este câinele meu, Sultan.
-
Și ce, ea a mers cu tine până la capăt? - se întreba el - că erau beți când
te-au încărcat?
-
Da domnule! - Am răspuns în armată.
-
Bine câine, - noul nostru șef a zâmbit, - ce l-ați hrănit?
„Sper”,
am răspuns vag.
„Hrănește
câinele ... și oamenii”, se întoarse către soldați, și dăruiește-i rații uscate
timp de trei zile. Vom naviga la o sută de kilometri de Ob. Dau două ore pentru
prânz și încărcare pe barjă.
-
Ce vom face la kilometrul suta? Am întrebat.
„Vei
crea acolo o fermă colectivă pentru creșterea animalelor”, a răspuns el.
-
Pot să iau lopata asta cu mine? Am întrebat.
-
Pentru ce? El s-a intrebat.
-
Pentru a construi o fermă colectivă, - am răspuns.
-
Poate sa! Dar amintiți-vă bine! Pentru o încercare de a lupta cu paznicii -
execuție la fața locului! Pentru o încercare de evadare - execuție la fața
locului! Pentru neascultarea comenzii - execuție la fața locului! Am înțeles?
-
Așa este, am răspuns și am scos lopata de pe trăsura noastră.
Două
ore mai târziu, am navigat de-a lungul râului Irtysh pe o barjă. Pentru prima
dată în acest timp, am fost hrăniți cu terci de hrișcă soldat fierbinte, dat în
rații uscate timp de trei zile și lăsate să se spele. Barza noastră a fost
remorcată de o barcă de râu. Noii noștri șefi și paznici erau pe barcă și am
adormit repede, ne-am îmbrăcat pe fundul barjei ... La miezul nopții am navigat
prin Tobolsk. Dimineața, autoritățile m-au chemat la barcă pentru a face
documente. Pentru aceasta, soldații au aruncat podul pliabil din barcă pe
barjă. Judecând după sticlele goale de pe masa din cabină, șefii noștri s-au
relaxat bine noaptea.
- Stai jos, Russu cu două „s”, există o
discuție, - a spus cel care a permis să ia lopata. - Mă numesc Stepan Kuzmich
Kholmogorov. M-am născut și am trăit în Siberia. În timpul războiului, am
trecut prin toată Europa și m-am întors în locurile natale. Siberia nu este
Moldova. Aici jumătate de an este iarnă și jumătate de an este vară.
Iarna
sunt înghețuri - minus 50, iar vara se întâmplă ca noaptea apa dintr-o găleată
să înghețe în bucătărie. Acolo, pe kilometrul suta, nu mai există decât râul și
taiga. Sarcina ta este să te stabilești și să petreci iarna. Acum îți pot da o
pungă cu sare, două pungi de orz perlat și două corturi. Este totul! Aveți
dreptul să vă deplasați pe o rază de o sută de kilometri, inclusiv
Khanty-Mansiysk. Pentru asta vă voi oferi cinci pase. Cu aceste treceri, puteți
utiliza barje în timp ce navigați. Așa că toți sunt centurioni, iar ferma ta
colectivă se va numi Centurion. Trecerile dvs. au o hartă care arată limitele
pe care nu aveți voie să le treceți. Biroul meu este situat în Khanty-Mansiysk
la stația fluvială și se numește Secția a doua. Sunteți obligat să apărați
acolo în fiecare an și să raportați cine a murit și cine s-a născut. Acolo
puteți declara ce aveți nevoie, dar la început trebuie să dați o factură, ce
puteți da. Nu veți primi nimic gratuit. De la tine sunt necesare blănuri, pește
și carne vie, produse din lemn. Nu am nimic acum. Astept o incarcatura intr-o
luna. Înțelegi totul?
- Da, am înțeles totul, - am spus, - trebuie
să comand în prealabil un instrument, haine calde, cuie, făină, cartofi,
semințe, sare, animale tinere ... Vom rezolva totul ...
- Repet încă o dată ... Nu am nimic acum!
Peste o lună, poate voi primi ceva! Clar?
- Da domnule! - Am răspuns în armată ...
Pana
la pranz am navigat un kilometru suta si am debarcat pe tarm. Kholmogorov și-a
ținut promisiunea. I-am dat o primire că ferma colectivă Sotnik a primit două
corturi militare, o pungă cu sare și două saci de orz perlat ...
Barca
a navigat de pe malul nostru cu o barjă goală. Kholmogorov cu paznici a rămas
pe barcă. Au îndeplinit ordinul de a abandona o petrecere de dușmani ai
cetățenilor din Moldova, în cantitate de 93 de oameni la o sută de kilometri de
Ob ... A trebuit să supraviețuim aici, să răsturnăm și să construim o fermă
colectivă ...
46.
ROBINSONII
Pentru
început, am decis să explorăm zona. Acolo Irtysh face un zig-zag stâng și se
învârte în jurul movilelor. În mijlocul râului Irtysh, înainte de cot, există
două insule de aproximativ un kilometru lung, iar distanța dintre ele este mai
mică de jumătate de kilometru. Lățimea acestor insule este de aproximativ o
sută de metri. În fața acestor insule, un râu mic, dar foarte curat, curge în
Irtysh, care separă muntele de câmpia pe care am fost lăsați. Râul merge
paralel cu Irtysh aproximativ zece kilometri și se îndoaie în jurul unei fâșii
de aproximativ trei kilometri lățime. Această câmpie avea mai multe iarbă și
tufișuri, iar pe cealaltă parte a râului era un verde închis, misterios taiga
cu copaci înalți. În apropiere se afla un mic lac, cam de dimensiunea insulelor
din mijlocul Irtyshului. De partea cealaltă a Irtyshului, erau vizibile
numeroase lacuri și mlaștini. Departe spre sud, râul nostru curat a dispărut și
în mlaștini, unde au fost și numeroase lacuri. Fluxurile cheie curgeau între
movile. Primăvara, când zăpada s-a topit, Irtysh și râul Chistaya (așa cum am
numit-o) s-au extins spre mlaștini, însă câmpia pe care am fost aterizați era
mai mare decât malul stâng al Irtyshului. Acest lucru a împiedicat inundațiile
în primăvară. Judecând după urmele proaspete din jurul lacului și de-a lungul
râului din partea taiga, am intuit că există o mulțime de viețuitoare aici. În
depărtare, în mlaștini, se vedeau turme de rațe sălbatice. Oamenii au început
să se curețe după drum. Ne-am spălat și spălat. Copiii au înotat în lac și au
început imediat să facă tije de pescuit. După ce am experimentat pe drum, ni
s-a părut că acesta este un loc ceresc. Am găsit mai multe căi de-a lungul
cărora animalele s-au dus la udare și, folosind „lătrețele”, au făcut patru capcane
pentru animale. Apoi am înființat tabără, am creat corturi militare care ne-au
fost date, am făcut mai multe colibe, am colectat lemn de perie și ne-am
adaptat containerele astfel încât să putem găti mâncare la foc. Femeile și-au
dat seama rapid ce trebuie să pregătească oricine, iar bărbații au aprins un
foc, apoi s-au așezat într-un cerc și au început să-și confere cum să trăiască
în continuare.
„Știi,
argilă foarte bună”, a spus Semyon Kurosh de la Moara de Piatre, care a
examinat cu atenție țărmurile lacului, Irtysh și râul Chistaya, „dar mai
aproape de movilă, este doar excelent. Uite, argila este portocalie, uleioasă,
tăiată în straturi și mărunțită ca untul. Aceasta înseamnă că lutul conține
mult fier. Și sub rivulet, lutul este deja galben strălucitor, ceea ce înseamnă
că conține suficient var și gips. O astfel de lut pură a fost foarte rar
întâlnită în Moldova. A trebuit să pregătesc diferite amestecuri, să decojesc
pietrele, apoi să mă spăl și să mă așez până când lutul devine moale și omogen.
Acest lut va face vase excelente, cărămizi refractare, țevi, țigle, dar mai
întâi, trebuie să faceți un cuptor. Nu putem face fără feluri de mâncare.
Trebuie să gătiți în ceva, să păstrați mâncarea, să mâncați din ceva. Și nu
putem face fără aragaz iarna. Poate că voi începe să fac o sobă. Aceasta nu va
fi o simplă aragaz. Îl vom folosi pentru arderea vaselor, cărămizilor, pe care
le vom face din lut, pentru gătit și pentru încălzire iarna.
Semyon
Kurosh a fost un alergător de a treia generație de la Dumnezeu. A moștenit de
la tatăl și bunicul său nu numai pricepere, ci și o avere. Avea un atelier de
olărit, un atelier de gresie pentru acoperiș și un atelier de cărămidă
refractară. Și-a vândut produsele nu numai în Moara de Piatra, ci în toată
regiunea și în Bălți. Avea o casă solidă, mai multe căruțe, cai și o mulțime de
alte lucruri la fermă. Oamenii veneau la el să studieze olăria din toată
republica. A fost un profesor strict. După fiecare tragere, s-a dus cu un
ciocan și a spart bucatele făcute nemilos de studenți, dacă a găsit cel mai mic
defect. A fost deposedat și acuzat că a exploatat alți oameni - discipoli. Cei
doi fii ai săi - Ilya și Vasily, de 14 și 12 ani, au fost cei mai mari dintre
copiii noștri și și-au ajutat tatăl bine în toate. Amândoi erau pescari avizi
și acum, împreună cu bunicul lor, s-au angajat în această afacere utilă. Soția
sa, Nastya, era singura fiică a moșierului. Era expertă în realizarea „etri”, o
capcană vicleană - un labirint pentru peștii mari, care este așezat peste râu.
Peștele intră în labirint, se deplasează de la secțiune la secțiune, până intră
în sacul de plasă, de unde nu poate ieși. Peștii mici trec liber prin plasă.
Mama ei Angelina a tricotat „cozile”, aceasta este o plasă pentru prinderea
peștilor mici, a anghilelor și a raștilor din lacuri, care vin pe net prin
miros. Cu un pescar atât de neînsuflețit ca soțul, tatăl, socrul și bunicul,
era imposibil să trăiești altfel. Toate atacurile sale trebuiau să fie
întotdeauna pregătite pentru luptă. Fiica și soția pescarului șef au știut să
gătească pește, să se usuce și sărea bine și au putut asculta cu răbdare toate
poveștile și poveștile asociate pescuitului. Filip moarul a moștenit moara de
la tatăl său, care a moștenit-o de la bunicul său. Cea mai bună făină din zonă a
fost făcută în Moare de Piatre (de unde și numele satului - Moara de piatră).
La un moment dat, moșierul Filip s-a întristat că Dumnezeu nu i-a dat un fiu,
dar apoi, pentru o slujbă bună, Dumnezeu l-a răsplătit cu un ginere excelent și
doi nepoți minunați ... Era fericit, nu i-a cerut niciodată lui Dumnezeu nimic.
Se ducea în mod regulat la biserică să-i mulțumească lui Dumnezeu ... În ziua
în care Filip a fost luat, moara din Moare de Piatre s-a oprit pentru
totdeauna. Producția de ceramică, dale și cărămizi refractare din Moare de
Piatre a încetat să mai existe. Familia Kurosh nu s-a întors în Moldova.
De
ce s-a întâmplat ca, după repatrierea oamenilor, atelierele lor, motoarele,
morile, rotile, atelierele să se prăbușească imediat și să nu funcționeze fără
ele? Era la modă să spunem că acesta era sabotajul aceluiași kulaks și al altor
dușmani ai oamenilor. Aceasta a fost tema principală, inventată pentru noii
scriitori sovietici. E o minciuna! Răspunsul este diferit. Procedura de
deculakizare conținea în sine o idee distructivă. Astfel de șefi potențiali
precum Mochak și Negriy au prezentat liste birourilor regionale ale NKVD.
Unitățile paramilitare ale NKVD, pe vehicule acoperite specializate, au
efectuat prompt ordinul de curățare a populației de „elemente inamice”. Mai
departe, noul guvern local a anunțat că, în cele din urmă, dușmanii oamenilor
erau deposedate în justiție, iar proprietatea lor aparține acum oamenilor ...
Da, da, îți aparține, ia ceea ce vrei ... Ce putere corectă! Trebuie să vă
imaginați pentru o clipă psihologia oamenilor săraci ... Ați fi putut lua mâna
pe ceva gratuit ... Tragedia unor oameni s-a transformat într-o adevărată
vacanță pentru alții. Se părea că nu este NKVD, ci oamenii care desfășurau
acțiunea de deculakizare! Oamenii, fără ezitare, au apucat orice au primit ...
Când au luat-o pe a mea, m-am întors acasă câteva ore mai târziu ... A apărut
un furnicar ... Oamenii luau perne, covoare, haine, linguri, mese, scaune,
căldări din casa noastră, demontarea inventarului ... A fost o adevărată
competiție socialistă! .. Știți unde am găsit volanul și centurile din motorul
meu, 13 ani mai târziu? ... La Senya Badya în găină. Încă nu știe
de ce a luat-o ... Oamenii în acel moment nu au bănuit că în câteva zile vor fi
nevoiți să predea voluntar vitele și uneltele către ferma colectivă ... Cu
toate acestea, după a doua etapă de colectivizare (confiscarea uneltelor) de la
hoți în legea, ceva rămânea pe lucrurile mărunte: vase, articole mici, haine
ale altcuiva ... Acest scenariu a fost bine dezvoltat, dar pentru a treia parte
a scenariului, așa-numita construcție socialistă victorioasă în mediul rural,
abilitate, cunoștințe, muncă asiduă ... Și acest lucru a fost deja distrus ...
Noul guvern a știut să distrugă și absolut nu a știut să creeze! S-au dovedit a
fi incompetenți pentru a organiza orice caz. Oamenii săraci au știut să facă
forță de muncă slab calificată și au știut să consume. Nu li s-a cerut
inițiativă, o abordare sistematică și o prosperitate. Noul guvern i-a eliberat
cu atenție de remușcare. Până la urmă, prin aceeași metodă, bisericile au fost
distruse și preoții au fost arestați ... Prin urmare, nimic nu a funcționat ...
În loc de o viață însorită, fericită, socialistă, a venit o catastrofă, a
existat o foamete ...
Ilya
a alergat la noi. Tragea un pește imens de aproximativ cinci kilograme.
-
Uite, uite, ce pește! - A strigat emoționat. - Sunt atât de mulți pești! ..
Sunt atât de mulți pești! ... Tată, vom avea o barcă?
-
Va fi, va fi, - a răspuns Semyon, - Cu siguranță va fi!
-
Cand? - Fiul nu s-a lăsat ridicat și și-a fluturat mâna. - Unchiule George,
când vom avea o barcă? - Ilya mi-a trecut.
-
Ei bine, dragă, aceasta este o întrebare serioasă, nu decid asta, - i-am
răspuns.
-
Unchiule Georgy, ești seniorul nostru, când va fi barca? ...
-
Vezi, Ilya, înainte de a mă numi senior, Dumnezeu l-a numit deja pe părintele
Armash ca senior ... Deci toate întrebările sunt pentru Tatăl. Și cum spune el,
așa va fi pentru toată lumea. Acesta va fi cuvântul lui Dumnezeu, care trebuie
îndeplinit cu orice preț! Clar?
-
Văd, părinte Armash, când vom avea o barcă? - Ilya a trecut la următoarea
instanță.
-
Ilya, vom face o barcă iarna, iar acum vom face o sobă, locuințe, schiuri,
sanii, - a răspuns părintele Armash. - Un bun proprietar, Ilya, pregătește o
sanie vara, iar o căruță și o barcă iarna. Dreapta?!
-
Corect ... Atunci, dacă nu o barcă, hai să facem o plută. Vă puteți imagina ce
fel de pește este în râul mare?
-
Vom face pluta. Vom recolta stuf și fân pe acele insule, iar pluta va fi
necesară pentru traversare și pescuit mare - a adăugat părintele Armash -, dar
tu, Ilya, ar trebui să știi că copiii fără adulți nu au nimic de făcut pe râul
cel mare. Este foarte adânc acolo și curentul este puternic și există vârtejuri
în jurul insulelor. Foarte periculos! Voi, ca senior, sunteți responsabili de
acest lucru în fața lui Dumnezeu! Acum, mai prinde ceva mai mult pește. Oamenii
sunt flămânzi, - a spus afectuos părintele Armash și i-a mângâiat pe fetele
sale cu părul negru.
Așa
că, pur și simplu, problema disciplinei și a managementului unic a fost
rezolvată. Am discutat întotdeauna despre probleme seara, iar părintele Armash
le-a rezumat, iar după rugăciunea și predica de seară, a anunțat ordinea
lucrării pentru ziua următoare. Aglaya a continuat să aibă grijă de copii și de
mamele care alăptează. Problemele pe care Aglaya le-a ridicat au avut o
importanță capitală. Apoi, în importanță, au fost probleme legate de iernare.
Ținând cont de faptul că este puțin timp înainte de debutul iernii și dintr-un
instrument serios doar toporul și o lopată, toată lumea a fost de acord că
prima construcție va fi minimul necesar pentru a supraviețui iarna. Apoi,
tot ceea ce construim în această vară va rămâne pentru nevoile economice
generale, depozitele, atelierele și spațiile pentru animale și păsări de curte.
După iernare, fiecare familie își va ridica treptat ferma după gustul lor, în
funcție de numărul membrilor familiei, înclinațiile individuale și modul în
care materialele de construcție rare vor fi disponibile: sticlă, cuie, vopsea
etc. Pe locul trei au fost probleme de aprovizionare.
Astfel,
„societatea noastră comunistă” se poate descurca cu ușurință fără partidul
comunist. Părintele Armash a devenit farul călăuzitor, inteligența, onoarea și
conștiința societății, cu binecuvântarea lui Dumnezeu ... Nu am avut niciodată
dispute și nimeni nu a concurat cu nimeni. Nimeni nu a criticat pe nimeni și
nimeni nu a mobilizat pe nimeni să lucreze. Toată lumea a lucrat conștiincios,
iar răsplata pentru munca lor a fost bucuria generală și optimismul, pe care
părintele înțelept, amabil și iubit le-a insuflat în sufletele noastre.
47.
SONATA LUNII
Moșierul
Filip și nepoții săi și-au aranjat destul de repede instrumentele de pescuit pe
râu și în lac. Captura a fost fantastică. Niciodată în biografia sa de șaizeci
de ani, Filip a fost cel mai norocos în pescuit ca în acea zi. Toate
rezervoarele și gălețile erau umplute cu supă fierbinte de orz. Pentru ciorba
de pește, Angelina a găsit o frunză de dafin și piper negru, mărar uscat și
rădăcină de pătrunjel. Peștii mari erau rotiți pe spituri și coapte pe foc. O
găleată întreagă de pește era de asemenea sărată.
„Știi,
nu am mâncat niciodată ciorba de pește gustoasă în viața mea”, a spus părintele
Armash. - Aceasta este adevărata ultimă cină ... De ce un secret? Pentru că
cina noastră este scrisă în sfânta Biblie. Ascultați cu atenție cuvântul lui
Dumnezeu de la Luca, psalmul 5. „Iisus Hristos a venit la pescari și a spus că
îi este foame și vrea să mănânce pește. Pescarii au spus însă că nu este nimic,
că nu au prins nimic și că azi nu a fost prins niciun pește. Atunci Isus a spus
să arunce din nou plasa și, când au ridicat plasa, era plin de pește. După
cină, Iisus le-a spus pescarilor să-L urmeze și să fie discipolii Lui și vor
deveni pescari de suflete umane.
Amintiți-vă
acea zi groaznică când ne-am oprit la Rtishchevo. De ce nu ne-am speriat?
Pentru că Iisus Hristos a fost cu noi! El ne-a urmat până la capăt. Ne-a
protejat de moarte și de boli, a murit de foame alături de noi. Am putea să ne
tratăm Mântuitorul cu pește ieri sau două zile în urmă? Nu. Nu a fost prins
niciun pește. Deși eram pe apă. Când ați încercat din nou astăzi? Ce captură
bogată! Slavă lui Isus!
De
ce ne ajută Isus și murim de foame cu noi? Răspunsul îl găsim în Sfânta Biblie.
El spune: „Bucură-te! Nu iti face griji!" Ce bun Dumnezeu. El ne-a trimis
din nou Fiul său, care împărtășește cu noi dificultăți, pentru a ne bucura și a
fi fericiți. Vrei să vezi oameni fericiți? Da, iată-i! Ridică-te, Filip, Ilya,
Vasily și spune oamenilor cum se bucură sufletul tău. - Filip moarul a
recunoscut că acum trăiește o asemenea fericire ca atunci când s-a căsătorit cu
Angelina. Toată lumea a început să râdă sincer. Angelina s-a ridicat, s-a dus
la soțul ei, s-a îmbrățișat și s-a sărutat în fața tuturor. Și a fost atât de
multă forță și optimism în acest râs, încât mi-am dorit cu adevărat să zbor. -
Cu mulți ani în urmă, Isus a fost dus în calvar. - a continuat părintele
Armash. - Nu a avut păcate, dar s-a dus la moarte pentru a ispăși păcatele
oamenilor cu sângele său. Isus știa că prin moartea lui se va răscumpăra, apoi
se va învia din nou și în vecii vecilor și va fi întotdeauna Mântuitorul
nostru. Isus este alături de noi, pentru că El știe cât de greu este, neavând
vină, să luăm păcatele conaționalilor noștri și să le scoatem din țara noastră
sacră. Avem o misiune sacră. Trebuie să depășim încercările, să supraviețuim cu
demnitate, pentru a aminti din nou lumii că dacii nu renunță și nu au cerut
niciodată iertare de la dușmani în genunchi și nu vor cere!
Deci,
ce ar trebui să facem în mod specific?
Găsim
răspunsul în Sfintele Scripturi, de la Luca, psalmul 10 „... Isus a trimis încă
70 de ucenici în locurile unde va trece și a spus că mai este o recoltă grozavă
înainte, dar erau puțini lucrători. Vă trimit ca miei la o turmă de lupi și nu
veți avea nici bani, nici pantofi și astfel încât nimeni să nu fie întrebat
despre sănătate pe drum ... iar cei care vă vor asculta mă vor asculta și pe
cei care ei vor merge împotriva ta, vor fi împotriva mea și împotriva Tatălui
meu ”.
Dragi, cu excepția copiilor sub 5 ani - suntem
exact 70 dintre noi și nimeni nu a întrebat pe drum cum a fost sănătatea
noastră și nu am întrebat ... Vine iarna și nu avem bani, nici pantofi, suntem
aici ca oile printre lupi, dar vom câștiga, pentru că Dumnezeu este cu noi!
Ne-am asigurat deja că Isus Hristos este cu noi, știm deja că Mântuitorul
nostru are un plan pentru noi. Credem că el va fi acolo tot timpul și va ajuta
întotdeauna. Suntem în fața lui Dumnezeu acum și vreau să-i mulțumesc pentru
înțelepciunea sa și pentru faptul că El ne-a dat Fiul Său, Mântuitorul nostru -
Iisus Hristos, care este alături de noi ...
Avem
multă muncă de făcut mâine. Cum mergem să lucrăm fără șef? Cei care se numesc
șefii noștri ne-au abandonat. Au renunțat pentru că în curând va fi foarte frig
aici. Și Dumnezeu nu ne-a abandonat. El este cu noi. Și dacă Dumnezeul nostru
este ocupat cu alte lucruri mai importante, divine, atunci Fiul Său,
Mântuitorul nostru, Iisus Hristos și Duhul Sfânt sunt alături de noi. Vreau să
vă amintiți întotdeauna acest lucru și să nu vă fie frică de nimic ... Dar avem
nevoie de un șef dacă îl avem pe Dumnezeu? ... Imaginați-vă că avem un șef și
imediat la sosire el dă comanda: ești Armash, ești Semyon și tu Georgy va merge
la pește ... Norma este de 70 de bucăți! Ia măsuri! Oamenii au foame! .. Se
pare că totul este corect ... Dar iată problema, nu pot pescui, pot cânta la
vioară, nici Semyon nu poate pescui, poate face olărit și Georgy nu poate
pescui, poate lucra cu un topor. Cu siguranță, ca urmare, oamenii vor rămâne
flămânzi, șefii nemulțumiți și pescarii deprimați. Știi, fiecare dintre noi
Dumnezeu a stabilit deja ce fel de muncă va face în viață ... Dumnezeu a dorit
ca Filip, Ilya și Vasily să pescuiască astăzi, pentru că știu să facă această
lucrare, pentru că sunt pescari de la Dumnezeu ... Astăzi l-au făcut pe
Dumnezeu fericit cu munca minunată, ne-au hrănit o cină delicioasă și din
aceasta au primit ei înșiși o mare bucurie și se simt fericiți. Este bine! Îți
mulțumesc!
Astfel
vom acționa. Fiecare dintre noi vom face lucrarea care îi place lui Dumnezeu.
Se poate întâmpla ca unii dintre voi, de exemplu, Semyon Kurosh, să lucreze
mult mâine și, de exemplu, Teofil Cojocaru să funcționeze foarte puțin, sau nu
va face nimic, doar se va gândi ... Nu vă faceți griji, nu vă jigniți ... Să
avem încredere în Dumnezeu. El știe mai bine. Poate că Dumnezeu vrea ca
Theophilus să facă o minune și, în ciuda cumplitei ierni sibiene, a cultivat
aici legume, flori și fructe. Luptă iarna toată viața. În Moldova a câștigat
iarna, dar șefilor nu le-a plăcut. L-au acuzat că a vândut roșii roșii,
proaspete și trandafiri de trei ori mai scumpe iarna ... Este vorba despre
speculații conform legilor lor ... Cred că dacă avem Crăciun viu și legume
proaspete pentru Crăciun și Paște, atunci Dumnezeu o va iubi ...
Avem
doar un topor și o lopată. Acest lucru nu este suficient. Dar imaginați-vă că
nu avem nimic din instrument. Acest lucru ar putea fi și ... Acest instrument
este Darul lui Dumnezeu! Dumnezeu vrea să vadă cum știm să lucrăm, cum ne
raportăm la acest dar ...
Uneori,
o persoană se grăbește să facă treaba care este cea mai importantă astăzi, de
exemplu, coacerea, în timp ce este singurul maestru în fabricarea cizmelor din
pâslă și din pâslă. Lucrarea lui va fi principala în trei luni și este ușor de
ghicit că Dumnezeu își dorește tocmai această lucrare, pentru că El nu l-a
răsplătit decât cu un astfel de talent pentru a face simțit.
Știi, mărturisirea lui Filip mi-a amintit de
tinerețe. Multă vreme nu am putut decide cine voi fi: un preot sau un muzician,
până nu am cunoscut-o pe Aglaya mea. Când am aflat relația noastră, ea mi-a
mărturisit că visul ei este ca soțul ei să fie preot sau muzician ... și să
obțină totul într-o singură persoană, acesta este un dar de la Dumnezeu. Am
fost foarte fericit de această recunoaștere. Astăzi am din nou bucurie
similară. Dumnezeu deja mă pregătea pentru această misiune. Sunt fericit că
sunt alături de tine. Aceasta este misiunea vieții mele. Am crezut întotdeauna
că trebuie să fii bun să faci un lucru, nu bine să fii dublu. Așa m-au învățat
părinții mei. Dar Dumnezeu vede mai bine și m-a pedepsit în glumă pentru astfel
de gânduri. Mi-a dat o soție, care este și dublă ... Și Aglaya nu a putut
decide cine ar trebui să fie în viața asta: un profesor sau un doctor. A primit
două grade, practicând predarea zoologiei, obstetrică și farmaceutică naturală.
Chiar și în trăsură, mi-am dat seama că Dumnezeu o pregătea și pentru această
misiune. Ne-am rugat lui Dumnezeu să ne dea copii ... Dumnezeu a decis că
acești 28 de copii vor fi ca niște familii ... Dumnezeu iubește copiii!
Dumnezeu vrea ca toți copiii noștri să fie fericiți, frumoși, deștepți,
sănătoși! Vom face o școală pentru copiii noștri. Îi vom învăța să citească, să
scrie, să picteze, să cânte, să cânte la vioară. Le vom învăța istorie,
geografie, botanică, zoologie, fizică, chimie și anatomie. Ne vom transfera
cunoștințele în etică, filozofie și religie, vom studia rusa, franceza și
latina.
Cred
că atunci când copiii noștri vor crește, multe lucruri din lume se vor schimba
în bine. Adulții noștri, copiii educați și bine crescuți vor spune lumii
întregi ceea ce am experimentat aici. Vor fi mândri de părinții lor că nu au
doborât și au învins răul în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt
... Amin!
Voi
cânta acum Moonlight Sonata pentru tine pe vioară. Această muzică a fost scrisă
de marele compozitor german Ludwig van Beethoven în urmă cu 250 de ani. Aceasta
este o rugăciune muzicală ... Da, da ... Te poți ruga lui Dumnezeu în diferite
moduri: cu cuvinte, gânduri, fapte bune și fapte bune ... Și doar Beethoven
s-ar putea ruga cu muzică ... Pentru a înțelege această muzică divină, trebuie
să știe care a fost viața și soarta compozitorului. Beethoven s-a născut într-o
familie de muzicieni. Bunicul său a cântat bine la vioară, a fost dirijorul
orchestrei și l-a învățat pe micuțul Ludwig să cânte și la vioară. Băiatul era
foarte talentat, iar la vârsta de 8 ani susținea deja concerte ... Dar bunicul
său iubitor a murit, iar tatăl său, care era o persoană crudă, zadarnică și
foarte invidioasă, și-a luat amploarea. A fost un muzician fără succes și un
profesor sărac. Îl ura pe Mozart pentru geniul său și meritatul său succes. A
decis să-l facă pe fiul său un mare muzician care să-l depășească pe Mozart.
Dar el nu a înțeles că numai Dumnezeu poate face acest lucru. Nu i se cerea
atât de mult - să înconjoare copilul cu înțelegere, căldură și dragoste ... Dar
a aranjat o teroare diavolă pentru copilul său de 8 ani. L-a făcut să cânte la
pian timp de 8 ore. Dacă nu-i plăcea ceva, îl bătea fără milă pe mâini și pe
cap și îl făcea să se joace iar și iar cu degetele sângeroase. Din astfel de
activități sălbatice, copilul și-a pierdut cunoștința, a căzut și nu a mai
venit în sensul său ore întregi. Apoi o va ridica în miez de noapte pentru a
prinde pasul. Câțiva ani mai târziu, tatăl a ajuns la concluzia că fiul său
este o persoană plictisitoare și mediocră, a început să bea, i-a interzis
copilului să urmeze școala, a crescut pedeapsa corporală, dar acest lucru nu a
făcut decât să agraveze sănătatea copilului. După bătăi, de multe ori sângera
din nas și urechi, dar nu era niciun semn de geniu. Tatăl nefericit a murit din
cauza delirium tremens ... Beethoven ura muzica ... Pentru a-și susține
familia, a plecat la muncă la vârsta de 12 ani ... În viață se întâmplă că
există doar un pas de la ură la iubire ... Dumnezeu a fost mulțumit că
Beethoven s-a întâlnit cu Nefe a devenit un compozitor genial ... Și atunci
într-o zi, când nu avea încă treizeci de ani, după concertul său genial la
Teatrul de la Viena, Mozart însuși a urcat pe scenă și a spus: „Ați ascultat
concertul unui mare muzician ... veți vedea, Beethoven va face pe toată lumea
vorbește despre tine. " În acest moment, el își pierde auzul (rezultatele
„dezvoltării” tatălui său afectate). Un muzician surd este ca o vioară fără
corzi. Aceasta este o tragedie ... Dragostea lui pentru iubita lui Julieta nu
este nerecuplată ... Această a doua tragedie ... În culmea faimei sale, viața
lui devine lipsită de sens ...
The
Moonlight Sonata este o interpretare muzicală a experiențelor, a întristărilor
și a gândurilor lui Beethoven. Această piesă nemuritoare este formată din trei
părți:
Prima
parte este o fantezie lentă despre mărturisirea unei persoane care suferă,
această rugăciune. În muzică, care, așa cum s-a spus, se naște și se dezvoltă
în fața ochilor ascultătorului, sunt surprinse imediat trei linii: un bas
profund descendent, o boală mișcată mișcată a vocii de mijloc și o melodie
pledătoare care apare după o scurtă introducere. Sună pasionat, insistent,
încearcă să meargă în registrele luminoase, dar, până la urmă, cade în
prăpastie, iar apoi basul pune capăt cu tristețe mișcării. Nu Este Ieșire. În
jurul păcii deznădejdii fără speranță ...
A
doua parte este scurtă, dar foarte neobișnuită. Melodia este moderat rapidă,
dar complet diferită. La prima vedere, muzica este simplă, dar prezintă cea mai
mare dificultate de interpretare. Acesta este marele secret al lucrării. Franz
Liszt a numit-o „floare între două abisuri”. Acesta este același mister cu
aspectul lui Giaconda Leonardo da Vinci. Acesta este răspunsul muzical al lui
Dumnezeu la rugăciunea muzicală. Duhul Sfânt este cel care se întoarce cu o
melodie divină, optimistă, pentru a ajuta omul.
A treia mișcare începe repede, entuziasmată și
sună ca o furtună care mătura totul din cale. Veți auzi patru valuri de sunete
simultan, rostogolindu-se cu o presiune extraordinară. Fiecare val se termină
cu două lovituri ascuțite - elementele fac furie. Dar aici vine a doua temă.
Vocea ei superioară este largă, melodioasă. Starea de emoție extremă persistă.
Doar unele nuanțe de dispoziție se schimbă. Uneori, se pare că epuizarea
completă, dar persoana se ridică din nou pentru a depăși suferința ...
A
fost o noapte liniștită de vară plină de vară în Siberia de Vest ...
Reținându-și respirația, oamenii care în urmă cu două săptămâni și-au pierdut
casele din Moldova ascultau Sonata Luminii de Lună a lui Beethoven ...
Rugăciunea lor a mers pe cer împreună cu prima parte a lucrării. Flacăra
focului ilumina chipurile pupa, cenușie ... Copiii adormeau repede, zâmbeau în
somn ...
48.
DUBĂLARII
Dimineața devreme, în a doua zi,
sultanul ne-a trezit. Nu s-a deranjat niciodată fără un motiv serios ... Deci
s-a întâmplat ceva. Bărbații s-au pus repede în alertă și au fugit după sultan.
Pe calea inferioară, un mistreț uriaș a fost prins într-o capcană. Acesta este
un animal foarte puternic și agresiv, de 200 de kilograme. Din fericire pentru
noi, s-a urcat pe un „zăvor” realizat dintr-un cablu metalic ... Cu siguranță,
un „zăvor” din piele nu ar fi rezistat la o asemenea agresiune. Avea colțuri
uriașe și, în comparație cu un mistreț domestic, este ca un lup cumplit în
comparație cu un iepure. Nu avea de gând să renunțe doar la ...
-
Asta e partea noastră, - a spus Tudor Buga, - pășește deoparte, este periculos.
Grigory și cu mine vom face totul. Trebuie să poți ucide un astfel de animal cu
o lovitură de topor la cap. Dacă nu ajungeți unde trebuie pentru prima dată, se
pot întâmpla lucruri ireparabile. Frații Tudor și Grigory Buga nu au putut doar
să doboare un taur sau un mistreț cu o singură lovitură, dar au fost mult mai
legați de transformarea animalelor în produse utile. Aceasta a fost treaba lor,
care s-a făcut foarte bine în mediul rural. Știau să facă lucruri utile din
orice. Coarnele și copitele după o fierbere lungă au fost folosite pentru a
face butoane, piepteni și mânere de cuțit. Grăsimea intestinală de care nimeni
nu are nevoie era folosită pentru a face lumânări, iar sub grăsimea pielii -
pentru a face săpun. Păr de porc - pentru confecționarea periilor, periilor și
periei de bărbierit. După curățare, intestinele au fost utilizate pentru
producerea cârnaților. Capete de animale, picioare, sânge și intestine
comestibile pentru confecționarea așa-numitului "saltison",
"zhambon" și "chigiri". Au furnizat servicii persoanelor
pentru prelucrarea cărnii (fumat, sărat, uscare, pâslă, conserve în grăsimi
topite). Această afacere profitabilă s-a dezvoltat în ultimii ani, datorită
activității fraților. Tatăl lor, Timofey Buga, era un bun specialist în
prelucrarea pieilor și blanurilor. Bunicul Ștefan Buga a fost singura persoană
despre care a vorbit părintele Armash, că Dumnezeu l-a răsplătit cu talentul de
a face cizme de pâslă și de a rula. Avea peste 65 de ani, dar tot a condus
clanul. Fiecare membru al familiei avea responsabilități clare, inclusiv două
ginere și două nepoate. Ei erau angajați în cusut paltoane și pălării de blană.
Istoric, membrii clanului Buga erau furori ereditari. Au prelucrat piei și au
confecționat produse din piele și pâslă. Nimeni nu a mai lucrat la ele. Era o
afacere de familie. Au muncit din greu și eficient. Era profitabil pentru
oameni să dea un taur sau un mistreț pentru prelucrare, lăsând piei de animale
pentru servicii. Aceștia au primit înapoi carne procesată și o pereche de cizme
sau cizme din pâslă de comun acord. Majoritatea oamenilor nu pot ucide doar un
animal după ce a fost îngrijit cu drag de mai bine de un an. Clanul Buga avea
propriul magazin și nu trăia în sărăcie. Cea mai mare ginere Sonya lucra în
magazin. A avut un copil - o fată Lida. Sonya a primit chiar o educație în
contabilitate. Ceilalți doi nepoți ai lui Ștefan, Ivan și Vasily, au fost
trimiși să studieze la Chișinău și au studiat să fie profesor de matematică. Au
evitat deportarea. Ivan Timofeevich Buga a fost ulterior profesorul nostru de
matematică la școală și antrenorul nostru de șah. Faptul că eu și Ivan am
devenit ingineri este datorită lui. A fost un profesor excelent. Iar fratele
său Vasily a devenit mai târziu doctor în științe matematice. Și asta se
întâmplă doar pentru că bunicul meu adora matematica. Când au fost luați, a
fost făcut un adevărat pogrom în magazin. Oamenii erau bucuroși ... Ce putere
justă! ...
În aceeași zi, cerbii sălbatici au
fost prinși pe alte poteci ... Din prima zi, toate problemele asociate cu
vânătoarea, capcane, prelucrarea cărnii, prelucrarea pieilor, cizme de pâslă și
pâslă, cizme de cusut, paltoane și pălării și apoi creșterea animalelor,
nutria, gri vulpi și nurci au fost preluate de clanul Buga. Știau multe despre
asta. Cel mai important, am avut un topor. Când a fost arestat, era strict
interzis să iei cu tine, scule și cuțite metalice mari. Cu toate acestea, au
reușit să ia cu ei unelte mici, forme, vârfuri, ace, fire, foarfece, clește,
bucle, răsuciri, ascuțitoare și chiar câteva cuțite, pe care le-au învelit
într-o pătură de Lida în vârstă de șase luni. Doar o persoană proastă nu ia
nimic pe o călătorie lungă, cu excepția obiectelor personale și a mâncării. Un
alt lucru este un specialist, un maestru, el va avea întotdeauna în bagajul
personal exact ceea ce este fără mâini. Și chiar dacă o astfel de persoană are
doar un minut pentru a se pregăti, va avea întotdeauna exact acel mic lucru cu
ajutorul căruia îndeplinește funcția principală în activitatea sa. Aceasta este
exact ceea ce Stefan Buga s-a cutremurat când și-a mustrat soacra, fiica sa cea
mai mare, pentru că nu și-a făcut treaba principală. Sonia a lucrat într-un
magazin înainte de deportare și a ținut evidența veniturilor și a cheltuielilor
sub supravegherea socrului ei. A luat cu abacul, creioanele, pixurile,
caietele, pudra de cerneală. Pentru unii, un astfel de bagaj ar putea părea
prost în noile condiții, dar nu pentru Ștefan și Părintele Armash. Ei credeau
că contabilitatea, analiza, planificarea activităților și a resurselor,
probabil principalul lucru care distinge oamenii de animale. Așa că această
femeie dulce și calmă a devenit contabilul șef, apoi șeful depozitului și șeful
centrului comercial. Privind în viitor, voi spune că după iernare am construit
un dig și un magazin în jurul căruia s-a format o piață. Câțiva ani mai târziu,
acesta a fost motivul opririi regulate a navelor fluviale. În magazin au apărut
articole utile: cizme de pâslă, cizme, încălțăminte pentru copii, paltoane de
piele de oaie pentru tineri, pălării de blană, mătusețe, articole de faianță,
produse din lemn, nasturi, piepteni, cuțite, perii, săpun, lumânări, ustensile
de bucătărie, medicamente din plante, diverse forme, cărămizi de foc ...
Inițial, a existat un schimb de barter pentru scule, animale tinere, ouă de pui
și gâscă, sare, zahăr și cereale. Apoi, magazinul nostru a trebuit să fie
extins semnificativ, deoarece a devenit o bază de transbordare pentru mărfurile
care s-au mutat din Tobolsk în Khanty-Mansiysk și invers. Sonya s-a dovedit a fi
o adevărată descoperire pentru interacțiunea diplomatică cu autoritățile în
contabilitatea livrărilor ... Dar asta a fost mai târziu ... Între timp, a
trebuit să petrec iarna ...
49.
ȘI SUB
GHIAȚĂ RÂUL CURGE...
Timp de câteva zile, Teofil Vasilievici
Cojocaru nu și-a găsit loc. Părintele Armash avea absolut dreptate. Știa să
citească gândurile oamenilor, a înțeles unde se străduiește sufletul. A fost
treaba lui să înțeleagă oamenii în profunzimea lor. Iar opera lui Theophilus este
complet diferită. Theophilus s-a gândit zi și noapte cum să-și facă lucrul
preferat în Siberia, unde temperatura scade la minus 50 de grade Celsius în
timpul iernii. Cum să crească grâu, cartofi, struguri, roșii, varză, flori
aici? ... Cum? Ce este necesar pentru asta? ... Teofil a avut tot felul de
semințe. El a avut propriul său set, de care nu s-a despărțit niciodată, la fel
cum părintele Armash nu s-a despărțit niciodată de Biblie, eu cu un topor și
Semyon Kurosh cu uneltele mele de ceramică ... Minus 50 nu este o glumă ...
Orice plante mor instantaneu în astfel de îngheț. .. De ce există plante ...
Oamenii nu pot suporta ... Napoleon nu a putut învinge iarna rusă ... Hitler
nici nu a putut învinge iarna rusă ... Au fost înarmați până în dinți, dar nu
au ajuns în Siberia ... Câte probleme a fost în Moldova cu plante la o
temperatură de iarnă de minus 5 - 10 timp de trei luni, iar minus 20 a fost
deja un dezastru natural ... Ziua și noaptea a fost necesar să încălzească
serele, să izoleze acoperișul cu paie și fân pentru a face mai cald ... 50,
chiar minus 60 se întâmplă ... Și acest lucru nu este de 2-3 luni, dar,
practic, șase luni ...
De
ce au nevoie plantele iarna?
În
primul rând, solul este bun ... Solul este excelent!
În
al doilea rând, umiditatea ... Apa este frumoasă și abundentă!
În
al treilea rând, căldură ... Căldura poate fi creată cu un compozitor biologic
în sol și prin încălzirea aerului cu o sobă. Există multă lemne de foc! Nu
există nici un gunoi de grajd în acest an, dar când avem animale, nu va fi o
problemă!
Și
în sfârșit, ai nevoie de lumină ... Vara va fi suficientă lumină și, cu zăpadă
orbitoare, iarna, vor fi și suficiente!
Ce
mai este nevoie? Munca, înțelegerea și dragostea pentru plante! Tot cu asta,
totul este în ordine ... Pot lucra, am și eu o înțelegere, dar cum iubesc
această afacere, Dumnezeu nu știe decât!
Totul
există și nu se poate face nimic ... O problemă este cum să combini căldura și
lumina lui Dumnezeu în timpul iernii? Nici măcar nu avem câteva foi de sticlă
pentru a face ceva ca ferestrele în aceste case de încălzire pe care le vom
construi ... Oamenii nu vor trăi ca alunițele fără lumină timp de șase luni ...
Așa că poți să te orbi ... În principiu, oamenii și plantele au aceleași
condiții pentru existență ... Și când sunt împreună - această armonie divină
... Cum să o creăm, neavând altceva decât o mare dorință? Cum vor trăi oamenii
pe întuneric iarna? Nici măcar nu avem lămpi elementare cu kerosen ... Pentru a
obține lumină într-o cameră, trebuie să ai focuri permanente și torțe în locuri
deschise. Aceasta produce monoxid de carbon și funingine, periculoase pentru
sănătate ...
Teofil
s-a gândit atât de greu la această problemă, încât fața lui era tristă și
îngrijorată. Nici nu putea să privească oamenii în ochi. Întotdeauna a crezut
că aceasta este întrebarea lui și trebuie să găsească o soluție ...
După
cină și rugăciune de seară, părintele Armash a povestit cum a creat Dumnezeu
lumea. Cum a separat lumina de întuneric și a spus: „E bine”. Apoi a separat
apa de pământ și a spus: „Asta este bine” ... Părintele Armash a comentat cât
de înțelept a făcut Creatorul această lume ... Și, chiar dacă este foarte rece,
minus 60 de grade Celsius, iar râul îngheață, la fel, sub gheață râul curge,
animalele și plantele continuă să existe ... Imaginează-ți, deasupra gheții
minus 60, iar sub gheață plus 4 și viața continuă ... Un strat de gheață separă
cele două lumi și căldura este păstrată natural. Această căldură este atât de
necesară pentru viața în râu ...
-
Stop! - Deodată, un gând s-a izbit de Theophilus - Ice! Iată soluția la
întrebare! Gheață ... Cât de ușor este! - Nici nu și-a dat seama că raționează
cu voce tare. - Gheață! Este un izolator grozav, care este foarte ușor de
făcut, care lasă lumină și nu lasă la rece! Cu cât gerul este mai puternic, cu
atât structura de gheață este mai puternică. Căldura vine și gheața dispare de
la sine! Acum știu ce și cum să fac! Stiu!!!
-
Teofil ... - i s-a adresat părintele Armash, care a urmărit în tăcere
comportamentul său ciudat. Oamenii și-au lărgit ochii și la Theophilus
Cojocara, neînțelegând nimic din ceea ce i se întâmpla. - Sunteți bine
Theophilus?
- Totul este bine! Totul este bine!
Acum stiu! - strigă bucuros Theophilus. - Ei bine, te iubesc, părinte Armash!
Lasa-ma sa te sarut! M-ai provocat să rezolv problema la care mă gândesc zi și
noapte! Este atât de ușor, știi, gheață!
„Theophilus, dacă aceasta este o idee
foarte bună, atunci trebuie să spui„ mulțumesc ”nu mie, ci Duhului Sfânt, care
îi pasă de tine”, a spus părintele Armash, „dar totuși, ce are legătura cu
gheața?
- Cum are legătură cu gheața? ... Cum
să nu înțelegeți? ... Asta este lumina lui Dumnezeu în împărăția noastră
întunecată pe timp de iarnă! .. Ați observat corect, părinte Armash ... Mă
gândesc cum să crească legume și flori în timpul iernii când este minus 60 de
grade afară ... Totul este acolo, totul este în regulă, dar plantele și oamenii
nu pot trăi fără căldură și lumină. Nu am nicio îndoială că acolo unde Semyon
Kurosh este responsabil pentru fundație și pentru cuptor, totul va fi în cel
mai bun mod posibil! În cazul în care Georgy Russu construiește o casă - va
exista o construcție solidă, dar întrebarea este ... Este suficient pentru
minus 60? Este de încredere? Este garantat? Ce faci când este foarte frig? Da,
îmbrăcați-vă mai multe haine și chiar mai bine, trei haine de blană. Crezi că
hainele de blană îți oferă căldură? Nu! Acest lucru oferă corpului tău căldură
plus 36,6 grade, iar straturile de blană ajută la păstrarea căldurii aproape de
corpul tău, deoarece între straturile de blană există un strat de aer. Acest
strat este un excelent izolator termic. La fel se întâmplă și cu carcasa
noastră ... Avem nevoie de cel puțin două straturi de blană pentru o astfel de
iarnă, adică pereți dubli cu un decalaj de aer între ele. Cum să o facă? Nu
avem suficiente instrumente și timp pentru a realiza în mod sensibil carcasa cu
un singur acoperiș și doar pereți. Nu avem sticlă pentru a face geamuri ...
Deci de ce ne este frică? Ne este frică de îngheț ... Hai să-i cerem acestui
Moș Crăciun să ne ajute ... Ei spun că Moș Crăciun este amabil ... Așadar,
imaginați-vă că Semyon face mai multe bucăți de conopideri late, lungi de
metru, din lut și 20 din ele - la fel căldări, numai fără fund, adică inele
atât de largi, groase, de lut ... Pot face asta, Semyon?
- Nicio problemă, Teofil, a răspuns
olarul.
-
Deci, locuința noastră nu va avea ferestre, pentru că nu există și nu va fi
sticlă. Vom face porturi pe acoperiș, adică vom instala aceste inele de lut.
Vara, ferestrele vor fi deschise. Iarna, când sunt geruri severe, turnăm apă în
aceste căldări largi și le lăsăm la rece. După înghețarea apei, conopinele sunt
pur și simplu întoarse și obținem lentile de gheață curate și transparente.
Instalăm aceste lentile pe inelele de lut de pe acoperiș, le stropim cu apă,
astfel încât să înghețe bine de lut și asta este! Fereastra porthole este gata!
Aceste lentile vor fi destul de grele și niciun vânt nu le va alunga! Vom avea
lumina lui Dumnezeu ziua și lumina lunii noaptea. Ce simplu! Cât de fiabil!
- Grăbiți-vă! - Oamenii au fost
încântați. - Grozav!
- Asta nu este totul, continuă
Theophilus. - Gheața este un material minunat pentru a face sere. Semyon va
realiza 10 forme simple din argilă - jgheaburi dreptunghiulare măsurând, să
zicem, 1m x 0,5m x 0,2m. Ne vor fi utile la fermă pentru a încălzi apa pe
aragaz, a îmbăia copiii, a animalelor de apă atunci când avem alte nevoi.
Stabilim aceste forme orizontal deasupra locuinței noastre, lângă un izvor
mare. Acolo vine apa de sub munte și nu îngheață iarna. Când vor veni
înghețurile, vom turna apă în aceste forme. Apa va îngheța. Răsturnând formele,
obținem cărămizi de gheață finisate. Trageți cărămizile de sus în jos și vom
construi pereți de gheață în jurul serii sub acoperișul în sine. Astfel, ne vom
regăsi într-un acvariu de gheață. Doar în acest acvariu nu va exista apă cu
pește, dar vom fi cu locuința noastră și cu sera. Doar spre deosebire de pește,
avem o sobă. După cum spune părintele Armash, gheața va separa cele două lumi.
Pe stradă minus 60 și în interiorul acvariului - plus 10, în interiorul
locuinței noastre - plus 20, lumină și fără proiecte. Cu cât gerul este mai
puternic, cu atât structura este mai puternică. În acest fel, vom putea lucra
normal în timpul iernii și nu vom aștepta, ca alunițele orb, la debutul verii.
Vom pregăti în avans terenul pentru sere. În această iarnă vom pune un strat de
frunze cu humus, iar când vom avea animale, va fi gunoi de grajd. Acoperiți acest
strat cu 20-30 de centimetri de sol negru. La temperaturi pozitive la
suprafață, începe o reacție biotermă de humus, care înfierbântă toată iarna.
Acest lucru a fost deja testat în Moldova, acesta este secretul meu.
Temperatura solului va fi de 15-18 grade. Plantele vor avea tot ce au nevoie în
abundență: sol bun, cantitatea potrivită de umiditate, suficientă lumină și
căldură. Vă puteți imagina, sunt minus 60 de grade în afară, lupi urlă, dar în
interiorul nostru este ușor, cald, roșiile, castraveții și alte legume cresc,
copiii udă trandafiri și lalele ... Vara se apropie, gheața se topește încet și
nici o problemă ... ? Mai departe, plantele vor fi într-un spațiu deschis sub
acoperiș. Dacă apare un îngheț neașteptat, aerul cald din sobă va salva situația
... Știu deja! Deja văd cum se întâmplă totul! Imaginați-vă, francezii și
germanii nu au putut învinge înghețurile rusești, dar dacii pot! Iti poti
imagina? ... Și nu avem nevoie de șefi de rangul lui Napoleon și Hitler pentru
a rezolva o problemă atât de importantă ... O vom face singuri! Îmi face viața
foarte semnificativă! Aceasta este munca vieții mele! Sunt fericit că sunt aici
cu tine!
- Ce frumos este să asculți o persoană
educată care își cunoaște perfect meseria profesională! - a spus părintele
Armash. - Am o singură completare, adică o propunere. Pentru garanții, trebuie
să avem un puț în interior. Acest lucru va reduce volumul de muncă pe timp de
iarnă.
- Sunt de acord, - a spus Simon. „Pot face
conducte de lut pentru a curge conducte de apă de la izvorul cel mare până la
locuința noastră, pe care le vom îngropa și le vom acoperi cu fân și gheață
atunci când va începe gerul. Și dacă avem apă în interior, care curge prin
gravitație, atunci vom face un sistem de canalizare din bucătărie, toalete și o
baie.
Proiectul
lui Teofil a fost acceptat în ansamblu cu completări din partea tatălui lui
Armash, Semyon Kurosh, și propunerile mele pentru pereți și acoperiș.
50.
PROIECTUL
Esența proiectului a fost că sub
movilă, aflată la 50 de metri deasupra râului Chistaya, să se construiască
principalul sacou de cuptor (2a). Pe ambele părți ale cuptorului, construiți 10
unități de încălzire la rând (1). Pereții din spate ai tuturor acestor săpături
ar trebui adânciți la jumătate în movilă, ceea ce ar trebui să protejeze
structura de frigul de la nord. Din această parte, grinzile portante ale
acoperișului trebuie fixate în siguranță cu mize în pământul movilei cu un
capăt. De-a lungul pereților din spate ai unităților de încălzire, pe ambele
părți ale sobei, se formează coșuri de fum lungi, care, în esență, vor fi sobe
locale cu încălzire centrală. De-a lungul coșului, din pietrele zidite cu lut,
faceți paturi (1a), pe care oamenii vor dormi. Aceste paturi pot fi încălzite
suplimentar în timpul iernii. Fiecare teplushka, cu dimensiunea de trei pe
patru metri, are un coridor, un coridor lung de un metru, care se deschide
într-un pasaj comun de doi metri lățime (1c) din partea de sud a structurii. În
fața fiecărui astfel de apartament de iarnă, sub un acoperiș comun, lăsați un
loc pentru sere lățime de șase metri (10). Iarna, închideți acest loc cu un zid
de gheață până la acoperiș, la doi metri înălțime. Vara, serele trebuie extinse
spre râu. Pereții despărțitori interni sunt din lut, bine amestecați cu iarba
uscată grosieră și conuri de molid. Acest lucru va necesita mucegaiuri pentru
fabricarea cărămizilor de lut (adobe). Pereții și pardoselile din ipsos sunt,
de asemenea, din lut amestecat cu fân. Partea adormită a proiectului era în teorie
asemănătoare cu un tren de două mașini cu compartiment cu o locomotivă cu aburi
în mijloc, care stă sub acoperișul unui depozit cu pereți din cărămizi de
gheață. Construcția „locomotivei cu aburi”, adică partea centrală a casei
noastre, care trebuia să îndeplinească multe cerințe suplimentare, a fost mai
complicată.
Nivelul
pardoselii de aici trebuia să iasă pe suprafața râpei, unde zece unități de
încălzire vor fi amplasate simetric la stânga și la dreapta (1). Această
clădire centrală (2) urma să fie construită în primul rând pentru a oferi
protecție împotriva frigului copiilor și femeilor cu copii. În al doilea rând,
a fost necesară construirea unor camere de utilitate într-o râpă, în aval de
râu: o cameră de cazane (3), o cameră de vase (4), o sală de mese, o sală de
cusut și o cameră separată (5), o cameră de cazane mică, cu două cuptoare
pentru gătit (6), o spălătorie (7) , baie (8), toalete (9). Judecând după
relieful râpei de la izvor până la râul Chistaya, pământul de aici era relativ
moale și consta dintr-un strat de cernoziom de până la un metru grosime în
locuri și un strat adânc de lut. Aceasta a însemnat că a fost posibil să mutați
pământul în râpă la o adâncime de doi metri, să aranjați temeliile spațiului
sub formă de terase, să fixați în siguranță stâlpii verticali care poartă
sarcină în sol și să fixați tavanul și acoperișul pe sarcină. Înainte de
debutul vremii reci, a trebuit să finalizăm prima și a doua etapă de
construcție în ceea ce privește spațiile 2,3,4,5,6,7,8,9, inclusiv cuptorul
principal (2a) și sobele mici (6a). Acesta a fost programul minim. Apoi treceți
la a treia etapă de construcție a douăzeci de centrale de încălzire (1).
Volumul lucrărilor de achiziții s-a dovedit a fi colosal chiar și pentru
programul minim: 3000 de cărămizi de adobe, 48 de stâlpi cu 9m, 150 de stâlpi
cu 3m, 64 de stâlpi cu 2m, un număr mare de pietre, aproximativ 500 de cărămizi
trapezoidale refractare din lut. În a doua zi, am fost împărțiți în echipe după
tipul de muncă.
51.
OLARUL
Toată lumea știe că nu zeii arde
vasele, dar puțini știu că olarul Semyon Kurosh o face ... Toată lumea știe că
Dumnezeu a creat omul din lut, dar numai Semyon Kurosh a înțeles de ce ...
Pentru că lutul este totul! Argila este viață!
(... Din predica părintelui Armash din Siberia
Occidentală. Sotnik, 2/08/1948).
Din prima zi, am stabilit
observația asupra Irtysh în ceea ce privește capturarea nu numai a peștilor, ci
și a tot ceea ce a plutit odată cu fluxul. Curând, o mulțime de plute rupte și
scânduri s-au format pe malurile unui râu mare. În câteva zile, Semyon a făcut
o mașină de olărit și a început să lucreze cu lut. A fost o vedere magică
pentru copii. El a făcut nu numai zeci de tipuri de ustensile și containere
mari cu burtă de oală de 25 și 50 litri („gavanoază”), dar și cărămizi
trapezoidale pentru construcția unui cuptor mare. Formele sale au fost
concepute pentru instalarea unui cuptor semicircular cu o rază interioară de
1,5 metri. Sub conducerea lui Semyon, sub fundația structurii principale, în
premisa propusă pentru proiect (6), două cuptoare verticale au fost realizate
din piatră și lut. Pe viitor, acestea erau destinate gospodăriei clanului
Boogie pentru fumatul cărnii și peștilor, precum și pentru încălzirea apei pentru
spălare și scăldat. Dar apoi cuptoarele au fost necesare pentru preluarea
prealabilă a vaselor și cărămizilor. Folosind scânduri prinse dintr-un râu
mare, au fost făcute cinci bucăți de matrițe pentru confecționarea adobului -
acestea sunt cărămizi din lut amestecat cu iarbă uscată, ramuri subțiri uscate,
ferigi, trestii, conuri de brad și multe altele. Am făcut aproximativ 300 de
cărămizi de adob în fiecare zi, care au fost uscate la soare într-un golf
nisipos, unde, potrivit lui Semyon, lutul era cel mai potrivit pentru astfel de
cărămizi. Toate construcțiile noastre inițiale au fost realizate într-o râpă,
care a început la un izvor, în care apa curgea din sub movilă, formând un mic
rivulet în partea de jos a râpei. Conform ideii părintelui Armash, acest
rivulet ar fi trebuit să devină sursa noastră de apă potabilă în timpul iernii
și să curgă sub o sobă mare (2a). De la sursă la sala de mese (5), rivuletul
trebuie să fie curat, trecând prin trei puțuri (c): unul rece, situat în camera
(2) deasupra arcului, la o distanță de aproximativ un metru de sobă, celelalte
două - calde, situate în camera cazanelor (3) ... În tranziția dintre camera
cazanului (3) și camera pentru olărit (4), Semyon a realizat un tavan detașabil
care a închis parțial fluxul de apă al curentului subteran, ridicând astfel
nivelul apei în puțuri. Acest lucru a făcut apoi posibil să se asigure curgerea
apei curate, calde, în greutate, în două moduri secvențiale: 1) recipiente de
umplere în încăperi, 4,5,6,7,8,9, doar 18 buc. "Gavanoase" (k),
concentrat în două sisteme independente simetrice; 2) curgerea apei în zona
(10) prin conductele de apă (13). Sub cantină (5) rivuletul s-a transformat
într-un jgheab și, după toalete, s-a scurs într-o groapă de decantare (S).
Astfel, în primul rând, rivuletul a fost închis de un pod cu arc de piatră pe
toată lungimea de la sursă până la groapa de canalizare (S). Semyon și Philip
au fost stăpânii zidăriei de arc din piatră și lut nestandard. Șase persoane au
avut timp să se hrănească și să execute lucrări de pământ în spatele lor. După
ce rivuletul a fost închis și s-au făcut trei puțuri (c) și un cesspool (S),
bazele au fost așezate de-a lungul râpei, începând de la izvor. Aceste fundații
arătau ca terase și erau, de asemenea, din piatră și lut. A fost deosebit de
atentă construcția fundației unui cuptor mare, a cărei dimensiune internă era
de 4 metri lungime și 1,5 metri în rază. Prima terasă a pornit de la un perete
vertical săpat în corpul movilei la o distanță de peste un metru de marginea
din spate a cuptorului. Dimensiunea terasei era de 9m de-a lungul pârâului și
8m lățime. Nivelul podelei terasei a ieșit din râpă astfel încât să coincidă cu
nivelul fundațiilor locuințelor, la stânga și la dreapta cuptorului principal.
nălțimea
pragului până la terasa următoare a fost de aproximativ un metru, astfel încât
s-au făcut 5 pași pe stânga și pe dreapta. Mai departe, terasele erau aceleași:
6 metri de-a lungul râului și 8 metri lățime și doi sau trei trepte în jos spre
terasa următoare. Sala centrală era destinată adunării generale, mesei,
lucrărilor școlare și evenimentelor bisericești. Acesta a fost situat deasupra
cuptorului principal, peste care a turnat o masă dreptunghiulară din lut, cu o
dimensiune de 2x4m. Au fost adăugate bancuri de-a lungul perimetrului interior
al camerei și în jurul mesei. În stânga, în dreapta și sub aragaz, se aflau
movile de pământ. Rivuletul era sub cuptorul principal la o adâncime de
aproximativ un metru. Astfel, cuptorul principal culcat și micile cuptoare
verticale au fost îngropate complet în pământ, după principiul vatra. Semyon a
spus că, cu un astfel de design, cea mai mare parte a căldurii va intra în
pământ, ceea ce va menține căldura mult timp. Forja este întotdeauna construită
în sol, iar căldura este condusă într-un canal special. Este construit fie pe
malurile râului, fie în lateralele râurilor și constă din 2 ramuri care se
întâlnesc în unghi drept. Manșonul orizontal servește drept cămin de foc, iar
cel vertical este umplut de olari. Arderea se efectuează după cum urmează:
vasele uscate sunt așezate în forjă una peste alta, astfel încât mai multe
rânduri obișnuite să fie formate în forjă, și uneori fără nicio ordine. Când
forjarea este umplută cu vase, vârful este acoperit cu crengi de ghiveci și
apoi se face un foc slab cu lemn brut; un astfel de foc se numește fum și se
menține până la încetarea separației de vapori, după care focul este
intensificat la o căldură roșie. Ghivecele sunt ținute în acest foc timp de 6
ore, apoi partea de sus a forjei este închisă, iar cutia de foc este acoperită
cu lut și astfel se lasă timp de 2 zile. După acest timp, se face o gaură în
căminul de foc, care se mărește treptat, iar în final se deschide partea
superioară a forjei și se scoate vasele finite. În timpul arderii vaselor, sare
este aruncată în cuptor, care, transformându-se în vapori, se așază pe ghivece
sub forma unei mase sticloase. La sfârșitul tragerii, focul este stins și
cuptorul este blocat timp de 4 sau 5 zile pentru a se răci, după care cuptorul
este descărcat și elementele eliminate sunt sortate. Din punct de vedere al
tehnologiei ceramicii, acest design al cuptoarelor vă permite să ardeți vase
mici și containere mari, cărămizi și țevi. Pe de altă parte, din punct de
vedere al sprijinului de viață, în timpul iernii vom avea apă caldă tot timpul
în toate spațiile de producție și rezidențiale, a căror temperatură este
reglată de suprapunerea rivuletului subteran între camerele 3 și 4. În cazul
unei prăbușiri și suprapuneri de urgență a unei rivule subterane, prin sondele
(c) apa va curge prin conductele (13) din zona de lucru (10). Acolo, odată cu
apariția înghețului, va începe producția de cărămizi de gheață și lentile.
Datorită temperaturii crescute a solului din jurul cuptoarelor (2a), (6a) și
coșurilor de fum (e), precum și datorită aerului cald din încăperile (3) și
(1c), ne putem aștepta cu încredere că după finalizarea construcției pereților
de gheață, în zonă (10) în timpul iernii va fi o temperatură normală atât
pentru plantele de lucru, cât și pentru seră. În orice caz, a argumentat
Semyon, putem regla cu ușurință temperatura aerului și a apei.
- Ce alte pericole pot exista cu
privire la sobe și apă? - l-a întrebat tatăl Armash. - Mă refer la
posibilitatea unui incendiu, monoxid de carbon, transformarea apei în abur sau
înghețarea apei în interiorul și după groapa de deșeuri.
- În principiu, am avut un sistem
similar în Moldova pentru încălzirea spațiilor industriale și furnizarea apei
calde - a răspuns Semyon. - Totul a funcționat constant, deoarece o cantitate
mare de căldură intră în pământ, ceea ce dă o răcire foarte lentă. Monoxidul de
carbon este exclus, deoarece coșurile de fum sunt deschise în mod constant, iar
în timpul arderii cuptorului și cuptorului vor fi perete. Supraîncălzirea apei
este, de asemenea, exclusă. Cu această viteză, apa are timp să se încălzească
cu 15-25 de grade. Acest lucru înseamnă că în condiții normale apa va fi caldă,
dar în timpul arderii va fi cu greu cald. Încălzirea în cameră (2) este
posibilă numai în timpul arderii, dar aceasta nu va fi mai mult de o dată pe
săptămână. Vom efectua astfel de lucrări în timpul zilei, pentru a ventila
camera până seara și a reduce temperatura. În astfel de zile, puteți lucra în
sere, aranjați rufe, baie, curățare ...
Semyon lucra magistral. Nu m-am gândit
niciodată că este posibil să facem atâtea obiecte utile din lut, dar ceea ce
m-a surprins cel mai mult a fost modul în care el a făcut exact țevile din
secțiuni crescute separat, cu dimensiuni de 75 cm, folosind manometre și
dispozitive de lemn de casă pentru tăierea transversală și longitudinală a
țevilor brute cu fir. Aceste secțiuni au fost uscate în aer, apoi unite cu
argilă, două simultan exact de-a lungul tăieturii, primind fragmente de 1,5
metri. Aceste fragmente au fost uscate din nou timp de câteva zile, apoi
încărcate în vatra unui cuptor vertical pentru tragere. Din aceleași fragmente,
am făcut jgheaburi pentru lavoare, care au fost prelungite în același mod ca și
țevi, folosind inele și dopuri, a căror dimensiune interioară coincide cu
dimensiunea exterioară a țevilor. Argila și cleiul de pin au fost folosite
pentru a sigila rosturile.
52.
SULTAN
Este
greu de imaginat cum viața noastră ar fi fost într-un loc nou fără Sultan.
Câinele nostru a păzit conștiincios teritoriul pe o rază de câțiva kilometri de
locația noastră și a anunțat imediat dacă plutea ceva de-a lungul râului
Irtysh, dacă a găsit vreun obiect făcut odată cu mâinile omului și dacă vreun
animal s-a apropiat de noi. Împreună cu părintele Armash și Sultan, am ieșit la
recunoaștere pe distanțe lungi din tabăra noastră. În nord, la aproximativ zece
kilometri de locul nostru, între trei movile era un lac, pe malurile căruia am
găsit ruinele unei cabane de vânătoare și a unei grote. Se pare că cineva a
trăit cândva aici. Spre marele nostru noroc, printre ruinele supraaglomerate,
am găsit o coasă ruginită, o pică, o bară de cârlig și un tăietor destul de
ciudat în formă de U, ascuțit pe ambele părți. Cu acest instrument, mai târziu,
iarna, tăiem trestii pe suprafața gheții. Sultanul a însoțit-o întotdeauna pe
Aglaya când ea și copiii ei au ieșit în pădure pentru a culege ciuperci, fructe
de pădure, nuci de pin, lipici de pin, plante medicinale, seva de mesteacăn și
altele. Cu câinele, ne-am simțit cu toții protejați și dacă scopul
incursiunilor noastre era să căutăm ceva, atunci, desigur, sultanul ne-a condus
la obiectiv pe calea cea mai scurtă. El a înțeles întotdeauna ce căutam și ce
vrem de la el. Odată, la trei săptămâni de la stabilirea Centurionului,
sultanul ne-a oferit un serviciu cu adevărat de neprețuit. A fost o noapte
liniștită luminată de lună. Apoi am lucrat în permanență la pregătirea
stâlpilor și săpăturile fundațiilor. Toporul și lopata trecură din mână în mână
fără oprire. Sultanul a găsit o barcă care era în derivă și ne-a anunțat. Cine
știe de unde a ieșit această barcă. Irtysh este cel mai lung râu afluent din
lume. Originile sale merg departe în China. Jumătate din râu curge prin China,
Mongolia, Kazahstan și cealaltă jumătate prin Siberia de Vest, Rusia. Irtysh
trece prin multe așezări, dintre care cea mai apropiată este Tobolsk. Aveam
nevoie într-adevăr de o barcă, dar pentru fabricarea acesteia, pe lângă un
topor, sunt necesare mai multe tipuri de unelte. Singurul meu topor era ocupat
cu lucruri mai importante. Fără să mă gândesc mult timp, m-am repezit în apă
pentru a intercepta barca. Barca trebuia pescuit cu orice preț. După câteva
secunde, sultanul s-a aruncat și el în apă ...
În
acest moment, curentul Irtysh se intensifică brusc, întrucât apa ocolește două
insule, care, precum două nave aflate în ancoră, stau de-a lungul râului.
Aparent, pe laturile acestor insule și între ele, râul este mult mai adânc,
deoarece curentul formează vârtejuri. Navigam în diagonală spre mijlocul celei
de-a doua insule, când barca era aproximativ opusă începutului primei insule.
Știi, dacă o persoană plutea lângă mine, mi-aș conta forțele acolo și la
întoarcere, ținând cont de necesitatea posibilă de a salva un tovarăș. Dar
atunci sultanul plutea lângă mine și eram absolut sigur că mă va ajuta în orice
situație. Spre rușinea mea, nu aveam niciun sentiment de responsabilitate
pentru soarta sultanului, nici măcar o clipă nu aveam un gând simplu care să-mi
salveze puterea în cazul în care era necesar să-mi salvez câinele credincios.
Dar a sărit în apă fără comandă pentru a fi aproape într-un moment dificil și a
furnizat tot ajutorul posibil ... Acest minut dificil a durat până dimineața
... Ne-am luptat pentru barcă aproximativ trei ore ... Mi s-a părut tot timpul
că barca se mișca mai repede și va ajunge la punctul de interceptare dinaintea
noastră, atunci vom lipsi pentru totdeauna. De fapt, a fost așa. Viteza bărcii
a fost, într-adevăr, mult mai mare, deoarece viteza fluxului de apă din jurul
nostru, până am ajuns la mijloc, a fost mult mai lentă. Când am ajuns la
punctul de interceptare prevăzut, ne-am găsit în spatele barcii la aproximativ
cincizeci de metri și forțele noastre se scurgeau. Am intrat într-o fâșie de
curent puternic. Curentul de apă ne-a îndepărtat atât de repede încât eu și,
probabil, toți cei care alergau pe țărm mă gândeam cum să nu sufoc. Nu mai era
până la barcă. S-a dovedit că numai sultanul credea că barca mai poate fi
depășită. El a continuat această aventură fără sens și a urmat barca, în timp
ce am încercat să rămân la suprafață. Am rămas fără suflare și am simțit
puterea să mă părăsească. Gândul că mi-a fost dor de barcă m-a adus într-o
stare de indiferență plictisitoare. Nu-mi păsa dacă să mă înec sau să ajung pe
malul stâng. Numai că nu am vrut să mă întorc pe malul drept cu înfrângerea ...
am simțit că viteza curentului a devenit mai lentă, mai liniștită fără vârtej. A
doua insulă a fost lăsată în urmă și sultanul se îndepărtase deja de mine
aproape jumătate de distanță până la barcă ... Atunci mi-am dat seama că este
prea devreme să renunț. Oricât de încet am navigat, tot la fel, viteza noastră
va fi mai mare decât viteza bărcii ... Bine, bine, Sultan! Fată deșteaptă! Am
primit un al doilea vânt. Totuși, oricât de greu am încercat, distanța până la
barcă nu a scăzut. Între timp, sultanul s-a prins de barcă, a apucat cu dinții
restul unei bucăți de frânghie, cu care proprietarul o legase cândva pe doc și
a început să tragă spre țărmul nostru. Încetul cu încetul, sultanul și barca au
părăsit fâșia de curent puternic și m-am trezit curând aproape. Încă un efort,
și eu, am ieșit din curentul puternic și am apucat funia. Era încă departe de
țărm, dar era deja o stare de spirit complet diferită. Am prins barca! Acum noi
trei navigam în diagonală pe malul drept. În zori am ajuns în sfârșit pe
coastă. S-a dovedit că eram la zece kilometri distanță de locația noastră. În
curând, oamenii noștri au alergat la noi, care ne-au îngrijorat în tot acest
timp, în timp ce luptam pentru barcă. Am privit prada cu o bucurie
nedisimulată. Barca însăși s-a dovedit solidă, pentru șase persoane cu două
containere, situate sub mici punți în față și în spate, în interiorul cărora am
găsit două vâsle, un lanț, o frânghie lungă, multe dispozitive de pescuit
pentru prinderea peștilor mari, inclusiv o plasă, un harpon, cârlige mari și o
linie groasă de pescuit. În plus, la jubilarea tuturor, am găsit un ferăstrău,
un cuțit mare, un ciocan, o lopată, două găleți și aproximativ douăzeci de
capse mari în formă de U, potrivite pentru colectarea unei plute. Acest dar al
sorții ne-a venit de la proprietarii anteriori foarte oportun. La întoarcerea
la Sotnik, am organizat o vacanță generală. Părintele Armash a dat o predică
extraordinară și a consacrat barca. În timpul prânzului, pescarii au imaginat
oportunitățile oferite de pescuitul în Irtysh. Din cartea cea mare a lui
Aglaya, ei au aflat că în Irtysh se găsesc beluga, sturionul sibian, sterletul,
știuca, știucul. Dacă numai un beluga sau un sturion ar putea fi prins la doi
sau trei metri distanță, moșierul Filip visează ... Tâmplarii, nu fără plăcere,
au afirmat că, cu ferăstrăul, lucrarea va merge cu o productivitate mai mare.
De asemenea, săpătorii s-au bucurat că două lopeți, până la urmă, nu o singură
lopată ... Părintele Armash a spus că acum putem începe să recoltez fân, bețe,
stuf și ferigi pentru acoperiș. Am fost eroul zilei, dar am învinovățit toată „vina”
asupra sultanului, care, desigur, a meritat o laudă deplină. Toată lumea, la
rândul său, a lăudat și l-a mângâiat pe sultan. Și el s-a bucurat ... De câte
ori sunt suficiente pentru fericirea completă!
53.
TOPIREA GHEȚII
Până
la jumătatea lunii noiembrie, am finalizat lucrările de excavare pentru
întregul proiect, incluzând un cuptor mare, două cuptoare verticale, coșuri de
fum și sobe în camerele de încălzire, precum și toată ceramica necesară pentru
a furniza apă în interior și a forma cărămizi de gheață și ferestre. Scheletul
de lemn al locuinței noastre a fost completat și pereții verticali de adob au
fost ridicați. Tencuiala de lut este deja uscată. Din fericire, în tot acest
timp nu a fost ploaie și am reușit să fixăm în siguranță scheletul de susținere
al acoperișului și să instalăm inele de lut pentru porturile de gheață. Trebuie
menționat că, spre deosebire de acoperișurile caselor obișnuite, în cazul
nostru stâlpii care poartă nu se sprijineau pe pereții casei, ci pe pământ.
Astfel, pe laturile nordice ale teplushki, precum și în stânga și în dreapta
spațiului de-a lungul râpei, acoperișul a început din pământ, iar capetele
stâlpilor de rulment au fost îngropate adânc. Pe partea de sud, structura
acoperișului a fost fixată cu șuruburi îngropate la capete în pământ. Mai
simplu spus, acoperișul nostru arăta ca un pod pe trei laturi și un
sub-baldachin de la sud, iar acoperișul nu s-a ridicat foarte sus deasupra
râpei și întreaga structură nu a schimbat foarte mult relieful movilei.
Aceasta, în primul rând, ne-a protejat casa de ploi de zăpadă și avalanșe și,
în al doilea rând, de a sufla acoperișul în cazul unui vânt puternic în absența
acoperirii de zăpadă. În cazul înghețurilor severe, stabilitatea acoperișului
trebuie crescută datorită pereților de gheață din jurul perimetrului, precum și
datorită înghețării capetelor suporturilor de rulment la sol. Odată cu apariția
înghețului, am verificat cu atenție acest lucru și ne-am asigurat că, chiar și
cu o grosime de zăpadă de aproximativ un metru, acoperișul va rezista sarcinii.
Cu toate acestea, până acum nu a fost zăpadă,
iar acoperișul a fost finalizat doar peste camerele 2,3 și 4 de-a lungul râpei.
Am oprit pregătirea stufului pentru acoperiș până mai târziu, când grosimea
gheții de pe lac și de pe râul Chistaya va fi de zece centimetri, iar trestiile
în sine se vor usca de la primul îngheț. Atunci trestiile sunt ușoare, partea
superioară este flexibilă, iar partea inferioară este fragilă și este cea mai
potrivită pentru acoperiș. După primul îngheț, feriga devine și ea flexibilă,
ca și cauciucul. Am făcut împletituri puternice din ferigă, care au legat
trestiile de grinzile încrucișate ale cadrului acoperișului. Recoltarea
stufului este de zece ori mai productivă decât vara. Am folosit un tăietor în
formă de U, așezat pe două bețe, cu o lungime de aproximativ trei metri. Două
persoane împing cutterul pe suprafața gheții și taie trestiile în fâșii ca un
brici. Cea de-a treia colectează trestiile tăiate și le leagă împreună cu
snopii, împletiturile de la ferigă. Secretul constă în faptul că la suprafața
gheții tulpinile de trestii și ferigi sunt extrem de fragile. Astfel, ne-am
ocupat destul de repede de acoperiș, iar până la sfârșitul lunii noiembrie am
finalizat sigilarea locuinței noastre într-o geacă de gheață. În același timp,
Irtysh a înghețat pe întreaga sa lățime. Este o priveliște destul de drăguță.
Apa Irtysh este foarte curată, unul dintre cele mai curate râuri din lume. În
timp ce nu exista zăpadă, râul arăta ca o fâșie cerească de aproximativ un
kilometru lățime. Acest lucru se datorează faptului că cerul albastru este
reflectat în gheață netedă și limpede. Grosimea gheții din mijlocul râului la
sfârșitul lunii noiembrie a atins jumătate de metru, iar la sfârșitul lunii
decembrie - aproape un metru.
Mai
aveam mult de lucru în interiorul locuinței noastre: sigilarea mansardei
camerelor de încălzire, realizarea de mese și bănci în încăperile 2, 3, 4, 5,
realizarea ușilor, sigilarea pragurilor cu cărămizi, realizarea chiuvetelor,
dotarea unei spălătorii și toaletelor, realizarea a două spații de depozitare
pentru pește congelat și carne, pansament de piele, cusut haine și
încălțăminte, saltele de cusut și perne și multe altele ...
Imediat
ce lopetele au fost libere, Teofil a început lucrările la pregătirea solului
pentru sere în spațiu (10). Înainte de aceasta, au curățat și au săpat
aproximativ jumătate de hectar de pământ între locuința noastră și râul
Chistaya și au semănat grâu de toamnă. Pentru nevoile agricole, Semyon a făcut
multe ghivece în care Theophilus a crescut cu atenție răsaduri de diverse
salate, ceapă, usturoi, pătrunjel, mărar, morcovi, cartofi, ridichi, sfeclă,
roșii, castraveți, varză, fasole, mazăre, dovlecei, flori diverse și pomi
fructiferi: cireșe, mere, caise, prune, pere, lămâi. Odată cu apariția
înghețului, este timpul să transplantăm plantele din sere și germenii de copaci
în ghivece mari. Aglaya și copiii ei au colectat butași și puieți de fructe
sălbatice utile. La stânga și la dreapta a râpei, de la baldachin până la
câmpul de grâu, au fost așezate paturi de zmeură, păduceluri, mure, merișoare,
lingonberry, afine, afine, coacăze, șolduri de trandafir, vișin de pasăre și
cenușă de munte. Boabe uscate, ciuperci, nuci de pin și frunze de plante utile
au fost ambalate în ghivece și au format farmacia Aglaya. Ca, până acum, a avut
grijă de alimentația echilibrată a copiilor, a femeilor care alăptează și ne-a
oferit, dacă este necesar, asistență medicală. De asemenea, ne-a tăiat părul, a
verificat sănătatea și igiena noastră generală și a monitorizat, de asemenea,
respectarea igienizării peste tot. În septembrie, colecția de fructe de pădure
a fost atât de bogată încât Semyon a făcut o moșie încă pentru eliminarea
produselor. Avem acum ulcioare cu burtă cu ghivece cu diferite lichioruri,
destinate în principal scopurilor medicale.
Astfel,
am avut timp să ne pregătim bine pentru iernare. Șefii noștri nu au venit
niciodată să ne viziteze, iar acum, când navigarea a fost închisă timp de șase
luni, cu atât mai mult, nu am contat de niciun ajutor din afară. Dar ne-am
amintit bine că mai devreme sau mai târziu va trebui să stabilim conturi cu
autoritățile și de mai multe ori pentru a fi în viață.
Am
început lucrările de achiziții pentru prima livrare de lemn, pește, carne și
blanuri către stat. Dar ne-am dat seama curând că nu putem face fără un dig.
Râul Chistaya nu era adânc și era potrivit numai pentru rafting până în Irtysh.
Nu au putut intra bărci și barje fluviale. Cu toate acestea, când am fost debarcați,
barca a intrat în gura râului până la adâncimea carenei și am debarcat din
barjă, trecând aproximativ zece metri prin apă. Adâncimea era în talie-adâncă.
De atunci, apa din Irtysh a căzut, iar locul în care eram descărcați nu mai era
sub apă. Am ajuns la concluzia că nivelul apei din Irtysh este minim iarna și
maxim primăvara. Judecând după configurația coastei, aceasta ajunge la cinci
până la șase metri. Aceasta înseamnă că în timpul navigării, râul nostru este
un port bun, cu o adâncime de doi până la șase metri și o lățime de zece până
la treizeci de metri. Cu alte cuvinte, în timpul navigării, nivelul apei se
poate modifica cu maximum 2 metri, iar înălțimea danei ar trebui să fie de 4
metri față de locul în care am fost lăsați. Cel mai bun moment pentru a
construi un dig este iarna. Nivelul apei din râul Chistaya este menținut de
nivelul apei din mlaștini. Acolo curge apa în două lacuri și de acolo începe
râul nostru. Aceste lacuri servesc ca un fel de tampon natural, ceea ce
înseamnă că nivelul apei din râul Chistaya scade lent și uniform de la
inundații până la înghețare, în același an. Cu un astfel de raționament, am
ajuns la concluzia că digul ar trebui să fie construit într-un colț teșit, care
este format din cele două maluri drepte ale Irtyshului și ale râului Chistaya.
Acesta este exact locul unde am fost renunțați și acum nu departe de casa
noastră. Debarcaderul și locuința noastră erau clar vizibile de departe, dacă
mergi cu fluxul. Apropo, a fost postul de observare al sultanului. Cu mult înainte
de măsurătorile, calculele și luarea deciziilor noastre cu privire la numărul
doi, a venit aici de zeci de ori în timpul zilei și a monitorizat Irtysh.
Dana
noastră s-a dovedit a fi la trei metri lățime și la cincisprezece metri. La fel
ca scheletul de lemn al locuinței noastre, nu am folosit nici unghii sau
paranteze metalice la asamblare, pur și simplu pentru că nu le aveam, dar
toporul meu mi-a permis să fac bușteni exacti, conectând încuietori,
distanțiere, panouri și alte tehnici de tâmplărie pentru fixare fiabilă.
Înainte
de apariția vremii reci, am reușit să pregătim lemn de foc pentru toată iarna,
am făcut mai multe sanii, ceea ce a ușurat mult problemele de transport.
Iarna
a fost aspră, dar locuințele, alimentarea cu apă și sistemul de încălzire au
fost la maxim. Am avut mult de lucru în ceea ce privește exploatarea, pescuitul
și vânătoarea. Au fost dificultăți, dar am găsit modalități de rezolvare a
acestora.
Încălzirea
a venit în aprilie. Zăpada se topea și curățam acoperișul în fiecare zi, luam
măsuri pentru ca apa topită să ocolească ferma noastră. Din acumularea apei
topite, Irtysh și râul Chistaya au revărsat malurile lor. Se pare că, din cauza
faptului că gheața are tendința să plutească pe suprafața apei topite, natura
formează forțe colosale, ceea ce duce la faptul că gheața groasă de-a lungul și
de-a lungul râului crăpătură cu un zgomot străpunzător. Părea că ziua și
noaptea un uriaș fără precedent arunca gheața pentru a deschide râul și a se
elibera de torpul de iarnă. Acest zumzet a durat mai mult de o săptămână, apoi
a fost liniște completă. A început topirea gheții. Eram îngrijorați că plutele
masive de gheață nu vor duce la îndepărtare digul. Nivelul apei a crescut
aproape la nivelul maxim și am fost tot timpul pe doc, în alertă.
În
a treia zi, când a început topirea gheții, am asistat la o imagine groaznică.
Plutele de gheață pluteau pe Irtysh, pe care se aflau cadavre de oameni ...
Mulți oameni morți ... Aproximativ o sută cincizeci de cadavre ... Bărbați
bătrâni, femei, copii, corpuri emaciate ale unor persoane de vârstă mijlocie
... Aproape toate sunt dezbrăcate, doar în lenjeria lor .. Fețele sunt albe ca
marmura ... Toate cadavrele se așază la fel, peste pârâu, cu picioarele goale
în direcția noastră, cu capetele deschise ... Niciun alt obiect, gheață pură,
precum sticla și unul sau două cadavre pe o floare de gheață separată ...
cadavrele erau doar în jumătatea noastră de râu, ca și cum ar fi ajuns la noi
... Peste o oră, această imagine groaznică s-a îndepărtat de locația noastră
54.
CRUCILE ABANDONATE
Am
stat mult timp pe dig și ne-am uitat în tăcere la plutele de gheață care
pluteau spre nord, dar nu mai erau cadavre. Apoi, până seara, au discutat
despre ce poate fi. Când toată lumea și-a exprimat presupunerile, părintele
Armash a spus:
-
E bine că copiii nu l-au văzut ... Un lucru este clar că o mare problemă s-a
întâmplat nu departe de noi. Topirea gheții a început acum trei zile la ora
prânzului. Aceasta înseamnă că morții au venit la noi în 80 de ore. Viteza
curentă este de aproximativ jumătate de metru pe secundă, sau 1800 m / h. Acest
lucru înseamnă că acest loc este situat aproximativ la o distanță de 100-150 km
în amonte. Dar nu am văzut așezările când am fost aduși aici pe o barjă.
Curând, acești nefericiți sunt aceiași „dușmani ai poporului” ca noi. Mai mult,
cei care au rămas sunt pe malul drept. Cu toții am văzut că plutele de gheață
cu cadavre erau pe jumătatea noastră de râu. Acesta este un cimitir. Oamenii
sunt îngropați cu fața spre est. Erau doar în lenjerie, pur și simplu pentru că
cei care au supraviețuit aveau nevoie de haine. Cei care au rămas nu au putut
să-și îngroape pe cei dragi într-un alt mod. Au fost îngropate pe zăpadă, nu
departe de coastă. Zăpada s-a topit și cadavrele înghețate erau pe plutele de
gheață ... Doamne ... Ia sufletele lor inocente ...
-
Nu este atât de mult, am spus. - Poate cei care au fost înmormântați sunt încă
vii ... Cine va merge cu mine?
„Hai
să mergem împreună”, a spus părintele Armash. - Sau mai bine zis, vom merge cu
vaporul. Nu va fi ușor în amonte, dar viteza actuală nu este foarte aproape de
țărm. Dar va fi mai ușor înapoi în aval. Va trebui să luați un ferăstrău,
capse, un topor. Poate că trebuie să faci o plută. Mâine vom începe să pregătim
expediția.
Barca
noastră a fost gata de multă vreme. Pescarii au „lins-o” din toate părțile, au
pus cu grijă toate crăpăturile cu lipici de pin și au așteptat cu nerăbdare ca
deriva de gheață să meargă la pescuit serios. Am luat cu noi un topor, un
ferăstrău, capse, o găleată, o frânghie, capcane, scuturi, un cort, vâsle, doi
stâlpi, mai multe ulcioare de pâine, venoză și pește afumate, nuci de pin,
ciuperci uscate și am pornit dimineața devreme. Desigur, Sultan a fost luat și
el. Nu aveam idee că puteam căuta și găsi ceva fără el.
Ne-am
mutat împotriva curentului, aproape de malul drept. Gheața a plutit la mai mult
de 20 de metri de coastă și nu a intervenit cu noi. În plus, datorită adâncimii
mici de lângă coastă, am putea împinge nu numai cu vâslele, ci și cu stâlpul.
Pentru a estima cât de departe am navigat, am observat un semn înainte, în
cursul mișcării noastre, aproximativ la o distanță de lățimea râului, care,
conform calculelor noastre, era de un kilometru. Apoi, la sosirea la acest
semn, s-a făcut o crestătură pe stâlp și s-a ales un alt semn. Și astfel, pas
cu pas, am putea evalua cât de departe suntem de obiectiv, când să facem o
pauză și cum să ne calculăm puterea în timpul zilei. Totuși, nu a fost ușor. În
unele locuri, Irtysh a revărsat băncile în întinderi atât de vaste, încât
cealaltă bancă nu era vizibilă. În astfel de cazuri, ne-am orientat de-a lungul
marginilor plutitoarelor de gheață în mișcare, crezând că curentul rapid poartă
gheața, ceea ce înseamnă că acesta este canalul principal al râului. Era mai
dificil când Irtysh se plimba în jurul movilelor împădurite. Aici coasta era
abruptă, înaltă de 3-7 metri, împletită cu rădăcini uriașe neobișnuite. În
aceste locuri, râul era atât de adânc, încât era imposibil să ajungem la fund
cu al șaselea, iar curentul era rapid. În prima zi, am depășit două astfel de
coturi, în care am putut avansa mai ales prin îndepărtarea de rădăcinile
atârnate deasupra noastră. Seara am navigat spre insula mare. Probabil de două
ori mai mari decât ambele insule combinate. Aici Irtysh a bifurcat și plutele
de gheață pluteau foarte aproape de coastă destul de repede. A trebuit să trag
barca timp de câțiva kilometri, ca niște transportoare cu barje. Apoi s-au
oprit pentru noapte într-o grotă superficială cu numeroase rădăcini uscate
agățate. Aveam deja 50 de crestături, ceea ce înseamnă că aproximativ o treime
din drum a fost acoperit. Au făcut foc folosind rădăcini uscate și lemn de
perie mic, care se afla într-o grămadă imensă, nu departe de noi, pe malul unui
port fluvial destul de calm. Barca era legată aici. Știam că o grămadă de
resturi de râu era altceva decât habitatul mușchilor de râu. Am avut deja o
experiență bună în prinderea lor. Am omorât apoi patru mușchiți, care pot fi
comparați cu iepurii atât ca mărime, cât și cu gustul cărnii. Acest lucru este
în condiții care macină carnea pentru o perioadă scurtă de timp cu sare și
piper și se rotește lent peste cărbuni fierbinți ...
-
Da, ziua nu a fost ușoară, - am spus, - dar cina este minunată!
-
Carne delicioase! - Părintele Armash a fost de acord. - Nu este păcat să iei un
pahar cu o asemenea delicatesă.
-
M-am gândit și la asta, - am fost încântat, am scos un ulcior de lună și am
turnat o jumătate de cană.
-
Și mă gândesc la cum s-ar fi dezvoltat soarta noastră dacă nu ai fi intrat
atunci în trăsură cu toporul tău magic, scula și aceste mâini de aur, - a spus
trist părintele Armash. - Dar ce pot să spun ... Faptul că am avut o lopată
este și munca ta, și sultanul, și barca și acoperișul și capcanele ... Am avut
noroc, George ... Foarte norocos ... Dar aceia că navighează pe plute de gheață
spre oceanul rece, fără noroc ... O, nici un noroc ... Vreau să beau pentru
tine ... Fii sănătos, George și Dumnezeu să te binecuvânteze.
Am
băut și am mâncat în tăcere carne afumată fierbinte ...
-
Și mă gândesc la felul în care tu, părintele Armash, a spus odată că ești
fericit că ai fost cu noi în Siberia ... A spus cu tărie!
-
Nu te gândești la asta acum, Georgy, - părintele Armash m-a oprit, nu despre
asta. Haideți să lăsăm aceste amintiri pentru mai târziu, mai ales că merită
băutură atât pentru Semyon, cât și pentru Teofil ... Gândiți-vă ce ați face
dacă am fi aruncați pe uscat, fără nimic, fără un instrument, fără topor, fără
lopată, în haine de vară , fără cuțit ... Ai văzut cadavrele ... Trei sferturi
dintre ele sunt copii, bătrâni, femei ... Și dacă autoritățile au uitat de noi,
atunci au uitat și de ele.
-
Fără un instrument, această moarte sigură, dureroasă ...
-
Asta e ... Cum au luptat pentru viață și cum au murit? - Părintele Armash nu
s-a liniștit.
- Cred că nu au intrat în taiga, ci au rămas
lângă râu. Până la înghețarea râului, exista speranța că cineva va veni în
ajutor. Este mai sigur și mai ușor să găsești mâncare lângă râu. Dacă găsiți o
grotă mai mare decât aceasta, atunci nu există niciun pericol de la mal și de
la râu. În plus, bătrânii și copiii trebuie să fi fost atât de slabi de foame,
încât era imposibil să intri mai adânc în taiga. Când o persoană este
dezarmată, se teme de pădure. Nu există numai căprioare și elan, ci și lupi,
urși, linci. Așa se explică de ce au fost îngropați nu în pădure, ci în
apropiere, pe râu. Nu este ușor să-l tragi pe cel mort ... Se poate presupune
că și-au izolat cumva grota, le-au acoperit cu pietre, au ținut focul să meargă
... Dar când râul a înghețat și s-a revărsat zăpada, toate speranțele s-au
sfârșit ...
-
Probabil, ai dreptate, - părintele Armash a fost de acord cu raționamentul meu,
- dar cineva îngropat ... Este puțin probabil ca în grotă să poți supraviețui
înghețului și să primești mâncare cu mâinile goale, dar, cu toate acestea,
cineva a rămas. .. Cu toate acestea, hai să dormim, mâine este o zi dificilă
...
Dimineața
devreme, am verificat capcanele și am marcat încă patru mușchiți, și am prins
vârf și copaci cu atacul.
-
Da, poate este mai ușor să te saturi de râu decât în taiga, - a spus
părintele Armash. - Dacă urmăriți îndeaproape râul și prinzi plute, bețe, plute
rupte, cu siguranță veți întâlni unelte încurcate.
Am
fiert supa de pește într-o găleată, am îndepărtat pielea din mușchi și am
afumat carnea. După un mic dejun copios, ne-am pornit. Am navigat destul de
repede pe primii douăzeci de kilometri. A fost o porțiune dreaptă de râu cu
maluri nisipoase, unde a fost posibil să împingeți efectiv de pe fund cu
stâlpi. Dar la ora prânzului am navigat spre insula, unde râul a bifurcat din
nou. Această insulă era mai mică decât precedenta, dar viteza și adâncimea apei
erau mult mai mari. Am devenit din nou transportatori cu barje timp de câteva
ore. Apoi am luat prânzul și am ieșit într-o porțiune deschisă, dreaptă a
râului. După treizeci de kilometri, a început un zig-zag mare, din cauza
faptului că două lungi movile paralele stăteau peste râu. Fiecare movilă ieșea
spre râu cu o stâncă înaltă. O faleză turnată peste malul stâng, cealaltă peste
dreapta. Irtysh a ocolit faleza din dreapta, a curge
aproximativ cinci kilometri de la vest la est între munți, apoi a ocolit faleza
din stânga de la est la vest și după câțiva kilometri s-a întors spre nord. Era
după-amiază târziu. Judecând după vârtejuri, ne-a fost clar că a existat un
obstacol serios. Ne-am întors de pe stânca din stânga de la depărtare și am
amorsat la a doua movilă. Aproximativ șapte kilometri au rămas spre stânca din
dreapta. Am găsit o grotă potrivită, cu un port calm și ne-am oprit pentru
noapte. Am avut ideea că ar fi mai ușor să traversăm movila decât să ocolim
faleza. În mod direct vor fi câțiva kilometri, iar sarcina principală a fost să
trageți barca până la trecere, mai jos va fi mai ușor. Era tentant să tai
aproximativ cincisprezece kilometri de drum împotriva unui curent puternic cu
vârtejuri imprevizibile. În timp ce era clar, am decis să urc la etaj și să
verific această posibilitate, iar părintele Armash pregătea un foc și o cină. A
trebuit să urcăm versantul nordic al kurganului, unde erau multe pete albe de
zăpadă încă topită. Această parte a fost acoperită cu iarbă uscată, uscată, în
locuri cu tufe joase. Absența copacilor vorbea despre duritatea rocilor din
movilă, nu degeaba a străbătut un râu atât de mare. Din vârful movilei s-a
deschis o imagine magnifică. Aici configurația Irtyshului semăna cu două
potcoave conectate într-un viraj, unde un capăt s-a întors și a continuat drept
spre sud, iar celălalt - spre nord.
„Mâine,
în zori, vom începe să împingem barca pe deal”, i-am spus părintelui Armash
când m-am întors. „Este bine că există încă multă zăpadă pe această pantă și
iarba este udă. Se va îngheța dimineața, iar barca va aluneca bine.
-
Dar secțiunea tăiată a căii va trebui verificată pe ambele părți ale movilei -
a oferit părintele Armash.
Ne-am
început ascensiunea devreme dimineața. Barca era legată cu o frânghie cu două
capete, care se încheia în bucle. Au pus un stâlp în aceste bucle și au primit
o echipă. O lopată a venit la îndemână pentru a împinge, precum și pentru a
arunca zăpadă pe zonele uscate. Pana la pranz am facut-o prin traversare si am
ajuns pe malul drept al Irtyshului din partea sudica a movilei. Judecând după
crestături, ne-am retras la 120 de kilometri de Sotnik. Am ieșit din nou pe o
porțiune dreaptă a râului și am înotat aproximativ douăzeci de kilometri spre
sud. Ne apropiam de o altă insulă, unde ne așteptam să devină din nou barcieri.
Dar când s-au dus pe uscat, sultanul pentru prima dată în aceste trei zile a început
să latre emoționat.
-
Misterul naturii, - a spus părintele Armash, - nu știm încă ce căutăm, dar
știe. Hai, Sultan, uite! Uite, dragă!
Dar
sultanul s-a oprit nu departe de noi și a continuat să latre. Ne-am apropiat de
el, am privit cu atenție în jur și am realizat brusc care este problema.
-
Dumnezeul meu ... Da, acestea sunt aceleași cruci ... - a exclamat părintele
Armash. - Uite, Georgy, nu vei ghici imediat ce fel de bețișoare sunt împinse
la întâmplare în dunele de nisip de-a lungul coastei ... Și aici sunt trei
cruci lângă ele, cu inscripțiile: "Yonas Kairys 15/03/1880-12.1948",
"Aidas Kairiene 28/05/1889-12.1948 "," Linas Kairyte 12/06 /
1939-12.1948 "... Bunicul, bunica și nepoata au murit în aceeași zi ... Nume
lituaniene ... Au unul și același prenume pentru bărbați, femei și copii,
declinând diferit.
„Crucile
sunt făcute din bastoane de mesteacăn uscate și legate în cruce cu coaja de
salcie”, am remarcat. - Judecând după aceste cruci, cei care le-au confecționat
nu aveau nici unelte ... Fără topor, fără ferăstrău, fără cuțit. Capetele sunt
rupte, netratate, iar bețișoarele sunt măcinate cu o piatră la mijloc pentru a
le fixa cumva .
-
Iată alte trei cruci lângă inscripțiile: "Povilas Urbanas 13/09 /
1890-12.1948", "Audra Urbaniene 22/08 / 1892-12.1948",
"Aidas Urbanite 20.06.1943-12.1948" ... De asemenea, o familie ...
Înmormântat cu o săptămână mai devreme ... De asemenea, lituanieni ... Haide,
să vedem crucea extremă de la sud ... "Andrius Birute 12.11.1875-12.1948"
... Și acum, crucea extremă dinspre nord ... "Rasa Butkiene
16.08.1907-12.1948".
-
Acestea sunt crucile abandonate ale celor morți care pluteau pe plute de
gheață. Numărul este același, la fel și distanța ”, am spus. - Prima
înmormântare este crucea extremă în sud, iar ultima este crucea extremă în
nord. Acesta este un jurnal al acelor evenimente groaznice prin care petrecerea
„dușmanilor poporului” din Lituania a trecut prin această iarnă... Mi se pare
că nu au avut niciun inventar, nici unelte. Au fost aruncați aici pentru a muri
de foame și frig... Dumnezeule! Ce moarte groaznică.
- S-a dovedit așa, spuse trist părintele Armash. - Trebuie să-mi îndeplinesc datoria, voi rămâne aici câteva ore, mă voi ruga pentru pacea acestor oameni nevinovați, iar tu, George, verifică împreună cu sultanul ce se întâmplă în jur ...
55.
AMANDA
Sultanul
m-a condus direct în locul pe care îl căutam. La tot pasul, am discutat unde și
cum putem amenaja o casă și să petrecem iarna folosind resurse naturale. După
cum mă așteptam, era o grotă, care se forma pe malul drept împădurit al
Irtyshului, în locul unde râul ocolea movila. Acest lucru s-a întâmplat ca
urmare a levigării și eroziunii solului moale de la poalele movilei. Rădăcini
și roci dezgolite rămase la intrare. Era evident că oamenii de aici munceau din
greu, folosind cu înțelepciune aceste structuri naturale puternice, pentru a
barica spațiul deschis cu pietre, lemn de perie și stuf ...
Am
strigat de mai multe ori: „Există cineva aici?”, Dar nimeni nu a răspuns.
Sultanul a încetat să latre ... Tăcerea ...
-
Ei bine, sultan, ai întârziat? - Din păcate, l-am întrebat pe prietenul meu
credincios și i-am mângâiat urechile. - Este o rușine, sultan ... este o rușine
... - Eram sigură atunci că acolo erau cadavre. M-am simțit neliniștit ...
Câinele
a dat un urlet ciudat și a clătinat din cap ...
Deodată
mi s-a părut că din interior se auzeau gemete și tuse ...
-
Nu, există cineva în viață ... Urmează-mă, sultan. - Și ne-am dus.
În
grota umedă și semi-întunecată se afla o iurtă de vânătoare Nenets, făcută din
piei de ren. De acolo se auzeau gemete și tuse. Încetul cu încetul, ochii mi
s-au obișnuit cu semi-întunericul și am văzut că un bărbat stătea întins pe
patul cu tâmplă din iaurt. Respiră răgușit, tânji și murmură ceva. M-am
apropiat și mi-am atins fața. Această femeie era uzată de febră. Fruntea era
fierbinte, fața umflată, buzele și gâtul erau uscate. Era dificil să stabilești
cât de vârstă avea, dar, judecând după dinții ei albi, încă nu era bătrână.
M-am uitat în jur și nu am văzut urme ale unui foc, nu am mirosit de cenușă.
Fără vase cu apă sau mâncare ...
-
Sultan! Ela-kâs-kâs! „În limba noastră canină însemna să apelăm la ajutor. În
același timp, sultanul a trebuit să alerge la tatăl său Armash și să-și lingă
botul. El va ghici imediat că trebuie să vină repede și să apuce proviziile
necesare.
Părintele
Armash s-a apropiat curând. Ne-a adus lucrurile din barcă, mâncare, o pungă cu
tot felul de medicamente, pe care Aglaya le-a pregătit cu atenție, o găleată,
lumânări.
-
Slavă Domnului, există cineva care să salveze, altfel am crezut că am
întârziat, - a spus părintele Armash.
-
M-am gândit și la asta, am recunoscut - și nu am îndrăznit mult timp să deschid
iurta. Cine știe cât timp stă aici fără căldură, fără apă și mâncare.
Părintele
Armash a aprins mai multe lumânări și a devenit mai bine de văzut.
„Nu
aș spune că este abandonată fără mâncare și băutură”, a spus părintele Armash.
- Vânătorii de Nenets au avut grijă de ea. Și au o astfel de lege - pentru a
ajuta în necazuri cât pot. Așa că au ajutat la îngropare, au lăsat iaurtul,
vedeți, este învelit într-o pungă de blană. Poți dormi în ea și pe zăpadă.
Trebuie să fie provizii pentru ea. Uită-te la mâna dreaptă, are o pungă din
piele - există mâncare.
Am
ridicat geanta. Era destul de grea. Acesta conținea bucăți de venon brut cu
sânge și bucăți de gheață ...
-
Misterul naturii! - a spus părintele Armash. - Aceasta este mâncarea
vânătorilor Nenets. Ei mănâncă venon crud și beau sânge crud ... Pentru noi
este ciudat și dezgustător, pentru ei aceasta este mâncare de primă clasă. Ei
migrează tot timpul după cerbi sălbatici. Cerbul îi hrănește, îi udă, îi
îmbracă și îi vindecă. De la faptul că beau sânge crud, primesc toate
vitaminele necesare și aproape că nu ajung să aibă scorbut ... Dar ce este de
argumentat. Ea va veni în sensul ei și va spune totul. Ea are febra. Trebuie
luate măsuri pentru a preveni pornirea pneumoniei. Dacă ar fi vânători aici,
primul lucru pe care l-ar face ar fi acela de a smulge pieptul și spatele cu
grăsime de ren și a pune barizul de ren. Această plasă grasă care separă
diafragma de intestine. Aceste două lucruri sug un frig și eliberează plămânii
de umflături. Avem însă grăsimea și „barisa” mistrețului. Aglaya m-a instruit
cum să aplic corect. Deși este ușor, trebuie să avem timp să facem totul în
ordine. Aprindem un foc și încălzim apa într-o găleată. În continuare, îi
frecăm corpul cu un prosop umezit cu apă caldă, apoi cu un prosop uscat. Apoi
îl frecăm cu grăsime caldă, aplicăm „bariz”, îl învelim în hainele noastre
curate. Hainele și sacul de dormit vor trebui spălate, curățate, uscate. Acum
trebuie să i se dea să bea tot timpul decoct cald de boabe uscate, apoi vom
hrăni supa de pește pentru a ieși din starea de foame ...
Pacientul
nostru și-a recăpătat conștiința abia în a doua zi, dimineața devreme, când
eram încă adormiți. Sultanul a simțit acest lucru și ne-a trezit imediat.
„Bună
dimineața”, a spus părintele Armash afectuos.
-
Bună dimineața, a răspuns ea în șoaptă. - Cine ești tu?
-
Mă numesc părintele Armash, iar numele prietenului meu este Georgy. Suntem din
Moldova. Cum te numești?
- Amanda ... Amanda Birutte ... Sunt din
Lituania ... din Vilnius, - a răspuns ea cu un accent neobișnuit pentru noi.
„Voi,
Amanda, nu vă faceți griji și nu vă temeți. Am venit să vă ajutăm. Îți voi
spune totul despre cine suntem și despre cum am ajuns aici. Atunci, dacă
doriți, ne puteți spune și noi. Dar, dacă este dificil să vorbim, nu este încă
necesar. Am înțeles deja multe ... Dar mai întâi trebuie să ieși cu atenție din
criză ... Câți ani ai, Amanda?
-
optsprezece ...
-
Oh, Dumnezeule! Care este pedeapsa pentru un copil? ... Vă rog, aveți încredere
în mine și faceți totul așa cum vă spun ... Tu, fiică, trebuie să beți o
mulțime de decoct cald din fructe de pădure uscate și ierburi sănătoase și, mai
des, scuzați-mă, ieșiți din necesitate pentru a vă spăla toată boala din voi.
Apoi, puțin câte puțin, dar mănâncă des. Mai întâi, o ureche ușoară, apoi pește
și doar trei zile mai târziu carne. Și acum voi scoate compresa și-ți frec
spatele și pieptul cu luncă. Va fi frig, dar ești deja împietrit ...
Amanda
a avut dificultăți în a vorbi rusa. Din poveștile ei confuze, care au fost
întrerupte în mod repetat de suspiciuni, am înțeles că un partid al „dușmanilor
poporului” din Lituania, în sumă de 120 de persoane, a fost aruncat la mila
soartei de aici, care au fost arestați cu mult înainte de a pleca în Siberia și
au ajuns aici o lună mai târziu decât noi. 106 persoane au ajuns la locul
respectiv. 14 au murit pe drum, iar 105 au murit aici de foame și frig. Amanda
a fost salvată de vânătorii Nenets. Un tânăr tip Nenets, Yuk, a vrut să se
căsătorească cu ea. Părinții ei au fost de acord, iar ei au mers la bătrâni
pentru acord. Liderul tribului a interzis categoric această căsătorie și a
ordonat să se întoarcă și să ajute peste iarnă, și să nu jignească fata ...
Călătoria acolo și înapoi a durat mai mult de o săptămână. În acest timp,
gerurile puternice și ninsori abundente au lovit. Când s-au întors, nimeni nu
era în viață. Au ajutat să îngroape cadavrele în zăpadă.
Aceștia
au fost părinții, soțiile și copiii celor care au intrat în pădure și au luptat
împotriva ocupației sovietice. După cum se știe, rezistența militară organizată
în Lituania număra peste 50 de mii de oameni.
Aparent,
tactica comandanților armatei sovietice din Lituania nu s-a deosebit prea mult
de tactica lui Tukhachevski în timpul reprimării răscoalei din provincia
Tambov, în urmă cu un sfert de secol, în 1920-1922. Aceasta a fost o tactică de
șantaj „eroică”. Rebelii au fost chemați să se predea voluntar, altfel
părinții, soțiile, copiii ar avea de suferit ... Finalul justifică mijloacele!
Și obiectivul a fost mare - distrugerea rapidă a lumii vechi la sol și
construirea socialismului în Lituania alături de comuniști, membri Komsomol,
pionieri și octotiți care vor fi întotdeauna gata să lupte pentru cauza
Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Probabil, în Lituania erau puțini
oameni „conștienți și progresivi” în rândul populației locale, precum Mochak și
Negri în Moldova. Prin urmare, statul însuși s-a angajat în „curățarea”
teritoriului, implicând unități regulate ale armatei sovietice și ale
aparatului NKVD pentru aceasta.
În
calitate de participant la evenimente, spunea dispeceratul uzinei Mezon, Yakov
Ustinovici Petrov, au fost folosite gaze otrăvitoare împotriva rebelilor.
Trupele chimice au fost trimise acolo după ce au eliminat consecințele atacului
cu gaze în timpul capturii Konigsberg și au „curățat” teritoriul viitoarei
regiuni Kaliningrad. După cum știți, s-au curățat bine acolo. Timp de câteva
luni, mai puțin de 5% din populația autohtonă (germani) a rămas ... Yakov
Ustinovich, când a luptat în Lituania, avea deja o medalie albastră
"Pentru capturarea Konigsberg", iar în anii șaizeci, când a luptat în
Moldova cu biroul militar de înregistrare și înrolare și organele din pensie
preferențială și de pensionare anticipată, el avea deja frecvente lovituri de
respirație până la albastru în față ... Organele „Securității sociale” au cerut
confirmarea documentară că a luat parte și s-a distins la atacuri chimice, iar
răspunsurile de la biroul militar de înregistrare și înrolare au fost
următoarele: „... a fost aplicat tactica de a începe un atac de infanterie
înainte de sfârșitul pregătirii artileriei, ceea ce a făcut posibilă evitarea
focului inamic la apropierea fortificațiilor și prinderea prin surprindere a
garnizoanei fortificațiilor ... Printre altele, pierderi mari au suferit
unitățile de gardă de elită ...
-
Ce capre! Petrov era indignat. - Știți ce fel de „surpriză” au avut de fapt
când ne-am apropiat de măști de gaz? Toți erau morți ... Soldați, ofițeri,
civili și animale ... Totul arăta ca un film dintr-un film. Ca și cum ar fi
viu, cu ochii deschiși, fără semne de groază pe fețele lor ... Ce fel de
„unități de pază selectate” există? Au fost o mulțime de polonezi și ucraineni
pe prima linie, în atacuri, dar nu-mi amintesc despre gardieni ... Se pare că
au apărut mai târziu, când s-au stabilit în apartamentele ni s-a promis ...
Amanda
are un frate mai mic în Lituania, Bronis. El a fost luat de bunica maternă cu
un an înainte de arestare. Locuiau într-un sat din apropiere de Shauliai. Tatăl
ei, Andrius Birutte, era farmacist și conducea o mică farmacie.
„Probabil,
deposedarea de kulaks a avut loc în satele Lituaniei, ca și în Moldova”, a
argumentat părintele Armash, „dar a existat o„ purjare ”în oraș, ca în
Konigsberg. Aceasta a însemnat eliberarea de apartamente pentru „paznicii”
NKVD, ofițerii de ordine și alți oficiali de încredere ai noului guvern. Și
aici nu a fost necesar să cunoaștem mai ales filozofia marxism-leninismului și
a comunismului științific pentru a înțelege de ce. Totul este mult mai simplu:
„Există o persoană în apartament - sunt probleme ... Nicio persoană -
apartamentul este gratuit ..."
Și cum să te asiguri că o persoană nu
se va mai întoarce niciodată în apartamentul său, aceasta este preocuparea
autorităților de anchetă ... Și au încercat pentru ei înșiși și pentru Puterea
sovieticilor ... Așa că această fată cu părinții și cei care și-au lăsat
crucile au sfârșit aici. Câte mai multe astfel de părți sunt împrăștiate în
Siberia, Dumnezeu nu știe decât ... Înainte de asta, au fost torturate în
închisori, în timp ce fabricau o mărturisire despre ajutorarea rebelilor și
denunțurilor martorilor pentru a coase un caz ... Au fost aduși aici pentru a
nu se mai întoarce acasă ... Cu toate acestea, și noi ...
Ne-am dovedit a fi martori ai unei
crime groaznice împotriva statului ... În mod logic, astfel de martori trebuie
eliminați ... Vom lua această fată cu noi, George ... Nu am văzut nimic și nu
știm nimic ... Amanda este fiica mea ... certificat de biserică al nașterii ei
... De ce nu era pe liste, nu știm ... Erau beți acolo când eram încărcați ...
Dacă își dau seama cu atenție, vor descoperi că nu ai fost pe liste ... Am avut
noroc că am prins o barcă care plutea cu fluxul ... În această barcă am găsit
un instrument, datorită căruia am putut să petrecem iarna ... Asta e tot ... Nu
mai sunt comentarii ... Cu excepția noastră și a lui Teofil, nimeni nu vorbește
rusa, deci interogatoriile oamenilor noștri nu vor dezvălui nimic nou, pe de
altă parte, totul sună plauzibil ... Mâine dimineață ne vom muta înapoi ...
Dumnezeu să ne binecuvânteze ...
56.
EPILOG
Unchiul George a murit în urma unui
accident vascular cerebral în 1975, toamna târziu, la vârsta de 77 de ani. S-a
întâmplat când a spus cândva: „Aș dori să mor imediat, după baie, ca să nu se
deranjeze cu mine ...”. În ciuda anilor săi, a lucrat în continuare la fermă.
M-am întors seara de la serviciu, m-am încurcat, m-am bărbierit, am pus
lenjerie curată, m-am întins și nu m-am ridicat niciodată ...
Până în acest moment, lucram pentru al
cincilea an ca inginer la uzina Mezon. Fiica lui cea mai mică, Lenuta, prima
mea iubire din clasa a cincea, după universitate, a lucrat ca profesor de limba
și literatura moldovenească la școala din satul Rezeni, lângă Chișinău, unde
soțul ei Kostya era directorul școlii. Am mers cu toții la înmormântare
împreună. Este obișnuit în țara noastră ca toată noaptea înainte de
înmormântare, rudele și prietenii apropiați să stea în jurul defunctului și să
își amintească faptele bune. Aceasta se numește „privig”. Au fost multe povești
interesante, dar cele mai memorabile care au fost incluse în această carte au
fost poveștile părintelui Armash. Abia atunci mi-am dat seama cât de puțin
știam despre el. Vorbea mereu mai mult despre alții, ca și cum el însuși ar fi
fost doar martor la evenimente ... Întregul sat l-a văzut pe unchiul George în
ultima sa călătorie ... Potrivit obiceiului, procesiunea funerară se oprește la
fiecare fântână și la fiecare casă în care a luat parte activă la construcție,
astfel încât decedatul și-a spus la revedere și oamenii recunoscători s-au
înclinat spre el ... Astfel de opriri sunt numite "punta", adică.
poduri, mătușa Lyuba a lăsat un prosop sau un covor, un sul, o lumânare și
vesela la fiecare pod în amintirea sufletului bun al decedatului ...
Teofil Vasilievici Cojocaru, după ce
s-a întors din Siberia, nu a mai putut obține un loc de muncă ca agronom timp
îndelungat. Apoi a absolvit Institutul Agricol Chișinău din absența și a
devenit profesor de tehnologie agricolă la școala noastră. Singurul său fiu,
Victor, era în aceeași clasă cu fratele meu mai mic, Sasha. A murit la vârsta
de 68 de ani și a fost înmormântat lângă părinții mei.
Fratele meu mai mare Ivan a fost ucis la
locul său de muncă în 22 aprilie 1992, la Rybnița, în timpul conflictului
transnistrean ... Avea 47 de ani ...
Părintele Armash, după întoarcerea din
Siberia, a slujit lui Dumnezeu și oamenilor încă treizeci de ani în biserica
satului Petreny, raionul Drokievski. A fost ucis tragic în toamna anului 1992,
în casa sa, pe teritoriul bisericii. După cum a arătat ancheta, ucigașii au
organizat un pogrom în biserică și întreaga casă a fost răsturnată. Tatăl lui
Armash a murit în urma unor bătăi ... Câteva săptămâni mai târziu, Aglaya a
murit în spital. Se presupune că ucigașii căutau relicve scumpe, icoane
valoroase și biblii ... Avea aproximativ 90 de ani, iar Aglaya aproximativ 85
...
Ultima dată când l-am cunoscut pe
părintele Armash a fost în vara anului 1990, când am lucrat în guvernul
Republicii Moldova. Am venit la Petreni să iau parte la sărbătorile „Limba
noastră”. Am vorbit mult. El a spus că Amanda a fost găsită și ea urma să-l
viziteze. Apoi, în Siberia, a locuit cu ei timp de trei ani, apoi a plecat cu
un tip care lucra ca marinar pe o barcă de pe râu. El este și din Țările Baltice.
Băiat bun. Ne-a cerut mâna ei, am fost de acord. Le-a luat mult timp să ajungă
la Vyborg, să stea în mănăstiri și biserici, căutând ajutor doar de la
slujitorii bisericii. Apoi s-au căsătorit și au emigrat în Finlanda, tot prin
biserică ...
Părintele Armash a cerut asistență în
rezolvarea problemelor legate de reabilitarea sa. Am ridicat problema la o
ședință de guvern și premierul Mircea Druk l-a instruit pe ministrul Culturii
și Cultelor Ion Ungurean să rezolve problema în cel mai bun mod. Ungureanu a
început să pregătească un eveniment pompos pentru reabilitarea publică, dar în
curând cabinetul lui Druk și-a dat demisia și procesul de reabilitare s-a
încheiat în nimic ...
Sunt foarte jignit și rușinat că o
astfel de persoană sfântă s-a întors către mine cu o singură cerere și nu am
...
De asemenea, nu mă pot ierta toată
viața că mama voia cu adevărat să vadă marea și tatăl meu voia cu adevărat să
vadă Moscova. Mi-am propus să organizez toată această răcoare, am întins
timpul, apoi s-a dovedit a fi târziu ... Părinții mei au plecat într-o altă
lume foarte devreme ...
Iată o mărturisire atât de tristă la
sfârșitul cărții, care le este dedicată ...
Sfârșitul celei de-a doua cărți